Aripa sudică a Palatului Baroc din Oradea, clădire de aproape 250 de ani, va fi restaurată până în luna viitoare, anunță Digi24. Lucrările de renovare totală a palatului costă peste șase milioane de euro iar banii vin de la Guvernul maghiar. În prezent, clădirea se află în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice. După renovare, edificiul va fi reintrodus în circuitul public.
În prezent, muncitorii se concentrează pe reabilitarea şarpantei sudice a palatului. Vor fi păstrate vechile elemente de susţinere, realizate din lemn de stejar, iar pe acoperiş sunt înlocuite ţiglele. În paralel, echipe de specialişti lucrează la reabilitarea sălilor din aripa sudică. Aici, după ce a fost dată jos tencuiala, au fost descoperite picturile originale vechi de sute de ani.
Până acum a fost igienizat şi subsolul clădirii, unde a fost descoperite mai multe butoaie de mii de litri. Acestea au aparţinut firmei Vinalcool, cea care a folosit subsolul în perioada comunistă şi la începutul anilor ’90. Spaţiul va fi deschis publicului peste două săptămâni, cu ocazia Nopţii Muzeelor.
Într-un stadiu avansat se află şi lucrările la faţada exterioară a aripii sudice, acolo unde se fac acum teste de culoare, conform sursei citate.
Parcul din jurul Palatului Baroc va fi şi el refăcut printr-un proiect interregional România-Ungaria. Lucrările se vor desfăşura în perioada iunie 2018 – mai 2020 şi cu un buget de aproape opt sute de mii de euro zona va primi o altă faţă. Asfaltul va fi înlocuit cu piatră cubică, iar aleilor vor fi finisate cu scoarţă de copac. Se vor amenaja zone cu diferite soiuri de plante şi vor exista zone tematice şi de relaxare, în stilul grădinilor baroce.
Citește și:
S-au depus ofertele pentru proiectarea și execuția lucrărilor la restul de drum neexecutat al drumului de legătură A1 Arad – Timișoara – DN 69
La DRDP Timișoara a avut loc, în 4 decembrie 2023, depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului…
4 decembrie 2023
Uzina Mecanică din Cugir a lansat o nouă licitație pentru creșterea capacității de fabricație a muniției
Uzina Mecanică din Cugir investește într-o mașină de prelucrat canal de extracție și lungime tub, pentru dotarea Secției…
4 decembrie 2023
CNAIR va avea 5 contracte de concesiune pe segmente de autostradă în Transilvania, din cele 12 la nivel național
CNAIR a anunțat luni, 4 decembrie, concesionare cu numărul PC 1002551, pentru atribuirea prin licitație deschisă a unui…
4 decembrie 2023
Bătaie pe obligațiunile Băncii Transilvania. Cerere de 1,5 miliarde de euro
Banca Transilvania (BT) a reușit să plaseze a doua emisiune de obligațiuni MREL pe piețele financiare internaționale în…
4 decembrie 2023
La Sebeș au început lucrările pentru Centrul comunitar multifuncțional
După realizarea unei expertize tehnice a fostei clinici de fizioterapie din Sebeș, aici au fost demarate lucrările de…
4 decembrie 2023
Polițele RCA emise de Euroins nu mai sunt valabile după data de 7 decembrie 2023
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) atrage atenția asupra faptului că, în data de 7 Decembrie 2023, poliţele…
4 decembrie 2023
DEER instalează o stație de transformare de 27 milioane € în Someșeni
Investiția energetică din cartierul municipiului Cluj-Napoca va fi realizată din bani europeni și ajutor de stat. Contractul de…
4 decembrie 2023
Peste 73 de kilometri de drumuri, în valoare de circa 633 mil lei construite și reabilitate în Bihor
Miercuri, 29 noiembrie, s-a semnat primul contract de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, fonduri europene,…
4 decembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
