Unul dintre cele mai importante evenimente pentru mediul academic timișorean s-a desfășurat în cursul serii de ieri, 25 noiembrie. Universitatea de Vest a celebrat excelența în cadrul celei de-a III-a ediții a Unul dintre cele mai importante evenimente pentru mediul academic timișorean s-a desfășurat în cursul serii de ieri, 25 noiembrie. Universitatea de Vest a celebrat excelența în cadrul celei de-a III-a ediții a Galei Premiilor UVT. Instituția a oferit un număr de 10 premii membrilor comunității sale care au contribuit în mod considerabil la creșterea prestigiului național și internațional.
S-au acordat șase premii pentru diferite domenii ale științelor, artelor și sportului, două pentru contribuția la implementarea politicilor Universităţii și două premii pentru contribuția la creșterea prestigiului UVT în plan național și internațional.
„Universitatea de Vest din Timișoara a conștientizat că valoarea unei instituții de învățământ constă în cei care se află la baza ei, studenți, cadre didactice, aparatul administrativ, partenerii din mediul economico-social, toți cei care simt și iubesc Universitatea. Acest lucru ne-a adus pe toți aici, în această sală, în această seară. În ultimii ani, UVT este o prezență constantă în multe clasificări naționale și internaționale, alături de mari și prestigioase universități. […] Ne onorează și ne bucură această recunoaștere. […] Toate aceste statistici sunt o agregare a unor eforturi individuale. Dacă o comunitate este puternică, este puternică și prin individualitățile ei. […] Rolul unui management instituțional este de a aduce în lumina refectoarelor, de a promova, de a aplauda, de a arăta exemple, pe aceia care prin individualitățile lor duc la dezvoltarea societății”, a spus rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Laureații celei de-a treia ediții a Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara:
Premiul „Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Științele Naturii
Laureat: Prof. dr. Marius Paulescu, Facultatea de Fizică
Premiul „Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică
Laureat: Prof. dr. Petru Jebelean, Facultatea de Matematică și Informatică
Premiul „Gabriela COLŢESCU” pentru Științe Sociale și Politice
Laureat: Prof. dr. Florin Alin Sava, Facultatea de Sociologie și Psihologie
Premiul „Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Științe Economice
Laureat: Asist. dr. Alexandra Mercescu, Facultatea de Drept
Premiul „Eugen TODORAN” pentru Științe Umaniste
Laureat: Conf. dr. Ramona Malița Tanc, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie
Premiul „Nicolae BOBOC” pentru Arte și Sport
Laureat: Lect. dr. Gabriel Mălăncioiu, Facultatea de Muzică și Teatru
Premiul „Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT
Laureat: Ionela Cristina Szuromi, Facultatea de Arte și Design
Premiul „Sever BOCU” pentru Implicare Civică și Socială
Laureat: Valeriu Bogdan, Profesor Geografie, Liceul „Grigore Moisil”, Timișoara
Premiul „Studentul Anului”
Laureat: Andreea Sabaduș, Facultatea de Fizică
Premiul „Alumnus”
Laureat: Cosmin Contra, antrenor al echipei reprezentative de fotbal a României
Pentru a celebra excelența, Facultatea de Muzică și Teatru a oferit un spectacol extraordinar în care și-au dat concursul atât maeștrii, cât și discipolii acestora, programul artistic fiind susținut de către studenții și profesorii Facultății. Mai mult, trofeele sunt rezultatul unor artiști valoroși ai Facultății de Arte și Design, creatorii trofeelor conferite fiind lect. dr. Matei Gașpar și lect. dr. Dumitru Remus Rotar. Premiile poartă numele unor personalități care au marcat istoria Universității, contribuind la dezvoltarea culturii academice în partea de vest a țării.
Gala Premiilor UVT este despre celebrarea prezentului, viitorului dar și a trecutului. Astfel, în cadrul evenimentului au fost premiați și profesorii seniori ai Universității, pentru aportul lor în creșterea valorii academice, didactice și de cercetare în comunitate.
Evenimentul a reunit 600 de membri ai Universității și reprezentanți ai comunității locale.
. Instituția a oferit un număr de 10 premii membrilor comunității sale care au contribuit în mod considerabil la creșterea prestigiului național și internațional.

Citește și:
Avril modernizează Piața Dumbrava Nord cu 3 milioane de euro
Unitatea agroalimentară din municipiul Zalău este cuprinsă într-un proiect de modernizare cu fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest…
1 iulie 2025
Proprietarul grupului Astra devine cetățean de onoare al Maramureșului
Consiliul Județean (CJ) Maramureș a decis, în unanimitate, să confere titlul “unuia dintre cei mai mari industriași pe…
1 iulie 2025
Spitalul Dr.Holhoș, cea mai nouă investiție în peisajul medical românesc
Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhoș a bifat o nouă reușită în peisajul medical românesc și se extinde cu…
1 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
Tinerii antreprenori ai Ardealului, adunați de D’Olive la Păltiniș
Șapte întreprinzători din regiune constituiți într-un grup de inițiativă (mastermind) au fost consiliați de către mentori cu experiență…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Aeroportul Cluj, premiat la Atena pentru excelență în operațiuni aeroportuare
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a fost premiat în cadrul evenimentului OPS Forum 2025, organizat la Atena…
1 iulie 2025
Investiții
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Infrastructură
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Turism
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Educație
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Zi de Zi știri economice: