Zeci de produse pe cât de inovative, pe atât de gustoase vor fi prezentate, în 30 mai, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din cadrul USAMV Cluj-Napoca, de către studenții de la Facultatea de Ştiința şi Tehnologia Alimentelor (STA).
Între produsele pregătite de aceștia se regăsesc cele cu care au câștigat numeroase medalii la ProInvent 2018, dar și preparate noi, cum ar fi: înghețată cu aromă de lavandă, tinctură de porumbele, ruladă din piept de porc și carne de curcan, cârnați cu adaos de linte verde, ciocolată din ghindă și multe altele.
La Festivalul Alimentului vor participa 77 de studenți, cu 75 de produse, alături de 21 de firme expozante.
Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 10.00, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate, cu alocuțiunea decanului STA, Prof. dr. Maria Tofană, urmată de cea a rectorului USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Cornel Cătoi. Între orele 10.10 – 11.00 va avea loc jurizarea produselor, între orele 11.00 – 12.00 expoziția va deschisă publicului și reprezentanților mass-media, iar de la ora 12.00 este programată premierea studenților.
Vizitatorii vor putea gusta din toate produsele alimentare expuse, care sînt obţinute prin utilizarea unor tehnologii inovative şi urmăresc promovarea unei alimentaţii sănătoase, cu efecte benefice asupra organismului.
Evenimentul este organizat de USAMV Cluj-Napoca, Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, în colaborare cu Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară din România.
Citește și:
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
Proiecte de mobilitate urbană în județele Transilvaniei
Modernizarea, dezvoltarea, optimizarea infrastructurii de transport sunt esențiale când vorbim de mobilitate urbană sustenabilă, iar administrațiile publice au…
10 mai 2024
Ce trebuie să știm despre derogările Comisiei Europene pentru fermieri
Comisia Europeană a decis să aplice anumite derogări legate de suprafața de teren pe care fermierii trebuie să…
10 mai 2024
EBM Papst își construiește propria fabrică în Parcul Industrial II Oradea
EBM Papst Oradea a achiziționat un teren de circa 56.000 mp în Eurobusiness Park II Oradea, unde va…
10 mai 2024
Trenurile către Oradea vor concura mașinile de pe autostradă
Garniturile de tren de pe viitoarea linie electrificată vor putea atinge 160 km/h, peste viteza maximă legală pe…
9 mai 2024
Provocare pentru Cluj. De la Silicon, la Hydrogen Valley
Municipalitatea și-a propus să construiască o uzină care să producă hidrogen – inclusiv din deșeuri – pentru trenul…
9 mai 2024