Business-ul AdePlast, producător de materiale de construcţii autohton, a înregistrat în prima parte a anului o evoluție conform prognozelor. „Cifra de afaceri înregistrată în primul trimestru 2018 a crescut cu 10% față de primul trimestru al anului precedent. Cu această dezvoltare, ne încadrăm în strategia proiectată anul trecut, evoluțiile pozitive realizându-se conform așteptărilor”, declară Daniel Stăncescu, CEO AdePlast.
În intervalul menționat, compania a obținut rezultate semnificative din vânzări la export, provenite în mare parte din comercializarea materialelor de construcții în Ungaria și Bulgaria. Cifrele au crescut și grație certificărilor europene de calitate ETAG 004 și, mai nou, BBA (The British Board of Agrements din Marea Britanie). “Exportul a atins o pondere de 10,5% în vânzările noastre, marcând o creștere cu 1.5 puncte procentuale față de perioada similară a anului precedent. Ne așteptăm în continuare la o dezvoltare însemnată pe piețele din Ungaria și Bulgaria și ne consolidăm în Republica Moldova. De asemenea, înregistrăm creșteri consistente a vânzărilor pe piețe occidentale ca Austria sau Marea Britanie, unde presiunea pe calitate este foarte mare”, adaugă Dainel Stăncescu.
Adeplast deschide o nouă platformă industrială la Isalnița, în apropiere de orașul Craiova. “Suntem în grafic cu lucrările la Işalniţa, care avansează într-un ritm extrem de rapid. Acolo vom implementa cele mai noi tehnologii la nivel european pentru producţia mortarelor uscate şi a adezivilor, precum şi a polistirenului expandat. Pe lângă tehonologii, vom amenaja, în premieră pentru România, o suprafață de 1800 mp pentru maturarea blocurilor de polistiren”, afirmă Daniel Stăncescu.
Cele două fabrici se desfășoară pe o suprafață de 20 de hectare, aici urmând să se producă 450.000 de tone de mortare uscate și 700.00 de metri cubi de polistiren. Platforma industrială a necesitat un aport investițional de 22 milioane euro. Investiția s-a făcut cu scopul de a deservi partea de sud a țării, Bulgaria, Serbia, precum și celelalte țări din fosta Iugoslavie.
Adeplast creează noi locuri de muncă în 2018, pentru noua facilitate de producție de la Ișalnița, Craiova. La final de an va funcționa cu peste 400 de angajaţi pe platformele industriale de la Oradea, Ploieşti, Roman şi Craiova. „În prezent, operăm cu 370 de angajaţi pe cele trei platforme industriale (Oradea, Ploieşti şi Roman), iar din acest an vom mai primi în echipa Adeplast încă 70 de specialişti”, precizează Daniel Stăncescu.
Adeplast deține și alte trei platforme industriale.
Oradea– Capacitatea de producție este de 250.000 de tone adezivi și mortare uscate, 50.000 de tone / an vopsele și tencuieli decorative și 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă și capacitatea de producție de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.
Ploiești– Pe platforma industrială de la Ploiești se află o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o linie de producție de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adaugă o fabrică de vopsele, tencuieli decorative, lacuri și emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.
Roman– AdePlast deține o zonă industrială care include o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an și o linie de producție de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din Romania, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.
Citește și:
Antreprenor din Silicon Valley, pasagerul 1 milion pe Aeroportul Internațional Cluj
Antreprenorul israelian Meron Gribetz, care își desfășoară activitatea în Silicon Valley – SUA, a devenit pasagerul cu nr.…
28 iunie 2022
Stihl investește 125 milioane de euro în Parcul Industrial Euobusiness I din Oradea
Societatea Andreas STIHL Power Tools SRL, companie subsidiară a holdingului Andreas STIHL AG&Co. KG. din Germania, intenționează să…
28 iunie 2022
Județul Sibiu, promovat ca destinație atractivă pentru ecoturism la o delegație din Austria
Sibiul a fost vizitat de o delegație formată din șase jurnaliști și bloggeri de călătorie, reporteri pentru cele mai…
28 iunie 2022
SAP sărbătorește 20 de ani în România – piața vedetă din regiunea SEE pentru compania de software
SAP aniversează 20 de ani de activitate în România, cu o echipă de 760 de oameni și peste…
28 iunie 2022
Hunedoara își va îmbunătăți infrastructura de apă în tot județul cu peste un miliard de lei
Hunedoara își propune ca până la sfârșitul anului 2025 să-și îmbunătățească infrastructura de apă și apă uzată din…
28 iunie 2022
EnergoBit: “În Transilvania avem un mare deficit în producția de energie”
În nordul și în vestul țării apar multe proiecte de producție a energiei electrice pentru că aici există…
28 iunie 2022
Sibiul vrea să devină un centru regional creativ și inovator în următorii 5 ani
Autoritățile locale din Sibiu au publicat pentru consultare publică Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului pentru perioada…
28 iunie 2022
Arhivele Sălajului vor fi mutate într-o fostă centrală termică
Un proiect de 2,5 milioane de lei prevede transformarea fostului termic din cartierul zălăuan Brădet în arhivă pentru…
28 iunie 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
14 idei de afaceri câștigătoare ale programului ,,Student Start-Up 1.0”
,,Step into the future”, conferința de […]
28 iunie 2022
Prefectul Mara Togănel, mesaj de susținere pentru mediul de afaceri mureșean
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a […]
27 iunie 2022
Amenzi de 35.000 de lei pentru nereguli silvice
Polițiști ai Biroului Protecția Fondului […]
27 iunie 2022
Proiect imobiliar în pregătire în Livezeni
Conducerea societății Proelcons SRL anunță […]
27 iunie 2022
Locuințe noi de serviciu, în pregătire în Sângeorgiu de Mureș
Conducerea societății Sziferon SRL, titulara […]
27 iunie 2022
Investiție importantă pentru Baza de tratament din Ideciu de Jos
Conducerea Primăriei comunei Ideciu de Jos, […]
27 iunie 2022
Un nou proiect pentru DAW Bența România
Conducerea societății DAW Bența România SRL, […]
25 iunie 2022
Hotărâre care vizează Parcul Industrial Mureș, modificată
Aleșii județeni au aprobat marți, 21 iunie, […]
25 iunie 2022