Câteva zeci de firme portugheze au purtat discuţii de afaceri cu parteneri din Timişoara în cadrul unor întâlniri incluse într-un parteneriat de afaceri desfăşurat la Porto. CCIAT a semnat un acord de colaborare cu Asociația Antreprenorială Portugheză.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiș și AEP – Asociația Antreprenorială Portugheză (Portuguese Entrepreneurial Association, Chamber of Commerce & Industry) au semnat un Acord de Colaborare, document ce conferă cadrul instituțional de cooperare privind comerțul și investițiile, un sprijin adecvat pentru consolidarea relațiilor de afaceri bilaterale între cele două regiuni. Documentul a fost semnat de cei conducători ai instituţiilor, Florica Chiriţă și Paulo Nunes de Almeida, președinte al AEP.
Evenimentul a fost urmat de un parteneriat de afaceri multisectorial la care au fost prezente 60 de firme portugheze, interesate să cunoască piața timișeană și să facă afaceri cu parteneri români. Fiecare dintre cele 24 de firme timișene participante a avut între 3 și 7 contacte de afaceri cu omologii din Porto.
Tot în 18 aprilie s-a semnat și Acordul de Cooperare între Timișoara și Porto.
Cele trei evenimente au avut loc în cadrul misiunii economice multisectoriale care se desfășoară în aceste zile, până pe 21 aprilie, la Porto și Viana do Castelo, în organizarea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiș, cu sprijinul și implicarea Ambasadei României în Portugalia.
“Organizarea acestul Forum de Afaceri, semnarea convențiilor de colaborare între cele două camere de comerț și între cele două primării reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea relaţiilor dintre județul Timiș și Regiunea Porto, adăugându-se astfel cooperării bilaterale excelente și preocupării, în continuare, pentru fructificarea oportunităţilor de piaţă și a complementarităţii economice între cele două țări și regiuni”, a spus Florica Chiriță, președinte executiv al CCIA Timiș, potrivit tion.ro.
Citește și:
Uleiurile fără chimicale, în atenția bucătarilor Clujului
AgroTransilvania Cluster (ATC) a declanșat un program de stimulare a folosirii produselor locale de calitate în restaurante. La…
7 mai 2024
Leadershipul în marketing al Corteva în România, onorat la Gala Capital de Excelență în Management
Maria Cîrjă, Marketing Manager pentru România și Republica Moldova la Corteva, a fost onorată cu premiul „Cel mai…
7 mai 2024
Timișoara în top 5 destinații de city-break
Englezii de la cotidianul The Independent recomandă orașul de pe Bega pentru clădirile sale istorice, dar și pentru…
7 mai 2024
Au pornit lucrările la noua unitate de producție Deltamed
Producătorul clujean de vehicule pentru intervenție și-a propus să înceapă fabricația și în județul Alba. “Lucrările pentru amenajarea…
7 mai 2024
Viitorii businessmeni ai Clujului au vizitat berăriile Belgiei
Un grup de studenți europeni specializați în domeniul afacerilor a participat la Belgian Beer International Marketing Week (BBIMW).…
7 mai 2024
Indotek Group revitalizează Plaza M cu branduri emblematice, printr-o investiție de 16 milioane de euro
Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza M, centrul său…
7 mai 2024
Life Is Hard se vrea lider în distribuția de asigurări din Europa de Est
Compania clujeană listată pe Piața AeRO a Bursei de Valori București și-a propus noi obiective, cu prilejul a…
7 mai 2024
S-a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Ștei
Marți, 7 mai 2024, la Primăria Ștei a fost semnat contractul de execuție pentru Parcul de Specializare Inteligentă…
7 mai 2024