Șapte doamne cu realizări remarcabile în slujba comunității au fost premiate, miercuri, de Asociația Femeilor de Afaceri Cluj (AFA Cluj) în cadrul “Galei Excelenței la Feminin 2018”, un eveniment aflat la cea de-a șasea ediție. Devenită deja o tradiție clujeană, Gala Excelenței la Feminin scoate în prim plan personalitățile feminine al căror aport la dezvoltarea comunității este demn de a fi remarcat.
„Ca în fiecare an, Asociația Femeilor de Afaceri Cluj premiază prin Gala Excelenței la Feminin performanțele recunoscute pe plan național și internațional ale unor femei remarcabile, deoarece noi suntem convinse că o comunitate puternică se clădește cu oameni valoroși și dedicați, uniți în determinarea lor de a face lumea mai bună. Anul acesta, aflat sub semnul Centenarului Marii Uniri, am pus în lumina reflectoarelor șapte doamne excepționale, care aduc o contribuție majoră în domeniile în care activează, care coalizează în jurul lor forțe creatoare și promovează valorile pe care noi le împărtășim”, a declarat Mihaela Rus, președintele fondator AFA Cluj.
Viceprimarul Dan Tarcea a deschis Gala de premiere oferind Mihaelei Luțaș premiul pentru valoroasa contribuție în învățământul universitar și pentru pregătirea noii generații de antreprenori.
„Vă mulțumesc pentru onoarea de a-mi acorda acest premiu, mulțumesc AFA Cluj. Este premiul pe care dumneavoastră l-ați acordat generației mele, 60+, care a construit ceea ce dumneavoastră dezvoltați acum, generației care în 1989 a înțeles că lumea trebuie schimbată pas cu pas. Am încercat să folosesc tot binele de care am avut parte în slujba studenților, a universității, a orașului”, a declarat Mihaela Luțaș.
Profesor universitar al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Mihaela Luțaș ocupă și funcția de prorector al Universități Babeș-Bolyai. O direcție determinantă a carierei sale este reprezentată de activitatea de cercetare. Autor a peste 64 de cărți, articole, studii și lucrări științifice în domeniul economic, Mihaela Luțaș a susținut o serie de cursuri și cercetări pe problematica politicilor economice în Uniunea Europeană la universități de prestigiu din străinătate.
Elenei Ivanca i-a fost înmânat de către Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, premiul „Excelența la Feminin” pentru un parcurs impresionant în teatru, pentru pasiunea, dedicația și generozitatea puse în slujba publicului.
„Fără familia mea, fără prietenii mei, fără dumneavoastră, doamnelor, eu nu aș fi astăzi ceea ce sunt. Tot ce am clădit a fost cu onestitate și împreună cu prietenii mei. Întreaga mea viață este un premiu. Dar niciodată când primim un premiu, nu suntem noi premiați, ci oamenii din spatele nostru”, a spus Elena Ivanca.
Cu un palmares impresionant de roluri memorabile, Elena Ivanca este cunoscută publicului clujean și mediului artistic din țară și de peste hotare datorită talentului ei, dedicației și pasiunii pentru teatru. Doctor în Actorie, actriță a Teatrului Național din Cluj din anul 2000, este cadru universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, secţia Canto, unde predă Arta Actorului.
Dan Pitic, managerul brandului clujean Ax Perpetuum, a premiat-o pe Gabriela Zaharie pentru management de înaltă calitate în domeniul sanitar și pentru contribuția sa la dezvoltarea Neonatologiei.
„Eu am avut ca talent doar dragostea pentru copii. AFA este în acest moment cea care iubește cel mai mult copiii pentru că mi-a oferit acest premiu. Nu poți să faci nimic de unul singur, în spatele tău se află întotdeauna o echipă, de la echipa familiei, care îți dă energie, până la colegi și la toți cei care au crezut în noi. Zâmbetul copiilor începe la 500 de grame și este o luptă continuă. Mă simt deosebit de onorată și vă mulțumesc mult pentru încrederea acordată”, a spus Gabriela Zaharie.
Șefa Secției de Neonatologie de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie I, unde se nasc anual peste 2000 de copii, este considerată a fi unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are România în acest domeniu, fiind foarte apreciată atât de colectivul pe care îl conduce, de lumea medicală, cât și de miile de părinți care i-au trecut pragul. Gabriela Zaharie este medic pediatru și neonatolog, doctor în științe medicale, competența ecografie și management, în cadrul Centrului Medical Pedipat din Cluj, iar de-a lungul timpului a salvat viețile a mii de copii cu probleme grave la naștere.
Producătorul și regizorul de film Tudor Giurgiu a înmânat Elenei Basso-Stănescu premiul pentru munca de mentorat și contribuția la faima internațională a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
„Nu mi-am făcut decât datoria în acești 35 de ani la Universitatea de Artă din Cluj-Napoca pentru că suntem cu toții responsabili în ceea ce lucrăm pentru generațiile care urmează. La AFA Cluj am învățat ce înseamnă să știi să dai mai departe”, a spus Elena Basso-Stănescu.
Un om vizionar, mereu cu un pas înainte, Elena Basso-Stănescu este sufletul Facultății de Design, secția Textile. Din 1992, a format zeci de generaţii de designeri vestimentari, iar mare parte dintre ei au ajuns nume de referinţă în ţară şi peste graniţe.
Premiul pentru jurnalism de înaltă calitate, profesionalism și perseverență i-a fost oferit Luminiței Purdea Cotuțiu de către Mihaela Rus, președintele fondator al AFA Cluj.
Alexandrina Kiss a fost premiată de dirijorul Vladimir Agachi pentru implicarea în comunitate și impactul pozitiv asupra destinelor copiilor defavorizați. Alexandrina Kiss face parte dintr-o echipă entuziastă și este în boardul de conducere al Fundației “Dezvoltarea Popoarelor”, Filiala Cluj. Se dedică Centrului Comunitar “Educația, centrul schimbării în comunitate”, o inițiativă care are ca scop acoperirea nevoilor copiilor și tinerilor din comunitatea Pata Rât și ale celor care provin din medii defavorizate din Cluj-Napoca.
În anul Centenarului Marii Uniri, Cameliei Motoc i-a fost oferit premiul special “Excelenţa la Feminin” pentru contribuția la păstrarea tradițiilor populare românești și a identității de neam de către Edit Todoran, vicepreședinte AFA Cluj. De mai bine de 24 de ani, Camelia Motoc formează generaţii de dansatori care să ducă mai departe frumuseţea şi farmecul folclorului coregrafic românesc. În cadrul Școlii de Dans Tradițional Românesc, înființate împreună cu soțul său, activează în prezent cu mult entuziasm peste 200 de copii și adulți dornici să își însușească tainele folclorului coregrafic românesc.
Lansarea revistei Business Women Cluj a fost unul dintre momentele centrale ale serii. Cu acest prilej, Nina Moldovan, membră AFA Cluj și CEO Liberty Technology Park, a vorbit despre implicarea și contribuția membrelor asociației la succesul proiectelor derulate de AFA: „Această revistă poartă mesajul a cel puțin două simboluri puternice: Recunostință și Unire. Revista este un mic semn de mulțumire pentru fiecare dintre membrele care au participat cu dedicație la efortul comun de a realiza, de-a lungul anilor, aceste proiecte educaționale, sociale, comunitare. Suntem o echipă unită, iar acest lucru se reflectă în proiectele de durată ale Asociației, pe care le-am împărtășit cu voi prin intermediul aceastei publicații, cu scopul de a atrage mai multă implicare din partea membrilor comunității în demersurile noastre.”
Moderată de prezentatorul TV Cătălin Vlăsceanu, seara festivă a cuprins și un moment artistic de cântece și dansuri populare românești organizat de Camelia Motoc și s-a încheiat cu un concert deosebit susținut de Raul Lenart & Co.
Gala Excelenței la Feminin este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri – AFA Cluj, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Local Cluj-Napoca și Centrul de Cultură Urbană Casino, sub egida Zilelor municipiului. Partener al ediției 2018: Wörwag Pharma, cu sprijinul: Commodo, Carmangeria Moldovan, Perpetuum și Vitrina Advertising.
Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a fost înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „CuGeT – Olimpiada de cultură generală a tinerilor clujeni”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Clujul are atitudine!”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.
Citește și:
Hexagon, kuibul designerilor
Antreprenorii care au conceput designul spectaculoaselor fabrici Stada, Bosch sau Nokian Tires au decis să transforme întreg parterul…
22 noiembrie 2025
Noul pod spre Ucraina din Maramureș va fi gata în acest an
Inaugurarea obiectivului de peste râul Tisa care include și un punct de trecere a frontierei va avea o…
22 noiembrie 2025
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Șefii ADR-urilor din Transilvania și Banat, la sfat cu vicepreședintele Comisiei Europene
Directorii generali ai structurilor Nord-Vest – Marcel Boloș, Centru – Simion Crețu, Vest – Sorin Maxim au participat,…
21 noiembrie 2025
Banca Transilvania a atras 500 milioane € la Dublin. Obligațiuni listate pe Euronext
Societatea bancară din Cluj finalizează cu succes o emisiune de tip Additional Tier 1 (AT1) prin care primește…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Investiții
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin una dintre cele mai mare fabrici de gips-carton din Europa
Unitatea de producție presupune o investiție de 88 milioane €, o condiție esențială pusă de concernul german și…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Infrastructură
Noul pod spre Ucraina din Maramureș va fi gata în acest an
Inaugurarea obiectivului de peste râul Tisa care include și un punct de trecere a frontierei va avea o…
22 noiembrie 2025
Care este stadiul lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania în județul Bihor
Veștile sunt încurajatoare pentru finalul anului 2025 pe cele două loturi ale Autostrăzii A 3 Transilvania: Suplacu de…
21 noiembrie 2025
Trafic fluidizat la ieșirea din Oradea spre Cluj: se deschide Pasajul Oșorhei
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la ora 9:00, se deschide traficul pe pasajul suprateran de la ieșirea din…
21 noiembrie 2025
ARL Cluj finalizează primul pasaj rutier din Maramureș
Constructorul din grupul Strabag a primit până acum 80% din valoarea lucrării efectuate din proiectul de 12 milioane…
21 noiembrie 2025
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Cum rămânem umani în era AI: Lecțiile de la „The Human Shift” Oradea
Lidership în era AI și burnout: Esența Conferinței „The Human Shift” de la Oradea. Double Tree by Hilton…
21 noiembrie 2025
Leadership și inovație în industrie: provocările pieței, AI și resursa umană
Patru lideri din companii de top, din industrii diferite, au dezbătut la The Human Shift, în cadrul unui…
21 noiembrie 2025
Studenți și elevi din Cluj, care se formează în domeniul construcțiilor, în vizită la RIVUS
30 de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca și 30 de elevi de…
20 noiembrie 2025
Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează…
20 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025



