Agenția Națională de Presă AGERPRES și Sindicatul Român al Jurnaliștilor MEDIASIND au semnat noul Contract Colectiv de Muncă, valabil până în 2019. Prevederile din CCM reglementează drepturile și obligațiile angajaților și angajatorului, stabilind, pe lângă măsuri ferme pentru apărarea și garantarea locurilor de muncă, și o serie de garanții privind funcționarea dialogului social la standarde europene. Contractul încheiat cuprinde și prevederi care oferă garanții profesionale pentru jurnaliștii agenției, cum ar fi Codul Deontologic al Jurnalistului AGERPRES și Ghidul de Etică pentru Fotojurnalism. Conform noului CCM, „jurnalistul AGERPRES este obligat să prezinte în mod corect, obiectiv, complet și echidistant realitățile vieții social-politice, economice, religioase și cultural-științifice interne și internaționale, promovând valorile democratice, civice și morale. Jurnalistul AGERPRES nu va realiza informații care promovează discriminarea, de orice fel ar fi aceasta. Informațiile vor fi prezentate și transmise fidel, fără nicio influență din partea autorităților publice sau a altor persoane de drept public sau privat. În exercitarea profesiei și în relațiile pe care le întreține cu autoritățile publice sau cu diverse societăți comerciale, jurnalistului AGERPRES îi sunt interzise înțelegeri care ar putea afecta imparțialitatea sau independența sa. Jurnalistul AGERPRES nu va accepta niciun fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea sa”. De asemenea, noul CCM garantează caracterul confidențial al surselor de informare ale jurnalistului AGERPRES, care beneficiază de clauza de conștiință. Astfel, jurnalistul poate, printre altele, să refuze să scrie, să pregătească sau să participe la realizarea unui articol al cărui conținut este contrar legislației actuale sau deontologiei jurnalistului profesionist, invocând clauza de conștiință și poate refuza divulgarea surselor de informații.
„Prevederile noului CCM vin în sprijinul independenței jurnalistice a AGERPRES. Având în vedere presiunile politice din ultima vreme la care încă este supusă Agenția, mă bucur că, cel puțin în interior, dialogul social nu doar continuă, ci este și îmbunătățit prin noul CCM semnat de conducerea AGERPRES, pe de-o parte, și MEDIASIND, ca sindicat reprezentativ, pe de altă parte. Îndeplinirea cu succes a menirii publice a Agenției nu poate avea loc fără un climat intern favorabil evoluției, pentru că instituția se bazează în primul rând pe oamenii care lucrează 24 de ore din 24 pentru a oferi publicului cele mai noi informații la standardele cele mai ridicate. Într-un climat politic nefavorabil, caracterizat prin presiuni asupra AGERPRES, singura șansă de a continua pe drumul cel bun este stabilitatea și predictibilitatea, ambele favorizând generarea și implementarea de strategii de dezvoltare utile”, a declarat Alexandru Giboi, director general al AGERPRES.
În acest context, al evoluției permanente, Agenția Națională de Presă a lansat un nou site, precum și proiecte editoriale noi pentru Centenarul Marii Uniri, în cadrul unei expoziții inedite de fotografie desfășurată la Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Samsung.
AGERPRES, Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu și Samsung Romania vă invită astfel la o ARtfel de expoziţie de fotografie, care îmbină fotoreportajul, documentarul video şi Realitatea Augmentată. Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 noiembrie – 10 decembrie, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti.
Printre fotografiile expuse se regăsesc unele dintre cele mai bune imagini realizate de fotoreporterii AGERPRES în ultimul an, atât în țară, cât și la evenimente internaționale. De la Jocurile Olimpice de la Rio, la misiunea în teatrul de operații din Afganistan sau la vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, precum și de la vizita Prințului Charles în România, la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca, expoziția de fotografie ARtfel aduce în prim-plan cele mai importante momente surprinse de colegii noștri.
Astfel, cu ajutorul aplicației mobile AGERPRES AR, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play (https://goo.gl/V3pu2y) şi App Store (https://goo.gl/rSvCWa), vizitatorii vor vedea povestea din spatele imaginilor, dar și scurte fragmente dintr-un documentar video special pe care AGERPRES îl pregătește cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
De asemenea, cu ocazia vernisării expoziției, AGERPRES a lansat și noua pagină de Instagram, #100deRomania (https://www.instagram.com/100deromania/) – un proiect dedicat aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, în cadrul căruia Agenția Națională de Presă va promova cele mai bune fotografii ale sale.
„AGERPRES este despre informare publică. Asta trebuie să facem noi, trebuie să fim prezenţi la toate evenimentele, la cât de multe posibil, şi să vă livrăm dumneavoastră, publicului, informaţia relevantă. Publicul e format însă din individualităţi, din oameni care au pasiuni diferite, interese diferite, au ştiri care sunt diferite pentru ei. Pentru că pentru cineva din Dolj ceva e ştire, pentru cineva din Bucureşti s-ar putea să nu fie ştire. În consecinţă, am zis să adaptăm site-ul nou astfel încât să poată livra lucruri interesante pentru fiecare om care intră pe site. Deci, teoretic, în momentul în care vom avea 1.000 de persoane logate pe site, fiecare dintre aceste persoane va putea să-şi customizeze experienţa pe prima pagină şi astfel, în funcţie de câte persoane vom avea logate, noi, de fapt, vom livra atâtea site-uri. Dacă avem 50.000 de persoane logate, cu 50.000 de preferinţe diferite, noi vom livra, de fapt, 50.000 de site-uri customizate pentru fiecare utilizator în parte. Şi asta cred că este noutatea cea mai importantă pe care o aducem atât în ceea ce înseamnă site-urile de agenţie de presă, dar şi putem generaliza puţin la nivelul întregii prese româneşti”, a explicat la eveniment directorul general al AGERPRES, adăugând că experiența utilizatorilor site-ului public al Agenției va continua să fie îmbunătățită.
De asemenea, redactorul șef al Redacției Online a AGERPRES, Cosmin Bogdan, a detaliat: „Deja oferim fotografiile în funcţie de eveniment, oferim motoare de căutare pe fiecare secţiune, fotografiile au cu totul şi cu totul altă rezoluţie. Şi dincolo de asta, site-ul reprezintă, de fapt, o poveste care ar trebui să fie mult mai lungă. Întrucât ce ne propunem noi acum este prima cărămidă la o construcţie mult mai mare. În viitor am putea astfel vorbi despre plata cu cardul, am putea vorbi despre un site care înţelege modul de interacţiune al utilizatorului cu site-ul”.
Redactorul-şef adjunct al Redacţiei Video, Marilena Gheorghiţă a anunţat că AGERPRES pregăteşte pentru Centenar un film documentar prin care realizatorii încearcă să aducă în faţa publicului „emoţia surprinsă în forma ei reală”. Aceasta a explicat conceptul care a stat la baza realizării acestui film: „Ne-am implicat teribil, la filmare, la documentare, la cum am găsit poveştile, cum am găsit oamenii şi cum încercăm să aducem în faţa dumneavoastră, a publicului, ceea ce pentru noi contează enorm: emoţia surprinsă în forma ei reală. Şi credem în felul următor: că la 100 de ani de la Marea Unire, România, de fapt, vibrează. Vibrează Bucovina de Nord, vibrează în Republica Moldova, vibrează în Transilvania, în fiecare părticică din ceea ce înseamnă România. Şi noi spunem că, de fapt, România înseamnă inima fiecărui român care trăieşte aici, în ţară, sau care a ales o altă destinaţie, aşa cum înseamnă şi sufletul fiecărui străin care spune că România este <<acasă>>. România înseamnă emoţie, România înseamnă dragoste, înseamnă în continuare să ai puterea să-ţi doreşti să creşti, să te faci mare”.
„Evoluția AGERPRES de până acum a fost posibilă datorită stabilității de care a beneficiat Agenția prin actualul cadru legislativ, care limitează mult influența politică asupra conducerii instituției. Orice măsură care crește presiunea politică asupra Agenției va frâna atât dezvoltarea instituției de presă publică, cât și activitatea jurnalistică de zi cu zi”, a afirmat Alexandru Giboi, directorul general al AGERPRES.
Despre AGERPRES
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.
Citește și:
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
Businessmenii din Insulele Britanice s-au întâlnit la sediul Betfair Cluj
Asociația de Afaceri România-Irlanda (RIBA) a găzduit un eveniment de networking la Cluj-Napoca, reunind 100 de invitați din…
17 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Clujul pregătește “armata” seniorilor digitali
Peste 300 de vârstnici din oraș au deprins cunoștințe de navigare pe internet, securitate cibernetică (CS), shopping și…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Investiții
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Sonaca a inaugurat o hală de producție și a creat 160 de noi locuri de muncă
În urma semnării a trei contracte cu Airbus, Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, își dublează…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Duval Furniture – tradiție, inovație și viziune made in Bihor
În spatele brandului „Duval Furniture”, cunoscut pentru scaunele și mesele elegante și personalizate din lemn, se află doi…
10 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Darius Mârza: “Am creat Wonderland prin 400 de tranzacții imobiliare”
Fondatorul celui mai mare complex turistic din Ardeal, deținător al unui business de 150 milioane € pe Dealul…
11 noiembrie 2025
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global
Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global,…
10 noiembrie 2025
Vinul, legenda și renașterea unei metropole a Transilvaniei sub ochii lui Turrepitz
Weinfest Mediaș Schmecker 2025
9 noiembrie 2025
Educație
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025
Viitorul liderilor umani se scrie acum, la The Human Shift Oradea
Leadership-ul se rescrie la Oradea: acolo unde tehnologia accelerează deciziile, iar oamenii le dau sens. Într-o lume în…
10 noiembrie 2025



