Firma de consultanță în management și tehnologie BearingPoint anunță o cifră de afaceri record de 712 milioane de euro în 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 13% față de anul anterior. Comenzile au crescut cu 14% anual, indicând un puternic dinamism în dezvoltarea afacerilor. Ca urmare, firma BearingPoint a înregistrat o creştere mult mai accentuată decât creșterea de 7% prognozată de compania de cercetare Gartner în ceea ce priveşte consultanța la nivel global în 2017 . Din punct de vedere al ratei de utilizare, firma a funcționat la întreaga capacitate și şi-a mărit efectivul cu 11% pentru a favoriza continuarea dezvoltării. În ciuda investițiilor semnificative în personal și a creării de noi produse și active de proprietate intelectuală, creșterea a fost extrem de profitabilă, EBIT-ul fiind mai mare cu 18% față de anul anterior. Ca urmare, BearingPoint îşi va atinge obiectivul de a înregistra un miliard de euro cifră de afaceri până în 2020.
„Am avut, cu siguranță, un mediu de piață optim anul trecut. Cu toate acestea, performanțele BearingPoint au fost deosebit de solide. Am continuat implementarea strategiei pe termen lung, de a combina consultanța în afaceri, tehnologia și activele bazate pe proprietate intelectuală, ceea ce a dat din nou roade, și sunt mândru de ceea ce am obținut împreuna, ca echipă. Facem progrese spre atingerea obiectivului nostru de a obține cifra de afaceri de un miliard de euro până în 2020”, declară Peter Mockler, Managing Partner BearingPoint.
BearingPoint a înregistrat o creștere pe toate industriile, liniile de business și regiuni, iar nucleul teritorial EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) al firmei a fost, din nou, punctul central. Unitatea de business Consulting a avut performanțe globale puternice, iar factorii generatori de creștere specifici, cum ar fi produsele BearingPoint din domeniul tehnologiei de reglementare, s-au remarcat în cadrul unităţii Solutions.
BearingPoint în România
“Parcursul nostru de succes continuă în România, noi contribuind la câteva inițiative de dezvoltare strategică la nivel regional și global, de exemplu Digital Quality Assurance, servicii de consultanță cu privire la securitate, soluții co-inovate cu SAP – iar acestea sunt doar câteva dintre ele.
Rezultatele din primul trimestru al anului 2018 au depășit ușor planul, în termeni de EBIT și utilizare. În total, efectivul de personal a depășit numărul de 560 de colegi și ne așteptăm să ajungem la 600 în birourile din România, la jumătatea anului.” – Christian Gurny, Country Leader BearingPoint România
Investițiile în ecosisteme creează noi active bazate pe proprietate intelectuală (PI)
BearingPoint a continuat să investească în ecosisteme inovatoare și în noi active bazate pe PI care reunesc tehnologii, idei și finanțare pentru a crea soluții rapide pentru mediile de piață în continuă schimbare. În acest context, firma a achiziționat LCP Consulting (specialistul în supply chain) din Marea Britanie, a integrat o echipă de consultanță pentru domeniul auto în Italia și a investit în insure-tech start-up Tribe din Norvegia. Prin procesul său „Be an innovator”, BearingPoint a generat peste 100 de idei pentru servicii noi. Laboratoarele de inovare au fost folosite pentru a dezvolta și valida servicii inovatoare cu clienții. BearingPoint a creat zece noi acceleratoare reprezentând pachete tehnologice ale firmei cu impact rapid asupra pieței, ceea ce a dus la noi comenzi în valoare de 56 de milioane de euro în 2017. Infrastructura unității de business Solutions a fost dezvoltată în continuare pentru a fi în deplină concordanță cu accentul pus pe produsele software. Acum aceasta include, de asemenea, responsabilitatea pentru P&L, avand mai multă flexibilitate pentru antreprenoriat.
Recunoașterea pieței pentru tehnologiile inovatoare
Ofertele BearingPoint axate pe transformarea digitală și tehnologia de reglementare au fost apreciate de analiștii de top în 2017. IDC a evaluat BearingPoint ca pe un „actor important” în „MarketScape: EMEA Digital Strategy and Agency Services 2017 Vendor Assessment”, iar Gartner a numit BearingPoint drept „vizionar” în „Magic Quadrant for Integrated Revenue and Customer Management for Communication Services Providers” din 2017. BearingPoint a fost, de asemenea, recunoscută ca „vizionar” în cadrul platformei Gartner „Magic Quadrant for CRM and Customer Experience Implementation Services, Worldwide” pentru a treia oară consecutiv. Firma a fost onorată cu premiul Chartis RiskTech100® în categoria „Raportare de reglementare”, precum și cu premiul Central Banking drept „furnizor de servicii de consultanță și consiliere al anului”. În noiembrie 2017, BearingPoint a obținut statutul de Partener Platinum Salesforce pentru succesul în ajutarea clienților să-și îmbunătățească experiența și să-și desfășoare afacerile în cloud.
Despre BearingPoint
BearingPoint este o firmă independentă de consultanță în management și tehnologie, de origine europeană cu extindere la nivel global. Firma îşi desfășoară activitatea în trei domenii: Consulting, Solutions și Ventures.
Consulting cuprinde consultanța clasică, Solutions se concentrează pe soluții tehnice proprii în domenii precum transformare digitala, tehnologie de raportare reglementată și Advanced Analytics, și Ventures susține finanțarea și dezvoltarea start-up-urilor.
Printre clienții BearingPoint se numără multe companii și organizații de top din lume. Rețeaua globală de consultanță a BearingPoint are peste 10.000 de specialiști și deservește clienți din peste 75 de țări, cărora le garantează rezultate palpabile și succes de durată.
Citește și:
Reconversie profesională în IT: Cum investește HN Services în formarea tinerilor programatori și viitorul tehnologiei COBOL
Într-o industrie IT dominată de viteza recrutării și goana după seniori, HN Services a ales un drum diferit:…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Statul cere mult, dar oferă puțin – IMM-urile nu mai pot fi tratate ca pușculița bugetului public
Fântâna IMM-urilor va seca la un moment dat. IMM Sibiu susține că mediul antreprenorial va fi afectat la…
4 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Manufaktur by Mercedes-Benz – un eveniment dedicat luxului personalizat, la showroom-ul Mercedes-Benz Baia Mare
Într-o seară dedicată eleganței și rafinamentului, ATP Motors Baia Mare, dealer autorizat Mercedes-Benz, a adus în prim-plan conceptul exclusiv Manufaktur –…
1 iulie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Investiții
Moldova Innovation Technology Park (MITP): Motorul digital al Moldovei
Moldova Innovation Technology Park (MITP) primul e-park din Europa și un pilon principal al industriei de tech și…
8 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
Prin preluarea de către Siemens, o parte din ebm-papst a devenit SIMEA Oradea
Achiziția consolidează poziția Siemens ca lider tehnologic în automatizări industriale și digitalizare și reprezintă o completare strategică a…
7 iulie 2025
Reconversie profesională în IT: Cum investește HN Services în formarea tinerilor programatori și viitorul tehnologiei COBOL
Într-o industrie IT dominată de viteza recrutării și goana după seniori, HN Services a ales un drum diferit:…
7 iulie 2025
Spitalul Județean Bihor, un exemplu de performanță și autonomie financiară
Vineri, 4 iulie 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean…
4 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
Infrastructură
“Ciotul” de la Tureni, prezentat ca o mare realizare. „Scoatem tirurile din Cluj-Napoca”
Deși finalizarea minusculului drum expres a întârziat aproape o jumătate de an, iar continuarea sa spre Dej rămâne…
7 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Primul drum expres din Cluj va avea parapet dublu New Jersey
Acest sistem este mult mai robust și mai ușor de întreținut decât cel din metal și a început…
3 iulie 2025
La Oradea începe construcția pasajelor supraterane la ieșirile spre Cluj și Satu Mare
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractele pentru execuția a două pasaje rutiere supraterane, la ieșirea…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Turism
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Educație
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
