Cea de-a două ediție a Karpatia Pony Show revine chiar de Ziua Internațională a Copilului, într-un nou format extins pe o perioadă de trei zile. Desfășurat în perioada 1-3 iunie, pe Domeniul Cantacuzino din Floreşti, Prahova evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de natură și frumos, precum și pasionaților de cai și familiilor cu copii, ce vor avea ocazia să asiste la competiţii inedite, jocuri și prezentări cu ponei şi cai sau se vor putea bucura de numeroasele activităţi în aer liber.
Ediția 2018 vine cu noutăți incitante: organizatorii extind spațiul de prezentări și concursuri cu o arenă suplimentară, organizează o zonă de expoziție cu vânzare de cai și ponei, iar pentru iubitorii de animale, evenimentul ecvestru va fi întregit și de show-uri cu câini.
Programul sportiv al Karpatia Pony Show va cuprinde trei competiții ecvestre cu ponei și cai:
Noutatea absolută a ediției din acest an este Concursul Hipic Internațional „Cupa Națiunilor”. Organizat în mod tradițional la Cross Country Farm, lângă Sighișoara, competiția din România a primit pentru 5 din ultimele 7 ediții distincția „Concursul Anului”, acordată de către Forumul Internațional Universitar AIEC // (Association des Etudiants Cavaliers). Tineri sportivi de top, reprezentând echipele a 12 țări, se vor întrece pe cai din România și vor avea la dispoziție cinci minute înainte de fiecare proba pentru a se acomoda cu caii trași la sorți. Concursul face parte dintr-un circuit care începe în Spania și continuă în Suedia, Marea Britanie și Germania;
Concursul pentru Ponei, unde călăreţii vor participa cu ponei de diferite dimensiuni, rase şi vârste şi vor parcurge probe de dresaj, obstacole, atelaje;
Concursul Naţional de Probă Completă (CCN) pentru călăreţi o stea, novici şi pre-novici, cu spectaculoasă proba de cross-country, ce va funcţiona ca stagiu de pregătire pentru evenimentul internaţional Karpatia Horse Show.
Vor mai avea loc probe de Working Equitation, o disciplină mai puţin cunoscută publicului din România, ce cuprinde demonstraţii de îndemânare și jocuri, atelaje cu ponei şi un spectaculos show de acrobaţii călare, susţinut de sportivii Cross-Country Farm.
Pe Domeniul Cantacuzino va fi amenajată o amplă zonă de activităţi de recreere în aer liber, destinată familiilor cu copii, dar şi adulților. Aici vor fi amenajate spatii de agrement cu ponei şi cai, trăsuri, multiple ateliere creativ-educative pentru copii şi tineri, aventura parc inedit cu plimbări pe biciclete mountain-bike, tiroliană, tras cu arcul, tir cu puşcă airsoft, bungee, teren de volei.
În plus, organizatorii promit cinci modalităţi diferite de a descoperi Domeniul Cantacuzino, un ansamblu arhitectural şi peisagistic ce face parte din patrimoniul cultural românesc, administrat de Fundaţia Cantacuzino Floreşti.
Biletele și abonamentele achiziționate în avans de pe site-ul bilete.ro (https://www.bilete. ro/karpatia-pony-show/karpatia -pony-show-01-03-iun-2018/ ) și de la punctele de vânzare bilete.ro beneficiază de discounturi de până la 75%. Copii sub 14 ani beneficiază de prețuri preferențiale, iar accesul le este permis doar însoțiți de părinți.
Pentru achiziție abonamente sau bilete până în data de 14 Mai:
Prețul unui abonament pentru cele 3 zile de show, 1 – 3 Iunie, este de 25 de lei pentru un adult, 40 de lei pentru un adult + 1 copil, 50 de lei pentru un adult + 2 copii și 55 lei pentru un adult și 3 copii
Prețul unui bilet valabil o singură zi, pentru fiecare dintre zilele: vineri – 1 Iunie, sâmbată – 2 Iunie și duminică – 3 Iunie, este de 20 lei pentru un adult, 30 lei pentru un adult + 1 copil, 40 lei un adult + 2 copii.
În zilele de desfășurare ale evenimentului bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziționa de la punctele de acces, de pe Domeniul Cantacuzino – Florești, Prahova, iar prețul este de 30 lei pentru un adult și 20 lei pentru un copil.
Detalii şi imagini de la ediţiile anterioare găsiţi pe http://www.karpatiahorse.ro, pe pagina oficială de Facebook, www.facebook.com/karpatiapony sau Instagram: www.instagram.com/karpatia.pon y.show.
Pentru a intra în atmosfera Karpatia Pony Show, va invităm să urmăriţi filmul de prezentare al evenimentului: https://www.youtube.com/watch? v=fXyUQyiGvyM&t=1s
Citește și:
#TotulPentruCasaTa2025. Profesioniști și pasionați, reuniți sub același acoperiș
#TotulPentruCasaTa2025 continuă tradiția de a aduce sub același acoperiș tendințele în construcții, instalații, mobilier, peisagistică și amenajări interioare…
20 martie 2025
Chocolate Saga – ediția de Paști începe pe 21 martie, la Sala Palatului din București
În 21 martie 2025, ciocolatierii români își lansează colecțiile inedite de primăvară și cadouri pentru Paști la Sala…
20 martie 2025
Industria de asset management din România a crescut cu 30% în 2024
Administratorii de fonduri: ”Am asistat la o maturizare a investitorilor români, care nu s-au mai grăbit să iasă…
20 martie 2025
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025: Construim împreună un viitor digital sigur și rezilient
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), eveniment axat pe tehnologie și inovație, revine în 2025 cu o ediție extinsă.…
19 martie 2025
Innovation Labs Hackathon la Timișoara
Innovation Labs Hackathon 2025 Timișoara: Pregătește-ți startup-ul pentru o investiție de 500.000 € Pe 22-23 martie, Innovation Labs…
19 martie 2025
Insurance ESG 2025: România pe harta sustenabilității în asigurări
Industria asigurărilor se află într-o transformare profundă, criteriile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) devin esențiale pentru…
18 martie 2025
Final de martie cu The Woman: 1000 de femei, 70 de companii partenere la Cluj-Napoca
Finalul lunii martie aduce evenimentul The Woman la Cluj-Napoca, care reunește peste 1000 de femei din toată țara.…
18 martie 2025
Liderii de HR din Craiova sunt invitați, pe 19 martie 2025, la noua ediție „MAGNETICO”
Liderii de HR din Craiova sunt invitați, pe 19 martie 2025, la noua ediție „MAGNETICO. How to attract…
17 martie 2025
Investiții
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
Și Aradul poate! Organizare de succes a „Business Evolution”
Doingbusiness.ro a organizat o nouă ediție a conferinței „Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient” pe 19 martie…
22 martie 2025
Fabrică de nanofibre în parcul de specializare inteligentă Șomcuta Mare
Proiectul companiei orădene M-TechX EU, controlată de investitorul japonez Hiroyoshi Sota, se ridică la 5 milioane de euro.…
21 martie 2025
Kelemen Hunor despre cheltuielile de apărare: “UE a trăit cu o iluzie greșită că până la sfârșitul lumii se poate mânca gratis”
Prezent la Târgu Mureș pentru a participa la Forumul Economic din Transilvania, Kelemen Hunor a răspuns mai multor…
21 martie 2025
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
P9944, hibridul de top pentru familia Holhoș din Bihor
Tradiție și succes. Acestea sunt doar două dintre cuvintele care pot descrie pe scurt activitatea companiei Corteva Agriscience…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Infrastructură
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
Turcii de la Nurol se apucă de VO Timișoara vest
Proiectul variantei de ocolire vest a orașului Timișoara este proiectată cu o lungime de aproape 14 km, pe…
21 martie 2025
DP World lansează un serviciu logistic complet de tip end-to-end pentru Europa
DP World anunță lansarea unui serviciu logistic pan-european și deschiderea centrului său operațional, Turnul de Control European, în…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Aeroportul Alexeni – viitorul cel mai mare hub cargo din Europa de Est
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și…
18 martie 2025
Turism
Județul Cluj a cumpărat teren pentru parcarea Castelului Banffy Răscruci
Forul județean a aprobat achiziționarea a unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea monumentului istoric, în scopul…
21 martie 2025
Turismul clujean, blocat de birocrație. “Ne trebuie un an să aducem patru asiatici”
Managerii de hoteluri și restaurante acuză statul că le pune bețe în roate, iar instituțiile publice, că nu…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Limesul Dacic, la pachet turistic cu Via Transilvanica
Viitorii arhitecți ai Clujului și-au propus să contribuie la identificarea unor strategii turistice responsabile pentru traseele atractive din…
19 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Hampton by Hilton Cluj-Napoca, premiat la nivel internațional
Hampton by Hilton Cluj-Napoca este mândru să anunțe câștigarea prestigiosului premiu “Customer Promise & Stay Experience Champion of…
19 martie 2025
Licitație pentru realizarea traseelor ciclistice între Băile Felix și Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru selectarea constructorului care va amenaja traseele cicloturistice VELO APUSENI,…
18 martie 2025
Educație
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
Bucharest Tech Week 2025: O săptămână de inovație și tehnologie între 14 – 20 iunie
Ediția actuală propune o expoziție tech de anvergură, summit-uri de business cu lideri globali, soluții revoluționare și…
22 martie 2025
Cea mai mare plantare din România: 35.000 de pomi, plantați lângă Oradea
Sâmbătă, 22 martie 2025, toate drumurile iubitorilor de natură din Oradea, au dus spre Girișu de Criș. Aici,…
22 martie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va orienta românii în carieră
Proiectul are în vedere să ofere ghidare personalizată pentru 20.000 de oameni din România ca să îi ajute să-și…
21 martie 2025
UMFST„George Emil Palade” din Târgu Mureș și Korea University Guro Hospital au semnat un Memorandum de Colaborare
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu…
21 martie 2025
Interes mare pentru Conferința The Future of Knowledge Transfer
Prezență peste așteptări la Conferința The Future of Knowledge Transfer, organizată de QuBHQ, membră în Federația Patronilor Bihor…
21 martie 2025
Sticla inteligentă de apă a câștigat Internet of Things Student Challenge
Competiția studenților creativi care inovează, de la Hubul UTCN, a fost una cu un număr record de echipe înscrise…
20 martie 2025
Studenții defavorizați de la USAMV, încurajați să nu abandoneze facultatea
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj a obținut o finanțare de 7,9 milioane de lei…
20 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
