Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad s-a implicat în sectorul regional al startup-urilor prin accesarea unui program, Startup Plus, prin care va finanța o serie de firme noi și va asigura pregătirea celor care doresc să participe prin intermediul unor cursuri specifice.
Dată fiind cererea foarte mare din domeniu și atenția din ce în ce mai sporită acordată Startup Nation, CCIA a ales să se implice mai departe și să vină în sprijinul publicului interesat, acordând și consultanță pentru scrierea și implementarea proiectelor pe această axă.
“Dezvoltăm aceste parteneriate pentru a dispune de resursă umană profesionistă în serviciile pe care le oferim. Concret, am semnat un parteneriat cu acest furnizor privat de consultanță, o firmă din Cluj Napoca, RED VISION SRL, prin care ambele entități își pun experiența și expertiza în comun pentru a asigura servicii de consultanță pentru afaceri, la cel mai înalt nivel calitativ”, declară președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.
Servicii oferite de parteneriatul CCIA – Red Vision
Începând de astăzi, oricine dorește să acceseze programul Startup Nation este invitat să se adreseze CCIA Arad, iar ulterior pașii îi vor fi asistați pentru accesarea finanțării de 200.000 de lei și pentru implementarea unui proiect de succes. Concret, prin acest parteneriat se vor oferi servicii de consultanta pentru constituirea firmei, pentru alegerea domeniului potrivit de activitate, servicii de realizare a proiectului în funcție de nevoile clientului, depunerea proiectului și, după câștigarea lui, serviciile de consultanță pentru implementare și post-implementare.
“ Acest parteneriat este o evolutie normala a colaborarii fructuoase avuta pana in acest moment cu CCIA Arad, colaborare ce a condus la castigarea unui proiect POCU destinat Startup-urilor in valoare de aproximativ 2 milioane de euro si la depunerea altor proiecte ce sunt azi in diverse faze de evaluare sau contractare. Ne propunem o deschidere față de cei aflati la inceput de drum în domeniul antreprenoriatului și mai mult, ne propunem să popularizăm această oportunitate în rândul câtor mai multe categorii sociale. Și sigur, ne propunem ca spre finalul anului să avem cât mai multe proiecte de tip start-up câștigate în județul Arad”, declară Cosmin Mihălțan, reprezentant Red Vision.
Prin intermediul acestui parteneriat, CCIA Arad se apropie în mod special de toți debutanții în afaceri întrucat ei au cea mai mare nevoie de un partener atunci când pornesc la drum. Începând de săptămâna viitoare site-ul CCIA Arad va pune la dispoziția celor interesați o secțiune dedicată, startup.ccia-arad.ro, secțiune unde se vor putea depune aplicațiile pentru un proiect.
Citește și:
Volatilitate și nepredictibilitate legislativă în domeniul energiei
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței „Digitalizare și eficiență energetică”, organizată de Energynomics, marți, 14 mai 2024,…
14 mai 2024
Studenții din Cluj au făcut strategii pentru competitivitatea ÖBB
Mai multe echipe de tineri din România au participat la competiția Modul Business Championship (MBC) de la Viena.…
14 mai 2024
Afacerile AROBS au scăzut la început de an
Grupul informatic cu sediul la Cluj a raportat o cifră de afaceri consolidată de 105 milioane de lei…
14 mai 2024
Conferințele Dilema la Oradea
Seria va conține patru conferințe, o conferință-spectacol și dialoguri publice. Joi seara, de la ora 19.00, la Sinagoga…
14 mai 2024
Universitatea Tehnică vine cu roboți zburători la Noaptea Muzeelor
Instituția clujeană de învățământ va pune la bătaie în premieră pentru acest eveniment Hub-ul UTCN, recent inaugurat. Universitatea…
14 mai 2024
Pehart investește 8 milioane de euro în brandul Sovio
Cea mai nouă marcă a grupului face parte din divizia de produse Away from Home (AfH – pentru…
14 mai 2024
ACI Cluj a finalizat Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică
Extinderea unității medicale din Cluj-Napoca a necesitat 7,6 milioane de euro printr-un proiect pe fonduri europene. Ambulatoriul Clinic…
14 mai 2024
Prof. univ.dr. ing. Vasile Țopa candidează din nou pentru funcția de rector al UTCN
După o viață în slujba UTCN, din toate ipostazele, cercetător, profesor, șef de catedră, director al Oficiului de…
14 mai 2024