Consiliul Județean Timiș și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) au semnat contractul pentru proiectul „Modernizarea DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului Km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (Km 12+975)”.
Semnatarii contractului au fost Călin-Ionel Dobra – președintele Consiliului Județean Timiș, beneficiarul finanțării acordate pentru acest proiect – și Sorin Maxim – directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Regional la nivelul Regiunii Vest.
Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finanțare vizează modernizarea drumului județean 691, care face legătura între Timișoara și Autostrada A1, prin localitatea Dumbrăvița. Acesta va fi lărgit la 4 benzi de circulaţie, cu păstrarea traseului actual. Implementarea acestuia se va face pe parcursul a 56 de luni.
Cei 10,25 kilometri de drum județean modernizat în cadrul acestui proiect vor deservi minim 350.000 de locuitori. Pe lângă modernizarea traseului de drum, proiectul vizează reabilitarea trecerii de cale ferată din Giarmata, realizarea a 6 sensuri giratorii noi și reamenajarea a încă 6, montarea a 181 de indicatoare de circulație, a 11 borne kilometrice, relocarea a 12 stații pentru mijloacele de transport și construirea unui refugiu auto.
Proiectul „Modernizarea DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului Km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (Km 12+975)” are o valoare totală de 17,27 milioane euro din care, finanțarea nerambursabilă este de 14,29 milioane euro, iar contribuția beneficiarului este de 2,98 milioane euro (la cursul Inforeuro de 4,6513 lei/euro). Cofinanțarea acestui proiect este asigurată prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 – prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.
Până în prezent, în cadrul priorității de investiții 6.1, în Regiunea Vest au fost contractate 7 proiecte având o valoare a finanțării nerambursabile de 98,98 milioane euro.
Citește și:
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile dificile
Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024