Banca Transilvania a anunţat luni seară pe bursă rezultatele financiare la 9 luni din 2017, care indică un profit net de 780 de milioane de lei, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut.
Banca, numărul doi în România, a ajuns la active de 54,9 miliarde de lei, cu o solvabilitate de 17,95%, care nu include rezultatul primelor 9 luni ale anului.
Creditele în sold au ajuns la 29,9 miliarde de lei, în creştere cu 10%, faţă de finalul anului 2016.
Depozitele totale ale clienţilor au crescut cu 7%, până la 44,98 miliarde de lei faţă de finalul anului 2016.
“Banca Transilvania a acordat în primele 9 luni din an 138.000 de credite noi persoanelor fizice, IMM_urilor şi celor din zona corporate, în valoare toală de peste 9 miliarde de lei. În fiecare zi, la Banca Transilvania au fost aprobate şi procesate peste 700 de credite. 2,3 miliarde de lei reprezintă taxele şi alte contribuţii la bugetul de stat ale BT în ultimii cinci ani în nume propriu, pentru angajaţi şi clienţi, iar din această sumă, 314 milioane lei sunt în primele 9 luni ale acestui an”, a anunţat banca.
Grupul financiar Banca Transilvania, care include operaţiunile băncii cât şi activităţile celorlalte subsidiare, a avut un profit de 829 de milioane de lei la 9 luni, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, la un total al activelor de 55,1 miliarde de lei.
Banca Transilvania este în plin proces de achiziţie a Bancpost, tranzacţie aşteptată să se încheie la finalul lunii noiembrie.
Banca Transilvania, care şi-a stabilit ca strategie câştigarea antreprenorilor români, are peste 245.000 de clienţi – IMM, microcompanii şi corporate.
Banca spune că a finanţat de la începutul anului 2.000 de microîntreprinderi prin BT Mic.
8.000 de persoane au luat un credit ipotecar sau imobiliar de la Banca Transilvania în primele 9 luni.
Pe bursă, acţiunile Băncii Transilvania au închis şedinţa de luni în scădere cu 0,24%, coborând la 2,1 lei, capitalizarea băncii ajungând la 9,160 miliarde de lei.
Acţiunile băncii au crescut puternic până în luna mai, când au atins un maxim de 3 lei, după care au început să scadă, în ton cu scăderea bursei de la Bucureşti.
Citește și:
Piețele aflate în avalul industriei infrastructurii rutiere, în creștere continuă
Piața lucrărilor de construcții a drumurilor și autostrăzilor din România a cunoscut în ultimii 4 ani o injecție…
9 mai 2024
Topul universităților din România pe 2023
Ministerul Educației Naționale a făcut public Metarankingul Național aferent anului 2023. În exercițiul de metaranking specific anului 2023,…
9 mai 2024
Marea digitalizare în administrațiile publice continuă
Dacă în urmă cu câțiva ani administrațiile publice din Transilvania și Banat făceau pași timizi spre modernizare, astăzi…
9 mai 2024
Tehnodomus și Medical Logistic Mall vor reabilita Spitalul Municipal din Arad
Pavilionul central al Spitalului Municipal Arad, una dintre cele mai vechi clădiri de utilitate publică din municipiul Arad,…
9 mai 2024
UMF Cluj Technology Transfer Days
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca revine pentru a treia oară cu evenimentul UMF Cluj Technology…
9 mai 2024
BERD, finanțări de peste 1 mld. euro pentru infrastructura municipală
Venera Vlad, director asociat Infrastructură Sustenabilă România și Bulgaria în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD),…
9 mai 2024
Hartă agroalimentară interactivă a producătorilor și procesatorilor bihoreni
Miercuri, 8 mai, la inițiativa Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor, la Primăria Oradea s-a desfășurat…
9 mai 2024
Subvenții de peste 30 de milioane de lei plătite de AJOFM Bihor angajatorilor
Bihorul se clasează pe locul trei la nivel național în ceea ce privește numărul de subvenții acordate. Suma…
9 mai 2024