În perioada 3-5 noiembrie 2017, Universitatea de Vest din Timișoara este gazda întâlnirii Consorțiului „Universitaria”. Dezbaterile se vor axa pe probleme de actualitate legate de situația și evoluția învățământului superior românesc.
Printre temele abordate se numără: parteneriatul predare-cercetare – amenințări și oportunități; implicarea Consorțiului „Universitaria” în elaborarea de politici publice în educație; proiectarea unui survey național adresat studenților; clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii din perspectiva activităților de cercetare; configurarea unei strategii pe termen mediu pentru dezvoltarea studiilor doctorale în România în contextul globalizării; politica de atragere a studenților străini; armonizarea sistemului de evaluare a cadrelor didactice.
Consorțiul „Universitaria” este format din Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Științe Economice din București. Scopul acestuia îl reprezintă colaborarea inter-universitară în vederea creșterii calității și relevanței cercetării științifice și a activității didactice atât a universităților partenere, cât și a întregului învățământ superior românesc.
Citește și:
18 GYM FITNESS & BEAUTY – Călătoria noastră continuă cu deschiderea celei de-a 26-a locații în Alba Iulia
18 GYM FITNESS & BEAUTY, un nume sinonim cu fitnessul de înaltă calitate și angajamentul față de sănătate,…
8 decembrie 2023
Topul județelor în care cele mai multe firme și-au sistat activitatea. Analiză Transilvania Business
E tot mai greu să fii antreprenor în România. Asta ne arată datele pe ultimele 10 luni din…
8 decembrie 2023
Volumul Bani și libertate se lansează la Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui lansarea volumului Bani și libertate, scris de Ovidiu Toader, membru al…
7 decembrie 2023
25 de ani de dezvoltare regională în România, celebrați la Timișoara
20 de miliarde de euro este suma care a fost gestionată de cele opt ADR-uri din România, în…
6 decembrie 2023
Rareș Hurghiș, Best Young Energy Influencer in CEE
Rareș Hurghiș, general manager FEL România și manager ENGIE România, a fost premiat la Budapesta în cadrul competiției…
5 decembrie 2023
Grupul Kempinski intră în România cu un prim complex hotelier în Poiana Brașov
Rețeau de hoteluri Kempinski investește 70 de milioane de euro în proiectul care marchează prima incursiune a dezvoltatorului…
5 decembrie 2023
Comisia Europeană acuză Rombat și alte cinci companii de constituirea unui cartel
O anchetă a fost lansată în cadrul Comisiei Europene, privind acuzația posibilei constituiri a unui cartel din care…
5 decembrie 2023
S-au depus ofertele pentru proiectarea și execuția lucrărilor la restul de drum neexecutat al drumului de legătură A1 Arad – Timișoara – DN 69
La DRDP Timișoara a avut loc, în 4 decembrie 2023, depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului…
4 decembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
