La o lună de la lansarea caravanei mobilității, Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură în România (CCIFER), în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, a organizat conferința «Mobilitatea viitorului» cu scopul de a aduce soluții la practicile de mobilitate urbană tradiționale și a lansat o dezbatere cu actorii locali privind impactul generat de noile modalități de transport.
“Tematica pe care o propunem astăzi pleacă de la constatarea că 25% din poluare este produsă de transport și 80% din aceasta de către transportul urban. Uniunea Europeană are ambiția de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de transporturi cu cel puțin 60 % față de 1990 și să se înscrie în mod ferm pe o traiectorie care să tindă spre zero. Comunitățile locale, companiile, decidenții, sunt factori direct implicați în atingerea acestor obiective, iar rolul nostru este de a-i aduce împreună pentru a reflecta la soluții alternative și pentru a face schimb de bune practici », a declarat François Coste, președintele CCIFER, în deschiderea conferinței.
”Este nevoie de măsuri legale naționale care să tempereze achiziția de mijloace de transport poluante – pentru a ne putea permite la nivel local să adoptăm politici publice ecologice. Apa caldă nu trebuie reinventată, transportul public peste tot în Europa arată clar că acesta este o soluție. Din fericire tendințele tinerei generații ne arată că deținerea de mașini proprii nu mai este ceea ce își doresc- căutând metode alternative de tip sharing, de la mașini la taxiuri sau transport în comun”, a declarat primarul Emil Boc.
Introducerea făcută de primarul Emil Boc a fost completată de Bogdan Herea, dezvoltatorul Parking Plus. De asemenea, un studiu privind tendințele mondiale de mobilitate și evoluția serviciilor aferente a fost prezentat de Szabolcs Nemeș, Roland Berger.
”Tehnologia a însemnat pentru Renault, dintotdeauna, mai mult decât efortul cotidian de cercetare pentru găsirea celei mai eficiente soluții. În zilele noastre, vehiculele cu “zero emisii” caută un nou drum pentru mobilitate, iar Renault oferă prima gamă de modele electrice de serie: Twizy, ZOE, Kangoo Z.E.. Twizy și Zoe sunt cele mai potrivite soluții pentru mobilitatea urbană, în timp ce Kangoo Z.E. reprezintă singurul vehicul autoutilitar din piață cu propulsie electrică”, a declarat Alexandru Vescu, Renault.
« Punând focusul pe inovații consecvențe și tehnologii avansate, Michelin se implică în modelarea viitorului mobilității, având în vedere atât nevoile consumatorilor, cât și cele ale mediului. Michelin merge dincolo de crearea de produse ce susțin mobilitatea, către soluții și concepte ce reușesc să incorporeze performanțe de lungă durată, conectivitate și adaptabilitate, precum Michelin Visionary tyre. » au susținut Camelia Nicoară și Alina Ghica, Michelin.
“Astăzi mașina comunică cu noi. Rolul de transport s-a transformat într-unul de mobilitate și, pentru a optimiza mobilitatea avem nevoie de date” a declarat Sorin Costea, ARVAL.
« Cluj-Napoca este un oraș atractiv pentru mulți oameni. Ritmul alert de dezvoltare a atras după sine o accentuare majoră a traficului. Pentru a preîntâmpina problemele care apar în traversarea și deplasarea prin oraș, Holcim poate oferi soluții inteligente în realizarea străzilor fără inundații, reabilitarea lor cu un minim de disconfort și crearea de centre modale ca alternative de noi căi de acces la mobilitatea urbană.”a adaugat Alina Surducan, Holcim.
«Prin prisma statutului local puternic și experienței internaționale în proiecte pentru mobilitatea urbană durabilă, ENGIE oferă produse economice și prietenoase cu mediul, ca alternativă la combustibilii convenționali. Unul dintre aceste produse este gazul natural comprimat pentru autovehicule (GNCV) ca soluție atât pentru companiile de transport public, cât și pentru companiile posesoare de flote mari», a declarat Adrian Frățean, ENGIE.
« Trecerea la utilizarea mijloacelor de transport electrice în orașe poate reprezenta una dintre posibilele soluții cu un impact considerabil asupra mobilității durabile, avantajele generate putând depăși, în viitor, eforturile implicate. Acest parcurs poate fi accelerat dacă există o colaborare între sectorul public și cel privat care să conducă la creșterea gradului de conștientizare a fiecărui individ și la adoptarea unor măsuri eficiente de susținere și stimulare a pieței » au declarat Carmen Dan și Livia Stan, Pricewaterhouse Coopers.
In plus, Cosmin Buza, Orange, a explicat că orașele inteligente sunt orașele care vor folosi soluții integrate de IT&C cu beneficii directe către municipalitate și cetățeni.
CCIFER exprimă o poziție comună a societăților membre și a investitorilor francezi în România în dialogul cu autoritățile publice. O comunitate de afaceri fondată pe savoir-faire-ul francez, CCIFER este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, a companiilor și a României. Camera reunește peste 500 de companii franceze și române care reprezintă 18 Mld de euro și peste 125000 de locuri de muncă. Companiile membre sunt lideri în mai multe sectoare de activitate care formează economia locală.
Citește și:
Banatul și Transilvania sunt departe de București și Ilfov în topul salariilor
Media salariului brut în zona capitalei este de aproape 3.200 € față de numai 2.100 € în regiunile…
13 octombrie 2025
Sebeș, noul motor al mobilității electrice Mercedes-Benz: Star Assembly intră în era propulsiei viitorului
Uzina Star Assembly din Sebeș, divizie a grupului german Mercedes-Benz, a inaugurat noua linie de producție pentru unități…
13 octombrie 2025
4Construct aduce la Cluj liderii industriei de construcții pentru o conferință regională de impact
Clujul devine, pe 16 octombrie, capitala construcțiilor din România. Conferința 4Construct, organizată la Cluj Innovation Park, se concentrează…
13 octombrie 2025
Bilanț AGRI4FUTURE România: fermierii români, actori principali ai transformării agriculturii
Clubul Fermierilor Români a organizat la Pullman World Trade Center conferința AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, cel mai…
12 octombrie 2025
Oradea Job Expo 2025 – semnele unei piețe a muncii în schimbare
De la producție și logistică, până la imobiliare și IT – Târgul Locurilor de Muncă Oradea Job Expo…
11 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Investiții
Sebeș, noul motor al mobilității electrice Mercedes-Benz: Star Assembly intră în era propulsiei viitorului
Uzina Star Assembly din Sebeș, divizie a grupului german Mercedes-Benz, a inaugurat noua linie de producție pentru unități…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU
A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru restaurarea clădirii Manejului din ansamblul Cazarma Husarilor. Municipiul Oradea a…
9 octombrie 2025
Trei hoteluri din Băile Felix vor fi afiliate la un lanț hotelier internațional
Turism Felix SA a anunțat actualizarea strategiei de dezvoltare 2025 – 2035. În acest sens, societatea a semnat…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
Infrastructură

Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Turism
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Licitație pentru reabilitarea Castelului Goga. Lucrări estimate la 6 milioane €
Consiliul Județean (CJ) Cluj a scos la licitație execuția lucrărilor de reabilitare, restaurare, consolidare și conservare a parcului…
10 octombrie 2025
Oradea FestiFall 2025 transformă orașul într-o scenă uriașă de muzică și lumină
Vineri, 10 octombrie, Oradea îmbracă haine de sărbătoare odată cu debutul unei noi ediții a festivalului Oradea FestiFall,…
9 octombrie 2025
Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU
A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru restaurarea clădirii Manejului din ansamblul Cazarma Husarilor. Municipiul Oradea a…
9 octombrie 2025
Trei hoteluri din Băile Felix vor fi afiliate la un lanț hotelier internațional
Turism Felix SA a anunțat actualizarea strategiei de dezvoltare 2025 – 2035. În acest sens, societatea a semnat…
9 octombrie 2025
Educație
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Membrii Federației Patronilor Bihor față în față cu Direcția de Sănătate Publică Bihor
Sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) a găzduit joi, 9 octombrie 2025, o întâlnirea între antreprenori și reprezentanții Direcției…
10 octombrie 2025
Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa la Cluj. “Ne-a facilitat intrarea în Silicon Valley”
Fostul comisar european în mandatele Juncker și Von der Leyen a primit titlul academic onorific din partea Universității…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
OradeaJobExpo, o oportunitate pentru toți cei care caută un nou început în carieră
Bihorenii care doresc vor să se angajeze sau să-și schimbe actualul loc de muncă vor avea de unde…
7 octombrie 2025
Ministerul Dezvoltării a predat noua bijuterie culturală a Clujului
Investiția în sediul din cartierul Mănăștur al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima (ANMGD) se ridică la 50…
7 octombrie 2025
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice: