Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Companiile mari de comunicații din Cluj-Napoca și București, investiții pentru extinderea și modernizarea centrelor de date

Companiile mari de comunicații cu activitate în Cluj-Napoca și în București investesc între 0,5 și 2 milioane de euro pentru extinderea și modernizarea centrelor de date existente.
“Obiectivele acestor investiții sunt pregătirea infrastructurii pentru dezvoltarea și generalizarea serviciilor cloud, de securitate, big data și internet of things”, susțin reprezentanții Tema Energy, citați de ziuadecj.ro.
Centrele mobile de date și cele modulare câștigă teren și devin tot mai populare în zona autorităților publice, care alocă bugete în creștere pentru aceste tehnologii. Segmentul de LAN Room și IT Room (camere de distribuție comunicații și camere IT dedicate clădirilor de birouri) crește accelerat, în contextul finalizării unor noi centre de afaceri în București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași.
Clădirile respective sunt ocupate de companii mari, cu un nivel ridicat de informatizare și care au nevoie de infrastructură IT performantă. Dezvoltatorii și operatorii de centre de date devin tot mai interesați de normele internaționale de proiectare, construcție și mentenanță a centrelor de date și introduc în caietele de sarcini cerințe de conformitate cu standarde la diferite niveluri.
“Revoluția industrială 4.0 începe și în România, iar economia tinde către digitalizare, automatizare și robotizare, ceea ce pune o mare presiune pe infrastructura IT și de comunicatii.
Centrul de date reprezintă baza acestui proces, iar 2018 va fi probabil primul an cu o creștere semnificativă a pieței locale. Principalii operatori din sectorul de telecomunicații își extind sau își modernizează facilitățile, iar invesțiile sunt consistente“, a declarat Mihai Manole, directorul general al Tema Energy, potrivit sursei citate.
Integratorul privat de soluții și infrastructură pentru centre de date îi are ca parteneri pe Schneider Electric, Cummins, Nexans, Uptime Institute, BICSI, Riello, Ritall, Leoch. Tema Energy va organiza în 10 mai cel mare eveniment al industriei de profil din România, “DataCenter Forum”, la București. Compania a realizat 30 de centre de date și camere de date și a livrat sisteme electrice, mecanice, de securitate și de comunicații pentru centre de date pentru 70 de companii.
Sursa foto: tema-energy.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Noul Consiliu Director pentru Camera franceza de comert si industrie din Romania (CCIFER)

Articolul următor

Clujenii de la AGM Group demarează lucrările la drumul ce va decongestiona traficul între Baciu şi Cluj-Napoca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share