Compania UBM Feed România, care are ca acţionari grupul UBM din Ungaria şi companiile locale East şi Oprea Avi Com, producătorul brandului Puiul de Crăieşti, va deschide o fabrică de nutreţuri combinate în comuna Sânpaul (judeţul Mureş), investiţia ridicându-se la 15 milioane de euro.
„Am demarat construcţia fabricii în luna iunie a acestui an, iar acum o parte din hală este deja gata. Estimăm că în una-două săptămâni vom începe construcţia turnului tehnologic care va conţine în fapt toate echipamentele fabricii. Unitatea va fi funcţională în luna noiembrie a anului viitor“, a declarat Dénes Laczkó, general manager la UBM Feed România, companie înfiinţată la finalul anului 2015.
Fabrica va avea o capacitate de producţie de 30 de tone pe oră, adică aproximativ 220.000 de tone pe an. Unitatea va avea circa 25 de angajaţi.
Grupul UBM este acţionarul majoritar al companiei UBM Feed România şi este lider pe piaţa de nutreţuri combinate şi de materii prime din Ungaria. Grupul East, cu acţionariat local, se ocupă cu comerţ cu cereale, comerţ cu materii prime furajere şi import de furaje, conform informaţiilor furnizate de directorul general UBM Feed România. În acţionariatul companiei înregistrat la Registrul Comerţului apare societatea şi compania East Consulting, care are ca proprietar Hodler Capital din Ungaria. East Consulting mai este şi acţionar minoritar (40%) în cadrul traderului de cereale East Grain, alături de Zoltan Jakab, Attila Pasztor, Tamas Vincze.
„După mai mulţi ani în care s-a importat furaj din Ungaria în România investitorii au observat că este loc pentru o fabrică cu capacitate mare de producţie în această zonă. Transilvania este o regiune foarte bună pentru activităţi zootehnice, în schimb în capacităţi moderne şi mari de producţie de nutreţuri combinate este un deficit care se compensează cu importuri din Vest. Noi ne dorim ca această fabrică să deservească în principal clienţii din România“, a mai spus Dénes Laczkó.
Pe de altă parte, celălalt acţionar minoritar, Oprea Avi Com, este activ în domeniul creşterii păsărilor şi a avut anul trecut o cifră de afaceri de 48 mil. lei (aproape 11 mil. euro), un profit net de 6,5 mil. lei şi aproape 300 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Oprea Avi Com are în portofoliu brandul Puiul de Crăieşti şi este deţinută de Zaharie Oprea, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. De altfel, compania Oprea Avi Com va fi şi principalul client al noii fabrici de nutreţuri, aproape 20% din producţia UBM Feed România fiind livrate către firma românească.
„Cerealele necesare producerii nutreţurilor le vom achiziţiona în principal din judeţ şi din Ardeal. Vom avea un necesar de aproximativ 130.000 de tone de cereale“, a explicat Dénes Laczkó
Citește și:
Marius Maier: „Vă felicit că transmiteți vestea bună de 15 ani!”
Sunt foarte multe companii care au grijă de angajații lor așa că jurnalista Nadina Câmpean l-a provocat pe…
21 iunie 2025
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
Construiește-ți cariera alături de profesioniștii din industria auto: alege școala duală la Star Transmission & Star Assembly!
Vrei să înveți o meserie apreciată și căutată pe piața muncii? Pregătește-te pentru viitor încă din timpul școlii…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
