Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Imaginarul turistic al Balcicului (post)regal

Asemenea Ierusalimului, respectând, firește, proporțiile, Balcicul vizi(ta)bil este surclasat și, în același timp, condiționat de Balcicul imaginar, simbolic, cel de pe harta memoriei noastre istorice, intens afective. Orășelul propriu-zis, mic port la Marea Neagră în Bulgaria de astăzi, poate fi oarecum dez-amăgitor: un amestec, șarmant, totuși, de cochetărie și dezolare, de splendoare și decrepitudine, de proiecte de dezvoltare turistică și abandon. Certă este frumusețea mării, prezența ei mereu copleșitoare, temperamentala Mare Neagră, aici de un albastru-cobalt nesfârșit, domolită în golful cu stânci albe calcaroase, pe care George Vâlsan, fermecat la rându-i, le-a numit Coasta de Argint. Suprema ei frumusețe, în treacăt fie spus, ți se va dezvălui amețitor puțin mai spre nord, la Capul Kaliacra. O liniște primordială, aceea pe care numai întinderea de cer și de apă, cu incantații de geneză, ți-o redă, o poți trăi din plin și la Balcic.
Și, dacă nu ar fi castelul Reginei Maria, cu splendoarea grădinilor ei terasate, nu s-ar mai povesti. Aici, lespezi de piatră, despicate cruciform de curgeri de apă, te poartă printre trandafiri și chiparoși, smochini și migdali, în căutarea umbrei fosforescente a bolților de viță de vie sau a celei intense de sub magnolii uriași purtând flori grele, nemaivăzut de mari, până târziu în vară, urcă labirintic, din terasă în terasă, uneori prin tuneluri strâmte de piatră, până în grădina botanică de cactuși, iată, înfloriți, și aloe vera. Dinspre mare, cruci de piatră votive străjuiesc extremitățile fiecărei terase cu ecou onomastic familiar: Mircea, Ileana, Mărioara, Alexandru, Nicolae, Carol. Aleea către Stella Maris, minuscula capelă ortodoxă ctitorită de o anglicană, poartă încă aura invizibilă a trecutelor flori imperiale, iar la răspântii de priveliști, jilțuri de piatră te opresc să contempli, să adulmeci, să oftezi. Duhul Reginei Maria plutește peste tot acest tărâm marin, adiind printre grădinile ei sărat înmiresmate. Asemenea vechilor cavaleri ai Ierusalimului, Maria, regina-cruciat a visului de unire a tuturor românilor, a ales ca inima sa, centrul ființei, să-i rămână la Balcic.
 
Scurt istoric al fascinației Balcicului
 
Ca destinație turistică, Balcicul este creația ex nihilo a fostei administrații românești din Dobrogea de sud, cunoscută sub numele de Cadrilater. Ea și-a exercitat atribuțiile în acest teritoriu din 1913, când a fost obținut, din rațiuni de echilibru balcanic, în urma unei victorii relativ facile a armatei române împotriva Bulgariei. După o scurtă întrerupere între 1916 și 1918, anii cei mai grei ai primului război mondial, supremația românească a continuat ca urmare a triumfului din 1918, până în fatidicul an 1940. Atunci s-a sfârșit brusc, prin ultimatum, în plin proiect de dezvoltare. Puțin probabil să fi existat azi un Balcic de vizitat, dacă nu ar fi fost la mijloc acei descoperitori români moderni, mondeni chiar, care, căzuți iremediabil sub vraja lui, au avut pur și simpu o revelație. „Farmecul Balcicului”, dincolo de figura de stil, trebuie luat în considerare ca fapt social și istoric. Ce altceva să fi stat la originea transformării acelui orășel relativ sărac și mizer, populat de un mozaic de comunități etnice, dintr-un port oarecare de cereale, într-o irezistibilă atracție pentru lumea artistică și pentru protipendada României interbelice? Cella Delavrancea, Nicolae Tonitza, Cezar Petrescu, George Vâlsan, Lucian Blaga, Cella Serghi, Ion Pillat, Mihail Sebastian sunt câțiva dintre artiștii, scriitorii, pictorii în a căror viață Balcicul a avut, la un moment dat un rol (re)creator. Personalități publice, oameni politici români și străini, au trecut pentru o vreme, pe aici. Iar mai presus de toți, Regina Maria care, iubind din toată inima acest loc, a făcut din el un topos simbolic. Cert este faptul că nu o strategie coordonată de la centru, de dezvoltare sau de colonizare a zonei, a fost motorul acestei transformări, ci, mai degrabă, acest curios factor „farmec al Balcicului”. O stare de îndrăgostire, pentru unii, iremediabilă, este, așadar, recurent invocată de cei mai mulți dintre vizitatorii de atunci (și de acum, poate) ai acestui orășel straniu ca un amfiteatru abrupt către scena mării. În ciuda multor neajunsuri, de atunci și de acum, fascinația lui s-a transmis și s-a amplificat prin contagiune mentală, punând în mișcare proiectele edilitare ale Balcicului regal. A imagina un Balcic vilegiaturistic și cultural a fost apanajul câtorva vizionari, care merită rememorați. Cel dintâi, descoperitorul cultural al Balcicului, a fost Alexandru Satmary, pictor, fiul fostului artist oficial al curții Regelui Carol. El este cel care a convins-o pe Regina Maria să vină la Balcic, înr-o a doua vizită a sa, în 1924, în urma căreia, copleșită, regina va decide să-și construiască aici reședința de vis. Apoi sunt primarii Balcicului, în primul rând Octavian Moșescu, ales de două ori primar, cel care a însuflețit viața culturală a orașului, editând revista Coasta de Argint, fondând Universitatea Liberă din Balcic și acordând artiștilor români terenuri pentru construcții. George Fotino a fost primarul ale cărui proiecte de dezvoltare urbanistică au fost susținute de însăși Regina. Modernizarea portului, construirea aeroportului de la Balcic, electrificarea orașului, planul de sistematizare a orașului, construirea unui spital, a unui hotel, a unui muzeu, a gimnaziului de stat, multietnic, fondat în 1923, toate sunt realizări edilitare ale administrației românești. În plus, o serie de personalități ale regatului României și-au construit aici vile frumoase, precum cea a lui Ion Pillat, a lui Nae Ionescu sau a Elizei Brătianu, soția inconturnabilului premier liberal și sora prințului Barbu Știrbey, eminența cenușie a cuplului regal Ferdinand și Maria. Multe dintre aceste case de vacanță poartă semnătura Henriettei Delavrancea Gibory, una din fiicele celebrului scriitor, cea care a construit și clădirea primăriei, astăzi muzeu. Stilul său, remarcabil prin simplitatea liniilor geometrice ale unor clădiri albe, de piatră, discret integrate în peisaj, imprimau orașului o notă arhitecturală modern feminină. Ea poate fi considerată arhitecta Balcicului regal. O parte dintre vilele acestea faimoase în epocă se mai păstrează și astăzi, altele, desigur, au fost distruse, ori zac într-o paragină intimidantă.
Dar cea mai ilustră locuitoare, cea mai pătimașă admiratoare și cea mai inspirată creatoare a Balcicului a fost și rămâne, Regina Maria. Revelația Balcicului a apărut în viața Reginei în plină maturitate târzie, după ce devenise deja un simbol al marelui război, recunoscută internațional și aclamată public drept una dintre cele mai carismatice regine ale lumii. Ea fusese mama răniților în primul război mondial și cruciata visului de Unire al tuturor românilor, ea era încă regina consoartă a regelui Ferdinand cel Loial, încoronați într-o ceremonie fastuoasă la Alba Iulia, în 1922. În anul (re)venirii sale la Balcic, în octombrie 1924, frumusețea locului i se impune reginei cu violență irepresibilă: „Simt că trebuie să am acest loc!”. Recunoscând în el, cu duioșie, locul pe care și l-a dorit toată viața, își va construi aici, până în 1926, Cuibul liniștit, Tenha Juvah, cum numește în turcește reședința sa albă, orientală, continuând apoi ca arhitecții să-i înalțe grădinile suspendate, terasă după terasă, pe o suprafață de 24 de ha, dând astfel contururi ferme paradisului său iluzoriu.
Atât de mult a iubit regina acest loc, încât și l-a imaginat până la capăt. „(…) Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș, lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei vieți atâția au venit la inima mea, încît moartă chiar, aș dori să mai vină la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria”, scria Regina în testament. Din 1940, istoria Balcicului regal românesc se sfârșește, anulând împlinirea dorinței ultime a Reginei. Dar, chiar și fără crinii regali, aleile dinspre Stella Maris freamătă și azi de prezența grațioasă a unei absențe.
de Sidonia GRAMA

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articolul anterior

Evoluţia industriei IT din Braşov

Articolul următor

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va finanța în jur de 75 de antreprenori cu câte 40.000 de euro

Citește și:
Zi de Zi știri ecoomice:
Total
0
Share