Compania clujeană de construcții ACI, în asociere cu sibienii de la CON-A, au finalizat lucrările la stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, o investiție de peste 216 mil. lei (47 mil. euro), conform site-ului oficial al Companiei Naționale de Investiții (CNI). citat de Agerpres. Finanțarea pentru realizarea arenei din Craiova a fost asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin CNI.
Noul stadion din Craiova a fost inaugurat, vineri seara, cu un spectacol şi cu un meci amical pe care echipa locală l-a susţinut cu o echipa cehă, la eveniment fiind luând parte mai multe glorii ale fotbalului din Bănie.
Complexul sportiv din Craiova include un stadion cu o capacitate de peste 30.000 de locuri, care poate găzdui competiții fotbalistice pentru FIFA WORLD CUP, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF-Liga I, precum și competiții pentru alte tipuri de sporturi: rugby (Rugby Union și Rugby League, rugby în 7), oină, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. De asemenea, complexul include și spații de cazare pentru sportivi, spații comerciale și parcări.
Stadionul de fotbal are capacitatea finală de 30.929 de locuri pentru spectatori (dintre care 124 de locuri pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și pentru însoțitorii acestora), spații destinate sportivilor (vestiare cu grupuri sanitare, săli de antrenament, cabinet medical), presei (tribuna media, SMC — centrul media al stadionului—, zonă de lucru pentru presă, sală de conferințe, zonă mixtă, zonă flash interviu și studiouri TV etc.), administrație (birouri, săli de ședință și proiecție, spații de depozitare, vestiare etc.), zonă de cazare sportivă cu camere și cu facilități de recuperare pentru sportivi.
Proiectul obiectivului a fost aprobat prin HG nr. 900/2014, contractul de execuție fiind semnat în luna mai 2015, iar, în septembrie 2015, au demarat lucrările propriu-zise. Construirea Complexului Sportiv Craiova — Stadion de fotbal este o investiție semnificativă, conform CNI, și face parte dintre proiectele incluse în Memorandumul privind proiectele de investiții publice semnificative prioritizate, dat fiind faptul că este un proiect de anvergură, cu o valoare mai mare de 100 de milioane de lei, cu un impact major asupra municipiului Craiova, dar și a întregii regiuni de sud-vest a României.
Stadionul este împărțit în patru sectoare: Tribuna 1 (oficială), Tribuna 2, Peluza 1 și Peluza 2, precizează site-ul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova. În Tribuna 1 sunt distribuite funcțiunile aferente sportivilor, presei și persoanelor VIP. În Tribuna 2, peluza 1 și peluza 2 sunt funcțiuni aferente publicului. La nivelul parterului, sub Peluza 1 și 2 și Tribuna 2 se regăsesc spații tehnice, administrative și parcări.
Stadionul include suprafața de joc amenajată cu gazon natural, tribune acoperite, cuprinzând sub gradenele tribunei vest dotările necesare bunei funcționări a zonei sportive, media, administrative precum și a facilităților pentru spectatorii VIP. Suprafața de joc are un sistem complex de drenare, irigare, uscare-ventilare și încălzire pe timp de iarnă. Terenul va fi dotat cu un sistem de nocturnă perimetrală. Afișajul electronic pe stadion se va rezolva prin două panouri de afișaj situate pe latura de nord-est și latura sud-vest.
Citește și:
Sălajul a făcut show gastronomic și vinicol la Bruxelles
Sute de lideri europeni s-au înghesuit la standul Fabricat în Transilvania, unde au expus cramele Carastelec Winery, Fort…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Demo Day la inVest – Urban Mobility Accelerator 2025
După peste două luni de mentorat, validare și dialog cu experți, Acceleratorul inVest – Urban Mobility Accelerator, program…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Investiții
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
TECHConnect 2025: inovație aplicată, colaborare reală, deep tech și începutul Centru Innovation Valley
Timp de trei zile, între 7 și 9 octombrie, Brașov, Sibiu și Târgu Mureș au găzduit prima ediție a Festivalului de Transfer Tehnologic TECHConnect, organizat…
14 octombrie 2025
Sebeș, noul motor al mobilității electrice Mercedes-Benz: Star Assembly intră în era propulsiei viitorului
Uzina Star Assembly din Sebeș, divizie a grupului german Mercedes-Benz, a inaugurat noua linie de producție pentru unități…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Infrastructură
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Turism
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Educație
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Noii lideri de business ai Clujului
17 antreprenori și manageri au trecut de programul oferit de Transilvania Executive Education (TEE), 40% fiind avansați în…
15 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Membrii Federației Patronilor Bihor față în față cu Direcția de Sănătate Publică Bihor
Sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) a găzduit joi, 9 octombrie 2025, o întâlnirea între antreprenori și reprezentanții Direcției…
10 octombrie 2025
Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa la Cluj. “Ne-a facilitat intrarea în Silicon Valley”
Fostul comisar european în mandatele Juncker și Von der Leyen a primit titlul academic onorific din partea Universității…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
