Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei aniversează Centenarul Marii Uniri prin organizarea unui congres internaţional care vizează structurile economice ale provinciilor fostului Imperiu roman.
Specialişti din 25 de ţări vor participa, în luna septembrie, la Cluj-Napoca, la Congresul Asociaţiei Internaţionale „Rei Cretariae Romanae Fautores” (RCRF), una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice în domeniul arheologiei romane. Mai exact, congresul va avea loc în perioada 23 – 30 septembrie.
Potrivit unui comunicat, congresul RCRF, ajuns anul acesta la a 31-a ediţie, vizează structurile economice ale provinciilor fostului Imperiu roman.
Manifestarea ştiinţifică va fi găzduită de Universitatea „Babeş-Bolyai” şi MNIT, fiind organizate cinci zile de lucrări ştiinţifice şi două zile de excursii post-congres. La eveniment sunt aşteptaţi să participe un număr aproximativ de 200 de specialişti în domeniu din 25 de ţări.
„Evenimentul se desfăşoară o dată la doi ani şi presupune diferite activităţi ştiinţifice menite să actualizeze stadiul cercetărilor din domeniul ceramicii romane. Pe parcursul celor şapte zile, vom derula comunicări ştiinţifice, expoziţii tematice, display-uri de ceramică, excursii pe diferite situri arheologice – care au fost centre urbane, rurale, militare sau civile romane – precum şi vizitarea centrelor de producţie ale ceramicii”, afirmă, potrivit comunicatului, directorul MNIT, Felix Marcu.
Desfăşurarea Congresului în diferite locaţii, care au aparţinut Imperiului roman, are rolul de a face cunoscută identitatea fiecărei provincii, dar şi evoluţia modernă a acesteia.
„Organizarea unui congres internaţional prestigios în ceea ce priveşte studierea antichităţii clasice, cu accent asupra vieţii economice din provinciile Imperiului roman, reprezintă o mare oportunitate de a face cunoscute cercetările în domeniu din România, dar şi de a cunoaşte stadiul actual al acestora la nivel mondial. Desfăşurarea acestui congres va contribui la impulsionarea studiului ceramicii romane din ţara noastră şi va face cunoscute siturile arheologice, precum şi locurile pitoreşti şi ospitalitatea locuitorilor ei”, a mai spus Felix Marcu.
Potrivit organizatorilor, congresul RCRF va avea un impact pozitiv asupra stadiului de cunoaştere a produselor ceramice realizate în perioada romană, punând în circulaţie internaţională o informaţie ştiinţifică adusă la zi în acest domeniu.
„La 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România, concentrarea eforturilor celor mai importante instituţii ştiinţifice şi muzeale din România, pentru organizarea unui congres internaţional prestigios, reprezintă cea mai potrivită manifestare culturală şi ştiinţifică prin care patrimoniul excepţional deţinut de instituţiile respective să fie cunoscut în străinătate”, se mai arată în comunicat.
MNIT va organiza acest eveniment ştiinţific internaţional în parteneriat cu Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi cu Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, Filiala Cluj.
Citește și:
România și Germania – 145 de ani de parteneriat solid bazat pe încredere, valori comune și viziune europeană
Citește interviul acordat de E.S. doamna Adriana-Loreta Stănescu, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, publicației Transilvania Business
3 noiembrie 2025
Sărbătorirea la Sibiu a Zilei Naționale a Republicii Austria
În data de 29 octombrie 2025 a fost organizată la Sibiu o recepție oficială, oferită de Excelența Sa,…
2 noiembrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Transylvanian Grand Prix 2025 – la un pas de primul titlu mondial al României la Adulți Standard
Sibiul devine, în acest weekend, capitala mondială a dansului sportiv. În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2025, Sala…
31 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
Raiffeisen Bank România contribuie la modernizarea spațiilor multifuncționale pentru studenții din Alba Iulia și din alte 7 centre universitare din țară
Ca urmare a investiției realizate de Raiffeisen Bank România, peste 100.000 de studenți și cadre didactice din Alba…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România
Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
3 noiembrie 2025
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Infrastructură
Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Ministrul Sănătății, Alexandru…
2 noiembrie 2025
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Turism
Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de excelență în ospitalitate
Hotelul Ramada by Wyndham Oradea aniversează 15 ani de activitate, marcând un deceniu și jumătate de excelență, inovație…
31 octombrie 2025
Recomandare de weekend-Visit Timiș
Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
31 octombrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Educație
Resursele valoroase ale Regiunii Nord-Vest, în atenția inginerilor din România
Asociația Generală a Inginerilor din România a organizat în parteneriat cu Centrul Universitar Nord (CUN) Baia Mare –…
2 noiembrie 2025
Festivalul „D’ale porcului” 2025 se mută în parcarea de la intrarea în Băile Felix
Chef Cezar Munteanu și Deți Iuga sunt capetele de afiș ale celui mai important festival-concurs de preparare tradițională…
31 octombrie 2025
Tehnologie pentru medicina viitorului, la UMF Cluj Transfer Days
Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu aduce în prim-plan inovația, colaborarea interuniversitară și ideile…
30 octombrie 2025
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025



