Salonul Internaţional al Cercetării Științifice, Inovării şi Inventicii PRO INVENT, ajuns la cea de a XVI ediție, își va deschide oficial porțile miercuri, 21 martie, ora 12.00, la Sala Polivalentă. În cele trei zile de salon, publicul și specialiștii vor putea vedea peste 400 de invenții din Republica Moldova, Iran, Polonia, Malaezia, Taiwan, Indonezia, Coreea, SUA, Canada, invenții din toate domeniile de activitate, de la produse agricole, proteze ortopedice, protecția mediului, mecatronică, industrie alimentară, sisteme de climatizare a habitatului, filtre de aer, la produse cosmetice, mobilier din plăci composite și multe altele. Firmele inovative își vor prezenta produsele şi noile tehnologii, în cadrul unei secţiuni aparte, denumită generic “Arena Tehnologiilor” iar inventatorii, persoanele fizice, vor avea şi ei un spaţiu exclusiv denumit “Arena Inventatorilor” unde vor putea expune şi împărtăşi idei din domenii diverse. Salonul reuneşte universităţi, institute, centre şi staţiuni de cercetare, firme, asociaţii ale inventatorilor, persoane fizice din ţară şi din străinătate.
Pe parcursul celor trei zile ale salonului vor avea loc sesiuni demonstrative ale creativităţii studenţilor, prezentări ale celor mai importante proiecte de cercetare din cadrul Universităţii Tehnice, prezentări de produse inovative precum şi întâlniri ale inventatorilor cu publicul larg într-un spațiu destinat pentru socializare.
Programul salonului pentru cele trei zile de expoziție este:
Miercuri, 21 martie 2018
Ora 12:00 – Festivitatea de Deschidere a Salonului
Ora 13:00 – Vizita oficială a Salonului
Ora 13:00 – Echipa SDC încearcă structura seismică cu care va participa la competiția de la Los Angeles.
Joi, 22 martie 2018
Ora 10:00 – 11:00 – Prezentare proiecte de cercetare UTCN
Ora 11:00 – 12:00 – Prezentare OSIM – Brevetul, marca şi designul european – Lector Mariana Muscalu
Ora 13:00 – 14:00 – Demonstrații ale creativității studenților (Battl Lab Robotica, Digilent, EyeSIGHT, Braț Robotic, Scaunul inteligent)
Ora 14:00 – 15:00 – Prezentare OSIM, Prediagnoza de proprietate industrială – un proiect european – Lector Elisabeta Berceanu
Vineri, 23 martie 2018
ora 12.00 – Festivitatea de Premiere.
Vizitatorii vor avea parte de tombolă cu premii speciale și spații speciale de interacțiune cu inventatorii. Evenimentul se dorește a fi un loc interactiv de întâlnire al oamenilor, al ideilor și al invențiilor, unde vom asista la bătălii între roboți, simularea unui cutremur pe o structură seismică construită din lemn de balsa, testarea unei platforme de învățare rapidă și multe alte surprize.
Partenerii media care s-au alăturat acestui eveniment sunt: Business24, Ziare.com, Cluj Today, Cluj Insider, Cluj Life, Cluju.ro, Clujescu, City Napoca, I like Cluj, Transilvania Business, Dispersie, Agerpres, Radio România Cluj, cărora le mulțumim pentru promovare. De asemenea, dorim să mulțumim pentru spijinul acordat partenerilor: Compania de Transport Public Cluj – Napoca SA, Domino Advertising SRL, Centrului de Transfer Tehnologic în IT Brinel, Arobs Transilvania Software, Keep It Mobile și Narcoffee Roasters. Mulțumim pentru întreaga susținere partenerilor științifici: Academia de Științe Tehnice, Filiala Cluj, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova, Forumul Inventatorilor Români, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Citește și:
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
CX Conference organizată de Customer Experience Romania revine pe 14-15 octombrie, la Le Chateau & Maidan Spațiul
CX Conference, eveniment de referință dedicat profesioniștilor în experiența clientului, revine pe 14-15 octombrie 2025, într-un format care…
9 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Digitalizarea, cea mai mare provocare pentru companiile de arhivare fizică
Foarte multe companii de arhivare au făcut pasul spre digitalizare, pas care a însemnat și creșterea exponențială a…
3 iulie 2025
Transilvania Business a ajuns și în Clisura Dunării
Revista Transilvania Business a ajuns și în Clisura Dunării, fie că vorbim de cluburi exclusiviste de iahting, de…
1 iulie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Investiții
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
