• Potrivit CBRE, clasamentul celor mai importante tranzacții din S1 2018 cuprinde trei nume: centrul comercial Miliari Shopping Center și proiectele de clădiri de birouri Campus 6 și Oregon Park;
• Toate cele 3 tranzacții au avut loc în T2 2018, perioadă care a revitalizat piața locală de investiții imobiliare după un prim trimestru lent.
CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, a anunțat rezultatele înregistrate pe piața locală de investiții în real estate, în prima jumătate din 2018. Primele trei tranzacții totalizează aproximativ 300 milioane de euro. Vânzările au vizat segmentele de retail și spații de birouri. Toate cele trei acorduri au fost semnate în al doilea trimestru al anului, revitalizând piața după ce în primele trei luni ritmul a fost extrem de lent, fără investiții notabile.
Conform reprezentanților CBRE, primele trei tranzacții din 2018 sunt, în funcție de ordinea în care au fost anunțate:
• Vânzarea Militari Shopping Center, centrul comercial din Vestul Bucureștiului, către fondul de investiții sud-african, Mas Real Estate. Vânzătorul este compania israeliană Atrium European Real Estate, care s-a retras de pe piața autohtonă;
• Vânzarea primei clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo;
• Vânzarea complexului de clădiri de birouri Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, către Lion’s Head Investment.
„Aceste trei tranzacții revigorează segmentul de investiții imobiliare, după un prim trimestru slab. Comparativ cu aceeași perioadă din 2017, prima jumătate din 2018 are un ritm mai scăzut. Estimarea noastră pentru finalul de an este că volumul total al investițiilor va fi mai mic față de anul trecut”, explică Ana Dumitrache, Head of Investment Property al CBRE Romania.
Potrivit CBRE, volumul investițiilor pe piața imobiliară autohtonă s-a situat, în 2017, în jurul valorii de 1 miliard de euro. Numărul tranzacțiilor efectuate, inclusiv cele care vizează achiziții sau vânzări de terenuri, a fost de 27. În aceste acorduri au fost implicați 7 investitori, iar 25% din volumul total al investițiilor a venit din partea unor companii deja prezente pe piața românească. De asemenea, 17% din acest volum a fost reprezentat de o tranzacție singulară.
În ceea ce privește CBRE, compania de consultanță a anunțat un volum al investițiilor de circa 5,5 miliarde de euro în 2017, în zona Europei Centrale și de Est. Numărul tranzacțiilor intermediate a fost de 109, iar numărul de investitori consiliați, 49.
Despre CBRE
CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2017. Compania are peste 80.000 de angajați (fără a include afiliații), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari și deservește proprietari și chiriași prin intermediul celor peste 450 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți, servicii ipotecare și servicii de dezvoltare.
Citește și:
Cabana Vadu Crișului și-a păstrat farmecul istoric. Lucrările de reabilitare au fost finalizate
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut sâmbătă, 10 iunie, o conferință de presă alături de primarul…
10 iunie 2023
Sold out la deschiderea TIFF
“Confort nordic” (regia Hafsteinn Gunnar Sigurosson, Islanda / Germania / Anglia) este prima dintre peliculele proiectate cu casa…
10 iunie 2023
Încă două zile de degustări și povești la Salonul Vinurilor Millésime
Prezență peste așteptări în prima zi a Salonului Vinurilor Millésime. Semn că bihorenii, și nu numai, devin din…
10 iunie 2023
Precon SRL – Citadina 98 SA a câștigat licitația pentru lotul Chiribiș – Biharia
Decizia a fost luată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere după finalizarea procesului de evaluare a…
9 iunie 2023
Universitățile din consorțiul NeurotechEU vor avea diplome comune
O delegație a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj a participat la reuniunea consorțiului Universităților…
9 iunie 2023
Antreprenorii Clujului vin cu soluții pentru stabilitatea economiei
Analiza situației economice a României și perspectivele pe termen mediu în contextul economic global și geopolitic regional au…
9 iunie 2023
Revoluția etichetelor de la Cluj: ecologice, inteligente și antifurt
Tipografia flexografică Rottaprint va investi 2 milioane de euro pentru a scoate produse sustenabile. Societatea din Apahida se…
9 iunie 2023
Conferința Națională Tineri Lideri pentru Agricultură, un real succes
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă (CFRAP) a organizat a treia ediție a Conferinței Naționale Tineri Lideri pentru…
9 iunie 2023
Zi de Zi știri economice:
