Ne dorim ca dezvoltarea comunităţilor în care trăim să fie durabilă, dar cum facem concret acest lucru ? Peste 130 de participanţi veniţi din toate sferele sociale şi de activitate, precum şi 30 de experți în administrație publică, din Franța, România şi Polonia, vor dezbate posibile răspunsuri la această întrebare şi vor propune soluţii în cadrul celei de-a opta ediții a Întâlnirilor Europene din Transilvania (RET), care se va desfăşura pe 14 martie la Cluj Napoca și pe 15 și 16 martie 2018 la Alba Iulia.
Printre personalitățile care vor susține prezentări la ediția de anul acesta se numără Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, Ciprian Roșca, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, Mircea Hava, primarul oraşului Alba Iulia, Ioan Popa, primarul oraşului Reşiţa, Alicja Pawlowksa, şefa Departamentului pentru proiecte europene şi mobilitate a oraşului Gdynia (Polonia) și Hervé Boisguillaume, directorul proiectului „Orașul durabil”, în cadrul direcției Afacerilor Europene și Internaționale aflată sub autoritatea comună a Ministerului Tranziției Ecologice și Solidare și Ministerul Coeziunii Teritoriilor din Franţa.
Tema ediției de anul acesta a Întâlnirilor Europene din Transilvania (RET), eveniment organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România – filiala Cluj-Napoca, este „Orașe durabile”, un subiect intens dezbătut în Franța și de stringentă actualitate în România, direct legat de dezvoltarea locală.
Reprezentanţii a aproape 20 de colectivităţi teritoriale de toate tipurile (de la judeţe la sate) se numără printre participanţii care vor discuta în plen şi în cadrul a 10 ateliere trei mari subiecte : Demersuri și procese de guvernanță pentru un oraș care devine durabil; Orașul durabil: prioritate pentru o viață bună și calitatea vieții locuitorilor și Tranziția economică, digitală, energetică și inovarea în serviciul dezvoltării durabile. Discuţiile vor permite o analiză a politicilor publice ale dezvoltării urbane durabile, precum a relației dintre colectivităţi, locuitori și teritoriu; în acelaşi timp ele vor pune în evidenţă inițiativele inovatoare şi exemplele de bune practici, stimulând schimbul de idei între cei sunt preocupați de viitorul orașelor.
Întâlnirile Europene din Transilvania sunt organizate, din 2010, prin parteneriate cu autoritățile locale, universități, asociații locale și companii franceze și românești. Evenimentul reunește, timp de trei zile, decidenți locali, reprezentanți de înalt nivel din mediul de afaceri, cadre universitare și reprezentanți ai societății civile în jurul unei teme legate de dezvoltarea teritorială în Europa.
Bazându-se pe publicul local și pe acțiunile întreprinse în cadrul cooperării bilaterale, Întâlnirile Europene din Transilvania intenționează să stimuleze dezbaterea, să faciliteze crearea de legături și să pună în valoare proiectele desfășurate la nivel local.
Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Muzeul Museikon din Alba Iulia și Media Image Factory, agenție de comunicare specializată în dezvoltarea proiectelor sociale și culturale.
Citește și:
Marius Maier: „Vă felicit că transmiteți vestea bună de 15 ani!”
Sunt foarte multe companii care au grijă de angajații lor așa că jurnalista Nadina Câmpean l-a provocat pe…
21 iunie 2025
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
CLUSTERS MEET REGIONS 2025 Cluj-Napoca
Mai puțin de două săptămâni până la unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate inovării regionale –…
19 iunie 2025
Călin Biriș îi învață pe antreprenorii timișoreni marketing de succes
Pe 23 iunie 2025, la Connect Timișoara, antreprenorii bănățeni au ocazia să învețe marketingul de la A la…
19 iunie 2025
Nicolae Trofin, NN Asigurări: „2024 a adus 100.000 de noi intrări în pilonul III de pensie”
Sunt foarte multe companii care au grijă de angajații lor așa că jurnalista Nadina Câmpean l-a provocat pe…
19 iunie 2025
Ionuț Dumitru: „Să crești pensiile cu 40% și să pierzi alegerile, asta chiar e ceva…”
Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank a reușit să genereze leadul întâlnirii la evenimentul „Be Inspired. Make…
17 iunie 2025
Antreprenori în acțiune la Timișoara
Iva Berghmann, antreprenor dar și antrenor de antreprenori, a fost invitatul special al întâlnirii săptămânale de la Clubul…
14 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
