Alergiile sezoniere sunt puse pe seama polenurilor. Polenurile alergene sunt cele ce pot fi inhalate, adică purtate de vânt (anemofile). Principalele polenuri alergizante sunt cele de ierburi graminee dar şi ale unor arbori (ex. chiparos, pin, molid, mesteacăn). O plantă intrată de curând în atenţie este Ambrozia artemisiifolia, sau Floarea pustei. Polenul ei este considerat dintre cele mai alergene. Planta are o perioadă lungă de înflorire, din Iulie până la sfârşitul toamnei.
Forma cea mai simplă, rinita alergică sezonieră, se caracterizează prin strănut şi rinoree apoasă ce pot asocia senzaţie de obstrucţie nazală şi mâncărime locală. Se poate însoţi de lacrimaţie şi roşeaţă a ochilor în special dimineaţa. În timp poate apărea scăderea mirosului, durere de cap, simptome de sinuzită. La unele persoane se pot dezvolta formaţiuni de tip polipoid ori vegetaţii adenoide, amigdalite hipertrofice, adenopatie cervicală. Dificultăţile respiratorii se pot agrava cu coborârea manifestărilor spre arborele bronşic şi instalarea astmului bronşic alergic.
Mecanisme alergice
“Componenta imunitară a acestei stări alergice, catalogată de regulă ca reacţie alergică de tip imediat, constă în substratul său în implicarea unor anticorpi specifici şi în reacţiile în lanţ declanşate la contactul lor cu alergenul corespunzător. Vorbim despre un răspuns imunitar exagerat, faţă de substanţe în mod obişnuit inofensive.” Dr. Cristina Aoșan, medic apifitoterapeut
Prof. Roch Domerego, fost vicepreședinte al Comisiei de Apiterapie a Apimondia, a avut în anii ‘90 idea de a crea un produs natural, ușor de administrat și care să combată mai multe aspecte implicate în declanșarea alergiilor la polenurile purtate de vânt, la praf și venin de albine. Principalul efect urmărit era să “dezvețe” sistemul imunitar de a lupta împotriva unor elemente inofensive în mod normal, cum sunt polenul și praful.
A dezvoltat aceasta idee, s-au facut testări în Cuba, unde Apimondia a avut mai multe colaborari fructuoase, iar rezultatele au fost pozitive în 87% din cazuri.
Produsul rezultata fost inregistrat prima data in 1999 in Belgia, sub denumirea Allermin. Ulterior a fost produs în Franța cu numele de Etaminys iar din 2017 este produs doar în România la Melidava.
Melidava este o companie românească, care și-a propus să fie o prelungire onestă a unui act medical făcut în favoarea pacinților, prin furnizarea unor remedii de calitate.
Etaminys se administreaza oral, in picaturi. Este un supliment alimentar cu doua componente active: un extract specific de polen apicol si unul de albine, diluate.
Mai multe informații într-un articol detaliat: https://www.melidava.ro/educatie/etaminys-2017.html
Produsul este disponibil prin comenzi on-line și telefonice la Melidava: www.melidava.ro
Citește și:
Noutățile tehnologice în echipamente și soluții industriale, la IDENTICOM4
A șasea ediţie a Târgului Internațional de Tehnologie şi Industrie IDENTICOM4 are loc anul acesta, în perioada 21-23…
11 mai 2024
Creditarea bancară dă semne de revenire, dar scăderea dobânzilor se lasă așteptată
Creditarea privată este unul dintre indicatorii care arată cât de bine funcționează o economie de piață. Desigur, cu…
11 mai 2024
Cum arată planul de țară al României?
În 2012, deci acum mai bine de un deceniu, în România se vorbea de reindustrializarea țării noastre. Au…
11 mai 2024
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
Soluții pentru îmbunătățirea protecției culturilor împotriva dăunătorilor în condiții nefavorabile
Succesul fermierilor depinde de protecția corespunzătoare și eficientă a culturilor în prezența dăunătorilor care pot afecta productivitatea și…
10 mai 2024
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
Genoveva Turcu anunță primul ROAD SHOW românesc al investitorilor din Dubai
Genoveva Turcu, Președinte al Consiliului Româno-Dubai de Afaceri din cadrul Camerelor de Comerț din Dubai, vorbește, în interviul…
10 mai 2024