Agenția infoGROUP invită fermierii, procesatorii și specialiștii din Industriile de Lapte și Carne ale României, reprezentanți ai retail-ului, precum și pe cei din domeniile adiacente, să participe la cea de-a VII-a editie a Expo-Conferintei Internationale Meat & Milk, eveniment care se va desfășura în zilele de 10 și 11 mai 2018, la Hotel Alpin din Poiana Brașov, sub titlul ”Suntem în război economic. Ne predăm sau învingem?”.
Într-o Românie total instabilă din punct de vedere economic și fiscal, la care se adaugă și instabilitatea internațională la care suntem conectați, oamenii de afaceri sunt obligați să găsească soluții rapide pentru a păstra profitabilitatea propriilor companii. Iar acestea nu pot fi identificate decât împreună cu reprezentanții responsabili ai statului. Pe de altă parte, viabilitatea economică nu poate fi desprinsă de ultimele inovații din domeniul științific și tehnologic. Sub aceste idei este concepută ce-a de-a VII-ea ediție a Expo-Conferinței Meat & Milk, acolo unde organizatorii vor pune accent pe analiza în amănunt a mediului de afaceri dar și pe cele mai noi informații furnizate de mediul academic, de institutele de cercetări, precum și de companiile care își vor prezenta ultimele soluții tehnologice, de sănătate animală, de laborator și siguranță alimentară.
Ședințe generale: Ziua de 10 mai va debuta cu o sedință generală în care vor fi susținute comunicări științifice, tehnologice și de interes general. Ședința generală din dimineața zilei de 11 mai va fi rezervată oficialilor Ministerului Mediului, MADR, Președintelui ANSVSA și Președintelui ANPC.
Comuncări științifice: Vor susține comuncări științifice personalități de prim rang din mediul academic. Alăturat fiecăreia, va fi prezentat un studiu tehnologic de caz în care companiile interesate vor detalia despre modul concret în care noutățile științifice pot fi puse în practică, utilizând soluțiile tehnologice propuse.
Workshop-uri specializate: În ziua de 10 mai vor avea loc două workshop-uri specializate: Carne-Fermieri/Procesatori, Lapte-Fermieri/Procesatori. În fiecare workshop vor fi susținute prezentări de companii și comunicări științifice, însoțite de studii tehnologice de caz. La finalul fiecărui workshop va fi organizată câte o dezbatere în care vor fi analizate cele mai acute probleme ale momentului.
Liber la cuvânt: Sesiune de dialog liber între participanți și reprezentanți ai Consiliul Concurenței, ANSVSA, ANPC, AFIR. În sesiunea care va avea loc în dimineața zilei de 11 mai, invitații oficiali vor răspunde întrebărilor puse de participanți, pe teme liber-alese.
Masa rotundă va avea loc în după-amiaza zilei de 11 mai. Personalități de prim rang vor dezbate teme de maximă importanță, intrând în dialog cu asistența. Dezbaterile vor fi televizate în direct.
B2B-Expo va fi organizată într-un spațiu de maximă vizibilitate. Vr fi puse la dispoziție standuri propice dialogului B2B, prezentării detaliate a ofertelor companiilor expozante, precum și degustării de produse premium din carne și lapte.
Movie Meat & Milk: Utilizând această oportunitate, firmele pot opta pentru proiecția pe ecranele evenimentului, a unui film/clip de companie de 3 minute. Filmele vor fi proiectate pe ecranele conferinței în pauzele dintre Sesiuni și pe monitoarele care vor fi montate la recepția Expo-Conferinței și în cele mai vizibile locuri.
NOU! Business Corner! În după-amiaza zilei de 10 mai, ulterior celor două workshop-uri, companiile interesate vor putea să inițieze discuții de afaceri într-un spațiu special amenajat, cu reprezentanții altor companii prezente la eveniment. Pentru a facilita această oportunitate, rugăm firmele participante să ne indice din timp numele companiilor pe care doresc să le invităm la dialog.
Networking: Timp de două zile, networkingul va fi unul dintre programele forte ale evenimentului, facilitând realizarea de noi legături de afaceri, schimbul de informații, identificarea de oportunități de dezvoltare a propriului business.
Gala Premiilor Meat & Milk: Cina festivă din seara de 10 mai va găzdui Gala Premiilor Meat & Milk, urmând a fi premiate cele mai performante companii din sectoarele de carne și lapte și cei mai buni fermieri participanți la eveniment.
Speakeri invitati:
La eveniment vor fi invitați reprezentanții următoarelor instituții și organizații profesionale: MADR, Ministerul Mediului, ANSVSA, ANPC, Consiliul Concurenței, AFIR, APIA, Romalimenta, APRIL, ARC, APAR, FCBR, Pro Agro, APCPR, Holstein.Ro etc.
PROGRAM
Miercuri, 9 mai 2018
14:00 – 24:00 Primirea invitaților, amenajarea standurilor din zona B2B-Expo.
Joi, 10 mai 2018
09:00 – 09:10 Deschiderea oficială
Ședință generală-Partea 1
09:10 – 09:25 Prezentarea companiei Agricola Internațional Bacău – Partener Platinum
09:25 – 09:40 Prezentarea companiei Testo – Partener Platinum
Moovie Meat.Milk. (3 min)
09:40 – 10:10 Comunicare științifică + Prezentare companie-Studiu tehnologic de caz
10:10 – 10:30 Coffe-break, vizitarea standurilor, networking
Ședință generală-Partea 2
Movie Meat.Milk. (3 min)
10:30 – 10:45 Prezentare de companie
10:45 – 11:10 Tendințe (Prezentarea unei companii de cercetare de piață)
11:10 – 11:30 Sfaturi și consultanță pe teme de fiscalitate
11:30 – 12:00 Vizitarea standurilor, networking
12:00 – 13:00 Masa de prânz
Workshop CARNE:
Movie Meat.Milk. (3 min)
13:00 – 13:20 Prezentare de companie
13:20 – 14:40 Comunicare științifică + Prezentare de companie-Studiu tehnologic de caz
14:40 – 15:00 Prezentare de companie
15:00 – 15:20 Comunicare științifică + Prezentare de companie-Studiu tehnologic de caz
15:20 – 16:00 Prezentare de companie
16:00 – 16:30 Dezbatere
Workshop LAPTE:
Movie Meat.Milk. (3 min)
13:00 – 13:20 Prezentare de companie
13:20 – 14:40 Comunicare științifică + Prezentare de companie-Studiu tehnologic de caz
14:40 – 15:00 Prezentare de companie
15:00 – 15:20 Comunicare științifică + Prezentare de companie-Studiu tehnologic de caz
15:20 – 16:00 Prezentare de companie
16:00 – 16:30 Dezbatere
16:30 – 17:30 Business Corner: Discuții de afaceri (pentru firmele interesate)
16:30 – 20:30 Timp liber
20:30 – 01:00 Meat & Milk StarNight, Cina festivă, Gala Premiilor.
Vineri, 11 mai 2018
Ședință Generală
10:00 – 10:15 Comunicarea doamnei Vicepremier și Ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu
10:15 – 10:30 Comunicare Ministru al Agriculturii (oficial MADR)
Movie Meat.Milk. (3 min)
10:30 – 10:45 Comunicare Președinte ANPC
10:45 – 11:00 Comunicare Președinte ANSVSA
11:00 – 11:45 Turul oficial al standurilor, Coffe Break, Netowking
11:45 – 13:00 Movie Meat.Milk (3 min); Liber la cuvânt: Vor răspunde întrebărilor reprezentanți ai Consiliului Concurenței, ANPC, AFIR/APIA
12:30 – 13:30 Masa de prânz, Networking
13:30 – 15:00 Masa rotundă: Speaker-i vor fi președinți ai asociațiilor profesionale și reprezentanți ai autorităților.
Citește și:
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
CX Conference organizată de Customer Experience Romania revine pe 14-15 octombrie, la Le Chateau & Maidan Spațiul
CX Conference, eveniment de referință dedicat profesioniștilor în experiența clientului, revine pe 14-15 octombrie 2025, într-un format care…
9 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Digitalizarea, cea mai mare provocare pentru companiile de arhivare fizică
Foarte multe companii de arhivare au făcut pasul spre digitalizare, pas care a însemnat și creșterea exponențială a…
3 iulie 2025
Transilvania Business a ajuns și în Clisura Dunării
Revista Transilvania Business a ajuns și în Clisura Dunării, fie că vorbim de cluburi exclusiviste de iahting, de…
1 iulie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Investiții
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
