Ambasada Austriei, prin Secția Comercială, a organizat o misiune economică pe tema gospodăririi comunale, în sala mare a Primăriei Bistrița, răspunzând astfel multiplelor solicitări ale firmelor austriece din acest domeniu care doresc să stabilească colaborări cu firme din România.
Potrivit bistritabusiness.ro, firmele austriece caută în județul Bistrița Năsăud parteneri locali implicați în proiecte de utilități și gospodărire comunală și pot pune la dispoziția acestora expertiza lor și un know how de ultimă generație.
Comunele și orașele austriece dispun de una dintre cele mai bune infrastructuri comunale din Europa, în primul rând datorită specializării companiilor austriece în sectoarele respective. Adeseori, aceste companii sunt în nișa lor lideri mondiali în ceea ce privește calitatea produselor/serviciilor, dar și în privința inovării.
Pentru a facilita închierea de noi parteneriate de afaceri, Secția Comercială a Ambasadei Austriei în colaborare cu Consiliul Judeţean Bistrița Năsăud, cu Primăria Municipiului Bistrița și cu Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a organizat simpozionul economic austriaco-român “Tehnologie şi servicii pentru gospodărirea comunală.“
Cele 15 companii interesate de proiecte în județul Bistrița-Năsăud sunt :
CNS Messtechnik GmbH – Localizare, măsurare, digitalizare, depistarea scurgerilor, măsurarea pierderilor, calcule, monitorizare a rețelelor de apă, ape uzate și alimentare cu curent aparținând operatorilor de rețele. Se caută partener local pentru colaborare pentru domenii software și IT, industria energetică, tehnologia mediului înconjurător.
Compost Systems GmbH – Tratarea deșeurilor, instalații de compostare, instalații de tratare mecanică și biologică a deșeurilor, mașini și aparate pentru tratarea deșeurilor, reciclarea deșeurilor organice. Se oferă servicii și know how pentru tehnologia mediului înconjurător, construcția de echipamente/smart factory.
Container Trading WFW GmbH – Termocompostoare, compostoare tip ladă, răsaduri înalte, sisteme amfibie de ghidaj. Se caută distribuitori pentru produsele companiei.
Duroton Polyquarz GmbH – soluții pentru profile de canale cu elemente de construcție economice și cu pereți subțiri. Se oferă servicii și know-how. Se caută contacte cu asociații din domeniul apă și ape uzate și cu birouri de proiectare, cu firme de construcții pentru domeniul rezidențial al alimentării cu apă, profile ou, secțiuni trapezoidale, circulare și eliptice. Duroton Polyquarz produce orice profil de sistem de canalizare cu instalare relining sau prin procedura de montare.
EVN Abfallverwertung Niederösterreich GmbH – Proiectare și execuție – stații de epurare a apei uzate și stații de tratare a apei potabile realizate deja în peste 100 de proiecte din 18 țări. Se caută colaboratori pentru furnizarea de servicii și know-how.
HACH LANGE GmbH – Analiza apelor uzate și a apei potabile. Tehnologie de măsură completă pentru analize de laborator și tehnica măsurării de proces. Se caută colaboratori pentru furnizarea de produse, servicii și know-how.
Hamburger Recycling Group GmbH – Servicii integrate de mediu – oferă o multitudine de servicii din domeniul colectării și al reciclării hârtiei, a maselor plastice cât și servicii relevante pentru mediul înconjurător. Se caută colaboratori pentru furnizarea de produse, servicii și know-how.
Leier Baustoffe GmbH – Pereți de protecție fonică pentru căi ferate și autostrăzi. Se caută parteneri pentru colaborare.
Markas GmbH – Curăţenie şi dezinfecţie profesională în medii cu cerințe speciale de igienă. De la săli de operaţii şi până la birouri, Markas oferă medii de lucru curate şi sigure din punct de vedere igienic. Markas efectuează servicii de curăţenie în mod profesionist şi personalizat, asigurând pentru clienții săi cel mai bun raport calitate-preţ. 9.000 de angajaţi lucrează zilnic cu eficienţă şi perseverenţă, astfel încât clienţii se pot concentra pe activitatea lor de bază. Se caută parteneri pentru colaborare.
Pipelife Austria GmbH – produse pentru apă, gaz și canal. Dorește să își extindă rețeaua de parteneri de vânzări, să dezvolte relațiile cu comunele, constructorii, comapaniile de apă și cu antreprenorii de construcții.
SCHIEBEL Antriebstechnik GmbH – Acționări fail safe & acționări electrice și de reglare. Dorește să realizeze contacte cu clienți finali, cu firme de proiectare și firme de construcții.
Semmelrock Stein + Design GmbH – Pavaje din beton de calitate superioară și accesorii pentru spațiile exterioare. Se caută distribuitori locali.
TenCateGeosynthetics Austria GmbH – Comerț cu geo mase plastice și soluții pentru sisteme. Produse: materiale nețesute de separare și filtrare, țesătură de separare și filtrare, materiale nețesute de protecție, produse armate, pături de drenaj, produse de protecție contra eroziunii, produse de reabilitare a asfaltului. Colaborare direct cu firme de construcții și cu proiectanți din domeniul infrastructură, mine, petrol și gaze.
Tiroler Rohre GmbH – Țevi din fontă ductilă. Dorește să realizeze contacte în domeniul gospodăririi apei pentru comunități, cu regiile de apă și cu ingineri proiectanți.
Werner & Weber GmbH – Prese de gunoi/ containere pentru deșeuri. Domeniul de aplicare a preselor se concentrează pe compactarea cantităților mari de deșeuri cum ar fi cele de ambalaje, din carton etc. Caută parteneri de colaborare și beneficiari finali din domeniile colectarea deșeurilor, reciclarea deșeurilor cât și utilizatori din domeniul comunal.
Citește și:
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj a lansat un monopost electric
Mașina concepută de echipa de Formula Student a UTCN s-a înscris la o competiție din Germania, pe circuitul…
4 iulie 2025
Cameră hiperbară de 1,3 milioane €, instalată la Spitalul de Recuperare Cluj
Singurul sistem de acest fel dintr-o unitate medicală publică din țară e cumpărat cu bani europeni, prin Planul…
4 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
Lifeart răcorește marile festivaluri din România!
Lifeart Distribuție, companie românească specializată în soluții profesionale de tratare a aerului, cu peste 18 ani de experiență,…
4 iulie 2025
Clujul a găzduit cea mai amplă ediție Clusters Meet Regions
Peste 300 de participanți din 25 de țări s-au reunit, între 1 și 2 iulie, la Cluj-Napoca, pentru…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
AOAR lansează Ghidul de Criză pentru Companii – Ediția 2025
România traversează una dintre cele mai dificile perioade economice din ultimii ani. În acest context tensionat, în care…
4 iulie 2025
Investiții
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Infrastructură
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Turism
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Educație
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
