de Aurelian GRAMA
Cât să mai ținem capul plecat și să vedem cu toții același asfalt subțire, tot mai subțire, negru, tot mai des, mereu peste aceleași bulevarde îndrăgite de buldozerul speranțelor ucise?
M-am trezit dis de dimineață bine dispus, încrezător, optimist ca de obicei în ultimele două luni. Fusese un concert minunat pentru aducerile mele aminte despre oameni pe care nu-i mai văzusem poate şi de 30 de ani. Întâmplarea face să le fi dat încă de cu seară colegilor de liceu mesaj de început de programare a reuniunii la trei decenii de la absolvire. Mai mult, aveam și invitația lui Zake la al câtelea concert oare cu Farfarello. O seară plăcută acasă printre liceenii de altă dată din Reghin. Am ajuns. La Dogma. Ce nume?!
Se făcea că trebuia să mă grăbesc pentru a ajunge la sediul redacției Zi de Zi, din clădirea monument istoric a Camerei de Comerț, unde era recepția de bun venit a investitorilor japonezi aduși de fostul nostru ambasador la Tokyo, Radu Șerban. Rememoram un haiku repetat cu un adevărat om de afaceri mureșean pe când el era în muzeul național din capitala niponă, dacă va fi cazul să zic și eu ceva despre Țara Soarelul Rasare…
Oricum aveam bilet de la Aerportul “Transilvania” până la Oradea ca să facem un interviu cu city managerul orașului de pe Criș, Dacian Paladi, pentru a ne dezvălui din secretele celui mai frumos renovat centru civic străvechi din bani privați și europeni. Nici nu mă puteam gândi ce tandem frumos au făcut șefii Parcului Industrial Vest din Oradea Mare cu directorul Nagy de la Vidrasău pentru extinderea spațiilor office pentru investitorii autohtoni şi de pe alte meleaguri, ce oricum stau la rând pentru a aduce zeci și zeci de milioane de euro în târgul de pe Mureș. Într-atât de mulți încât elegant renovata clădire a AJOFM urmează a fi donată ca sediu viitorului Muzeu de Artă Contemporană – o idee pusă în practică nici într-un trimestru de project managerii finanțați din banii alocați de bugetul municipiului.
Da. Așa de consistente sunt investițiile în urbea lui Bernady – Dandea, acești monștri sacri ai zborului cetății târg medieval spre oraș interbelic multicultural. Aeroportul făcea programări și peste trei săptămâni, așa de presat era de cererea tot mai mare de unguri care se întorceau cu miile acasă din patria milenară, acasă unde sigur nu vor mai fi categorisiți de rang doi și unde fondurile budapestane sunt parcă mai sigure și ușor de accesat… Unde-i mai bine ca acasă?! Și cu banii chivernisiți…
Presat de sașii dinspre Reghin și Sighișoara ce veneau să-și petreacă liniștit bătrânețile într-o țară mult mai caldă, nu doar termic, ci și uman, mult mai sigură în ceea ce privește siguranța cetățeanului în fața migrației și amenințărilor teroriste, și unde pensia federală e totuși în euro chiar dacă nu sunt și aici Aldi… Și cu spiritul german și fondurile private… Evreii nu mai erau doar cei din chibutzuri aduși la tratament balnear la Sovata, ci redescopeream vinul Carmel de altădată, iar sinagogile redeveneau pline, afacerile ce să mai zic. Cine nu și-ar dori să-i revada la cârma finanțelor orașului…
Că tot fusese visul printre Farfarello, viori și chitare și Țăndărică, în drum spre redacție m-am văzut cu doi armeni ce mă ademeneau la o cafea cu Ararat, celebrul cognac. Dar parcă nu eram în fieful lui Marghiloman, încât să știm că o cafea fiartă în cognac nu era decât o marghilomană… Ah, nu. Nu erau feste. Era chiar Târgu-Mureșul… Și totuși dincolo de floră și analizele pentru UE, dincolo de gustul telemelei de Ibănești, recunoscută de gulerele albe ale Bruxellesului, și datorită căpoșeniei lui Mircea Todoran și a echipei sale cu Bumb în frunte, parcă norii neputinței de a privi lucid harta vecinilor nu ne arătau mare lucru, darămite vreunul grandios!
De la începutul noului Mileniu, ce am reușit?! Mulți mai știm și ce e cu Tabla regească și disputele juridice de acolo, dar și despre măreția bibliotecii telekiene. Și totuși nu se poate să nu fi văzut – auzit – aflat despre zborul multi-business al bănățenilor de pe Bega cu Ciuhandu sau Robu al lor, dar mai ales cu permanentele infuzii de investiții masive și de marcă în industria Timișoarei. Că au luat acum și modelul cultural adjudecându-și titlul – dar și banii pentru Capitala Culturală Europeană este doar un mic semn că au luat seama ce fac și ceilalți vecini. Sibiul. Da, Sibiul. Platformă industrială nou nouţă și nu e locul și cazul acum să-l menționez pe Iohannis, dar cu drag vă scriu de Constantin Chiriac, dovada vie că mai ales cultura aduce valoare și răspunsuri în plusvaloarea economică. O fi sau nu cadou al fratelui luxembrughez ce ține frâiele Comisiei Europene, întrunirea a peste 2.000 de înalți funcționari și conducători ai statelor membre ale Europei unite la Sibiu, asta ține de alegerile prezidențiale, dar că va crește exponențial vizibilitatea și oportunitățile orașului de pe Cibin, este incontestabil. Bine că e în România, bine că la Sibiu.
Aprilie 2019. Ce are Clujul și nu avem noi la Târgu-Mureș? Pe lângă un primar fost premier ce a adus investiții naționale în drumul județean Câmpia – Gilău ca autostrada semicentură, în Aerportul “Avram Iancu” ce trece de 3 milioane anul acesta, în cinci parcuri industriale la capacitate maximă, pe lângă UBB – Poli – UMF – USAMV, avem atitudine responsabilă față de marea majoritate a antreprenorilor. Aproape ori de care neam sau culoare politică ar fi. Un gram de aur de normalitate și un plan pe 20 de ani al capitalei Transilvaniei. A lăsat Mitul să lucreze… Untold, stadioane CFR şi U, săli polivalente, centuri. Și respect diplomatic pentru orice investitor ce aduce bani în Clausenburg Kolosvar Cluj Napoca.
Spre Bucureștii deciziei naționale n-ai cu trece decât prin Brașov. Orașul lui Scripcaru a avut un imens handicap la finalul anilor 90. Se părea că odată cu platformele industriale se prăvale și Tâmpa peste destinul locuitorilor lui, mulți dintre ei brașoveni la prima generație. Abil și curtenitor, dincolo de aspectul bulevardelor și a primelor sensuri giratorii generoase și utile traficului, a dat un semnal extrem de bun de vreme ce branduri de marcă și-au dorit să ridice fabrici noi. Să genereze zeci de mii de locuri de muncă. Salba de orășele parcă au respirat la unison, favorizând un mediu efectiv propice afacerilor. Dincolo de turism, aviație, și excepțiile medicale, temeinicia brașovenilor și hotârârea lor de a se reinventa industrial au adus invidia vecinilor și aprecierea celor ce văd un viitor luminos în jurul Bisericii Negre.
Că nu s-a găsit un sediu pentru Agenția de Dezvoltare Regională ADR Centru acum aproape două decenii e deja un loc comun, și gafele unora dintre liderii mureșeni ori lipsa lor de viziune nu pot fi unicele argumente de ce ne-au luat-o binișor înainte orășenii lui Hava de Alba Iulia, la rându-i un matusalem ce nu se mai lasă dus. Și totuși: Smart City, Cetatea Vaubaumn cu turism de weekend, câteva industrii cu investitori de top, poarta Apusenilor…
La Bistrița a început să se nască alt mit, după cel al Broscoiului neînghițit, liderul socialist a adus bani de pe Dâmbovița și de la Bruxelles, dând parcă aripi bistrițenilor întorși pe acasă de peste mări și zări cu bruma strânsă întru a o investi. O fi legendă că au cel mai nou și bine dotat Spital Județean, dar parcă au început să-l populeze și să profeseze pe salarii bune medici aduși de echipa lui Radu Moldovan de peste tot din țară. Și parcă totuși mi-aș frînge o parte din vis.
Chiar cu Zalăul… Da. De ce nu…? În ritmul asta… Să nu fie cu ghinion. Sub Zalău. Satu e Mare. Baia e mare vorba reclamei unui candidat la Primaria Băii Mari… Iar cu Hunedoara nu e defel cazul să facem comparație, bine că n-au dărâmat aici combinatul, așa cum au reușit cu siderurgia acolo…
E ca la jocurile minții…
Și totuși avem un nou liceu construit de la zero, cu secții de predare sau mixte române-maghiare-germane-idiș-țigănești. În engleză, rusă, arabă, chineză etc… Cu săli și terenuri de sport noi, bibliotecă clasică și digitală, cantină, cluburi ale tinereții fără bătrânețe, grădină botanică… Cu cei mai buni dascăli din târg dar și de peste mări și țări în spiritul epocii, de peste tot unde sunt târgumureșeni. Cu burse locale consistente. Cu drepturi și libertăți. Cu reguli și principii. Ziceți-mi voi cum se numește liceul…?!?
De la Grand de unde scriu văd în zare noul Complex de parcuri industriale și clădiri de birouri – office – lângă Aeroportul de pasageri extins și cel Cargo unde simți încă vopseaua proaspăt trasând numele de …?!
Au decis juzii orașului că cel mai performant Hub – Cluster – Sediu – Complex de Târguri și Expoziții – Conferințe – Congrese – Simpozioane din Estul Europei Centrale sa fie la Târgu-Mureș. Zis și făcut. Erau oameni de onoare: l-au denumit după cum era și firesc Târgul…?! Oare cum?!
Blocurile pentru armia română, ce ne-a deschis drumul în NATO și, acum, în elita transatlantică, au luat marele premiu al Uniunii Arhitecților… Primele cinci clinici medicale – botezate – 23 – ridicate de la zero, pe structura cercetării și inovării în colaborare cu UMF și institutul budapestan de sănătate publică, sunt adevărate centre de profit în ceea ce înseamnă dragostea față de semenii noștrii, un reper național că decizia unanimă a consilierilor locali poate face istorie.
La câți sunt și la ce valoare profesională și a producției au, fermierilor din județ, le-au fost creați primii germeni ai industriei alimentare mureșene… start up-uri ce nici în vis nu se puteau concepe acum cinci ani… Plus rețele de distribuție în supermarketuri…
Un tabu a fost pur și simplu trimis în analele mesagerului Primăriei… 98% dintre antreprenorii nevoiți să-și găsească soluții de business în afara orașului sau a județului – și nu erau defel puțini și mai ales dintre milionarii adevărați – s-au întors Acasă. Din centru înspre marginile Zonei Metropolitane pornesc salbă de parcări sub și supraterane, iar din noul centru financiar bancar cu buildinguri de 20-32 de etaje, mândria elitei antreprenoriale târgumureșene, se alocă generoase fonduri pentru festivalurile de operă, teatru, film, recuperarea trecutului, muzică… STAAAAI!!!… Era replica lui Manny Neumann. STAI…!!!
Beznă.
Cât să mai ținem capul plecat și să vedem cu toții același asfalt subțire, tot mai subțire, negru, tot mai des, mereu peste aceleași bulevarde îndrăgite de buldozerul speranțelor ucise?!
S-ar putea să nu mai putem să privim Soarele și minunăția vieții dacă soarta noastră o căutăm mereu în aceeași obsesie. Să nu mai fie asfaltul atât de subțire, atât de des și atât de negru.
STAI!
Destul!
Până aici!
În viață există și roșu, și oranj ţ portocaliu, și galben, și verde, și albastru, și indigo, și violet!!!
Să gândim și să visăm ROGVAIV…!
Se arată o clipită…
Curcubeul…!
