Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu a încheiat un acord de parteneriat ERASMUS+ Partner Countries cu Manhattan College, School of Business din New York, SUA. Parteneriatul constă în schimburi academice și mobilități pentru studenți și cadre didactice, precum și în crearea unor echipe de cercetare sau rețele de cercetători, informează Universitatea.
Ca un prim pas în derularea parteneriatului, Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu va participa, anul acesta, la competiția organizată de Manhattan College, Business Analytics Competition, în perioada 21-23 mai 2018, cu o echipă formată din 3 studenți de la Facultatea de Științe Economice, și anume: Moraru Iulia (anul III, Finanțe-Bănci), Dotcoș Sebastian (anul III, Management), Dînșorean Darius (anul III, Economia comerțului, turismului și serviciilor). Coordonarea echipei este asigurată de prof.dr. Mihaela Herciu, cadru didactic la Facultatea de Științe Economice.
Competiția se desfășoară în două etape: prima etapă constă în elaborarea unui raport și realizarea unui poster prin care se prezintă soluțiile concrete identificate pentru problemele ridicate de tema de cercetare; a doua etapă presupune o nouă temă de cercetare din domeniul afacerilor. Această etapă se derulează sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, la care participă, în calitate de jurați, oameni de afaceri din New York.
Business Analytics Competition oferă studenților oportunitatea de a pune în practică cunoștințele acumulate, de a-și perfecționa abilitățile de comunicare în business, de a lucra în echipă, de a învăța din experiențele altora și de a crea legături cu alți studenți, profesori și profesioniști. Pe lângă faptul că studenții vor participa la procesul de luare a deciziilor, își vor testa și capacitatea de a înțelege o afacere din perspectiva unei analize complexe a datelor și a informațiilor relevante.
‘Suntem convinși că participarea echipei ULBS la această competiție, în care studenții își pun în aplicare competențele profesionale dobândite până în prezent, și prin intermediul căreia ei își pot dezvolta competențele transversale — acele soft skill-uri cerute tot mai des de angajatori — îi va ajuta pe viitorii absolvenți să devină angajați competitivi pe piața muncii’, spune prof. dr. Mihaela Herciu.
Citește și:
Ministrul Economiei a luat pulsul industriei aeronautice la Dumbrăvița
Fabrica de componente de avioane din Maramureș reprezintă una dintre investiţiile extrem de importante realizate în județ. Florin…
1 aprilie 2023
Șeful aeroporturilor din Europa, la sfat cu directorii aerogărilor autohtone
Mai mulți manageri ai aeroporturilor din România au avut o întrevedere cu președintele asociației de profil de pe…
1 aprilie 2023
Apare un nou partener al IKEA la Cluj. WIP Industries, gata de producție
Fabrica suedeză de componente de mobilier din municipiul Câmpia Turzii a marcat recepția lucrării. “WIP Industries, cea mai…
1 aprilie 2023
Fermierii români, afectați de importurile de cereale din Ucraina
Aceștia propun forurilor europene și reprezentanților României la Bruxelles un plan de acțiuni imediate și pe termen mediu…
1 aprilie 2023
“Femeile digitale” au ajuns la Cluj. “Dacă nu ne adaptăm, ieșim de pe piață”
Mai multe organizații de antreprenoare, naționale și locale, vor să faciliteze accesul companiilor locale la tehnologie. Proiectul național…
1 aprilie 2023
Studenții orădeni, remarcați în meseriile viitorului la Innovation Labs Timișoara
Nu mai puțin de opt echipe orădene, coordonate de dr. ing. Ovidiu Novac, cadrul al Facultății de…
1 aprilie 2023
Pădurea Craiului, nominalizată la Destinația Anului, categoria „Comori Naturale”
Munții Pădurea Craiului din județul Bihor sunt destinația ideală pentru ecoturism și turism de aventură, deoarece aici ai…
1 aprilie 2023
Comuna Căbești Bihor – Smart Village
Comuna Căbești a primit distincția „Best Smart Village Project” pentru proiectul „Căbești Smart School”. Premiul „Best Smart…
1 aprilie 2023
Zi de Zi știri economice:
