Consiliul Judetean Cluj a semnat contractul de finantare pentru proiectul european ,,Calitate, Competentă, Performantă în Consiliul Judetean Cluj” câstigat de forul administrativ judetean în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2 – Administratie publică si sistem judiciar accesibile si transparente, Obiectiv Specific 2.1: Introducerea de sisteme si standarde comune în administratia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordantă cu SCAP.
În valoare totală de 624.995,52 lei, din care 98% reprezintă fonduri europene nerambursabile, proiectul ,,Calitate, Competentă, Performantă în Consiliul Judetean Cluj” a fost initiat ca urmare a necesitătii alinierii la noile cerinte ale sistemului de management al calitătii (ISO-9001:2015), care să genereze o crestere a performantei la nivelul tuturor structurilor din cadrul institutiei precum si în relatia cu cetăteanul.
,,Institutiile publice, la fel ca si societatea în care trăim, sunt într-o continuă evolutie si schimbare, astfel încât un proiect de asemenea factură are exact rolul de a corela procedurile interne, standardele si sistemele folosite de Consiliul Judetean cu ultimele evolutii din domeniu. Totodată, se doreste compatibilizarea acestor proceduri cu necesitătile cetătenilor si ale celorlalte entităti publice sau private cu care interactionăm zi de zi”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Activitătile proiectului, legate în principal de certificarea noului sistem de management al calitătii si de formare profesională, se vor derula până în luna iunie 2019. Urmare a implementării proiectului, alături de optimizarea proceselor din cadrul forului administrativ judetean, de câstigat vor avea, în primul rând, cetătenii care beneficiază de serviciile oferite de către institutie, entitătile subordonate Consiliului Judetean dar si celelalte institutii si organizatii cu care institutia administrativă judeteană intră în contact în vederea solutionării diverselor probleme.
Reamintim faptul că proiectul ,,Calitate, Competentă, Performantă în Consiliul Judetean Cluj”, este unul din cele sapte proiecte în valoare totală de 143.274.500 euro aflate în implementare în momentul de fată la nivelul forul administrativ judetean, din care suma nerambursabilă provenită de la Uniunea Europeană este de 125.693.500 euro.
Citește și:
Chimcomplex își susține angajații
Grupurile CRC și SCR își ajută în primul rând angajații (peste 2.000) și apoi, pe cei din zonă.…
18 aprilie 2024
Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare
O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a…
18 aprilie 2024
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024
Trimișii Ardealului vor să schimbe statutul urșilor și lupilor în UE
Reprezentanții Transilvaniei la Bruxelles susțin modificarea stării de protecție a carnivorelor mari din strict protejat în protejat. Comitetul…
18 aprilie 2024
Grădină botanică și lac artificial în Cartierul Nufărul din Oradea
Primăria Oradea vrea să realizeze o Grădina Urbană în Cartierul Nufărul. În acest sens, a fost lansat în…
18 aprilie 2024
Antreprenorii clujeni, așteptați de marile corporații în Japonia
Giganții tehnologici japonezi vor avea întâlniri directe cu antreprenorii locali după succesul Forumului de Inovare România-Japonia (FIRJ) de…
17 aprilie 2024
Start Conferinței Tehnologia & iHealth în medicina secolului XXI
UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș și Academia de Științe Medicale, sub egida Academiei Române, organizează, în perioada 17-19…
17 aprilie 2024
„Ne-am triplat numărul de angajați și am crescut cifra de afaceri cu 50% față de 2022”
OPTGroup, una dintre companiile clujene pe zona de proiectare și construcții de infrastructură, civile și electrice, a avut…
17 aprilie 2024