Două aeronave tip Boeing 737-800 NG (Next Generation), ”Mihai Viteazul” şi ”Alexandru Ioan Cuza”, vor intra în exploatarea TAROM, începând cu luna iunie a acestui an, informează compania printr-un comunicat de presă.
„Pentru că România parcurge Anul Centenarului, TAROM aduce o contribuţie simbolică celebrării noastre naţionale: aeronavele nou intrate în flota noastră vor purta numele iconice ale personalităţilor care au contribuit, de-a lungul istoriei, la Unirea românilor: ‘Mihai Viteazul’ şi ‘Alexandru Ioan Cuza'”, se menţionează în comunicat.
Plata pentru cele două aeronave va începe peste 24 de luni, timp în care operatorul aerian naţional va putea utiliza la capacitate maximă potenţialul de transport de pasageri pe rutele existente şi alte rute noi.
Aeronavele au fost achiziţionate în leasing operaţional de la compania Boeing, pentru o perioadă de 7 ani, în baza evaluării ofertelor primite din piaţă cu respectarea regulamentului privind încheierea contractelor de achiziţie/ mixte de aeronave, aprobat prin decizia Directorului General TAROM.
Noile aeronave pot transporta până la 160 de pasageri pe o distanţă maximă de 2.300 de mile nautice (4259,6 km).
„Achiziţionarea celor două aeronave a fost posibilă datorită unor eforturi comune şi susţinute. Nu este uşor pentru nicio companie aeriană să activeze în acest mediu competitiv, însă voi susţine cu tărie ca această companie să devină preferata tuturor românilor”, scrie ministrul Transporturilor, Lucian Şova, pe pagina de Facebook a instituţiei.
TAROM va fi singura companie din România care cuprinde în flotă aeronave tip Boeing 737-800 NG cu această configuraţie şi utilare premium: 16 locuri la clasa business, scaune echipate cu prize USB, ecrane pentru entertainment montate în tetierele scaunelor şi multe alte facilităţi pentru confortul şi plăcerea pasagerilor noştri.
„Prin reînnoirea flotei, compania TAROM transmite un semnal vizibil, credibil şi puternic în piaţa de profil. Suntem o companie serioasă, care îşi construieşte atent creşterea în transporturile aeriene. Ne bucurăm foarte mult că în Anul Centenarului Compania TAROM îşi recapătă aripile. Este o promisiune îndeplinită, atât pentru pasagerii noştri cât şi pentru angajaţii TAROM. Cu toţii avem nevoie să credem, din nou, că TAROM se poate reinventa şi poate recâştiga un loc onorabil pe piaţa de profil”, a declarat directorul general al companiei, Werner-Wilhelm Wolff.
Sursa foto: boeing.com
Citește și:
Incredibila apariție și minunata viață a revistei Transilvania Business
Prin 2006 era totul planificat și pregătirile erau în toi… Lipsea o semnătură pe un contract de vânzare…
7 iunie 2025
Transgaz, perspectivă revizuită de la stabilă la pozitivă
Agenția de Rating Fitch a schimbat perspectiva Transgaz de la stabilă la pozitivă, fapt ce reflectă printre altele…
7 iunie 2025
Povestea de succes „Piața 9”, spusă de Daniel Galea într-un eveniment IMM Club
Cred că sunt puțini orădenii sau bihorenii care nu a auzit de „Piața 9”. De fapt, povestea a…
6 iunie 2025
Desant maramureșean de business în Basarabia. De la producție industrială, la vinurile de Cricova
Delegația din care au făcut parte cinci manageri de companii a avut întâlniri de afaceri în trei orașe,…
6 iunie 2025
Delgaz Grid primenește rețeaua din Câmpia Turzii
Proiectul de înlocuire a conductelor și branșamentelor precede lucrările de modernizare de străzi prin Programul Național Anghel Saligny…
6 iunie 2025
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Clujenii de la CO Angels au câștigat marele premiu la Innovation Labs
În finala competiției, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a fost reprezentată de două echipe, fiecare propunând soluții tehnologice inovatoare.…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
