Societatea Salina Turda s-a clasat pe locul doi în cadrul Topului Național al Firmelor din România, întocmit de Camera de Comerț si Industrie a României la categoria servicii întreprinderi mijlocii, grupa gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective de interes turistic, raportat la rezultatele economice obținute în 2016.
Clasamentul este realizat pe baza unei metodologii complexe şi unitare la nivel naţional, prevăzută de lege şi implementată de fiecare cameră la nivel de judeţ. Topul analizează indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.
“Prezența companiei turdene în topul național al celor mai performante companii reprezintă o recunoaștere a managementului performant aplicat în cadrul societății în care administrația locală deține toate acțiunile (100%)”, a precizat conducerea societății.
În 2016, aceasta a înregistrat o cifră de afaceri de 14.574.427 lei (cu 40% mai mare decât în 2015) și un profit de 5.294.829 lei (cu 70% mai mare), cu o medie de 120 de angajați. Societatea administrează mai multe obiective: Salina Turda, Ștrandul Durgău, bazinul didactic de înot, Hotelul Potaissa și centrul spa de la hotel.
Societatea contribuie la veniturile bugetului local, din sumele vărsate administrația locală putând suplimenta lucrările de investiții. Aceasta acoperă cheltuielile pentru buna funcționare a bazinului de înot didactic, anual sute de copii beneficiind de învățarea tainelor înotului.
Totodată, Salina Turda se implică în susținerea unor acțiuni organizate în urbe de sectorul organizațiilor neguvernamentale, sprijină performanța tinerilor, organizarea unor evenimente pentru turdeni și finanțează echipa de handbal Potaissa Turda, care activează în Liga Națională de handbal masculin, unde în sezonul trecut a obținut medaliile de bronz și locul 2 în Cupa Challenge.
Citește și:
HiSky suspendă zborurile Satu Mare – Paris. Baia Mare rezistă
Operatorul aerian HiSky va suspenda, din toamnă, cursele sale aeriene din Satu Mare către capitala Franței, însă le…
7 august 2022
Untold a contabilizat 95.000 de participanți într-o zi
Ziua de sâmbătă a marcat 95.000 de oameni prezenți la Untold Festival, potrivit statisticilor organizatorilor. Printre protagoniștii acestei…
7 august 2022
Prima cursă cu obstacole Arka Park din România, la Păltiniș
Stațiunea sibiană Păltiniș a găzduit cea dintâi ediție din țara noastră a cursei cu obstacole Arka Park Race.…
7 august 2022
Ministerul Investițiilor Europene a verificat proiectele Regiunii Nord-Vest
Ovidiu Cîmpean a efectuat prima sa vizită la Cluj-Napoca în noua sa calitate: cea de demnitar în cadrul…
7 august 2022
Târg de produse tradiționale cu vânzare la Guruslău
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei (ADITS) va organiza o expoziție cu produse tradiționale, însoțită de o demonstrație…
7 august 2022
La Timișoara a fost inaugurată oficial fabrica de biciclete premium a germanilor de la Corratec
Acest sfârșit de săptămână a adus pentru noua fabrică de biciclete de top Corratec, funcțională deja de la…
6 august 2022
Freyrom va termina Podul Oașului – Răsăritului înainte de termen
Proiectul coordonat de constructorul francez are argumente să fie finalizat cu câteva luni înainte de termenul contractual, iulie…
6 august 2022
Participare consistentă la festivalul de la Cluj: 90.000 de oameni în ziua a doua
90.000 de participanți erau consemnați de către organizatori în a doua zi a Untold Festival, veniți din peste…
6 august 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
Societate din Mureș angajează cu salariu motivant muncitori în construcții
Societatea Drumserv SA Târgu Mureş angajează, […]
7 august 2022
Tot mai multe firme mureșene, radiate
În primul semestru al exercițiului financiar […]
7 august 2022
Magazin ”cu prețuri mici și avantaje mari”, în locul Centrului Comercial ”Transilvania” Târgu Mureș
Un magazin de tip cash & carry va fi deschis, […]
6 august 2022
Exploatare de andezit într-o localitate mureșeană
Conducerea societății Andezit Stânceni SRL […]
6 august 2022
Incubator de afaceri din domeniul medical într-o comună mureșeană
Agenția pentru Protecția Mediului Mureș […]
6 august 2022
Se ieftinește combustibilul? Unde găsiți în Târgu Mureș cele mai mici prețuri la benzină și motorină
Prețul petrolului a scăzut joi la cele mai […]
5 august 2022
La mulți ani, Rotecom! 30 de ani de performanță în distribuție și în prelucrarea sticlei plate!
Compania mureșeană Rotecom a aniversat 30 de […]
5 august 2022
Un nou proiect imobiliar în pregătire în Corunca
Conducerea societății Quality Home Builder SRL […]
4 august 2022