Primăria Cluj-Napoca a anunțat rezultatele concursului internațional de soluții „Reabilitarea peisageră și reactivarea Parcului Feroviar Cluj-Napoca”. Competiția, organizată de Municipiul Cluj-Napoca alături de Ordinul Arhitecților din România, a fost lansată la data de 4 aprilie 2018, fiind invitați să participe specialiști din România, țările Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană.
Scopul concursului a fost selectarea celei mai bune soluții în vederea reabilitării și reactivării Parcului Feroviarilor. În urma deliberărilor juriului a fost selectat ca proiect câștigător lucrarea realizată de ASIZA BIROU DE ARHITECTURA S.R.L. (autori principali: arh. Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Anamaria Olănescu, arh. Anda Gheorghe, colaboratori specialităţi: structură – ing. Ovidiu Rusu, peisagistică – ing. peis. Alexandru Cotoz, ing. hort. Valentin Sebastian Dan, construcții hidrotehnice – ing. Monica Gheorghe).
În legătură cu proiectul care a câștigat locului I, membrii juriului au apreciat următoarele:
”Proiectul propune transformarea parcului într-o “Grădină a Someșului”, integrând râul în amenajarea propusă. Apa devine, astfel, o „axă ecologică”, un element transformator și atractor al parcului.
Printr-o zonificare complexă și ierarhizată, se propun patru “fâșii funcționale” cu grade diferite de utilizare și multiple scenarii posibile.
Proiectul pune în valoare cele două zone existente de acces prin crearea a două “porți” marcate subtil. Se apreciază descoperirea de noi posibilități de acces în zona de est și accesibilizarea zonei malului opus al râului.”
Corelarea proiectului pentru Parcul Feroviarilor cu Parcul Farmec, cu Parcul Armătura și cu râul Someș reprezintă exact ceea ce noi ne așteptam: calitate și integrarea spațiului urban.
Primăria a făcut eforturi alături de comunitatea clujeană, pentru a aduce Parcul Feroviarilor în patrimoniul orașului, pentru a-l putea deschide acestui concurs de soluții. Mulțumesc încă odată juriului, specialiștilor, societății civile pentru efortul pe care l-au depus, pentru interesul constant pe care l-au arătat și îl arată pentru revitalizarea spațiilor publice și pentru a găsi împreună – societatea civilă, specialiști și autoritate publică – cele mai bune soluții pentru orașul nostru.
Mai multe informații despre concursul de soluții „Reabilitarea peisageră și reactivarea Parcului Feroviar Cluj-Napoca”
În concurs au fost înscrise 14 proiecte, din care 12 au rămas în evaluare, iar 2 au fost descalificate.
Juriul – specialiști cu mare experiență în domeniul arhitecturii, urbanismului și peisagisticii: Arh. José Mayoral Moratilla (câștigătorul proiectului de amenajare a malului râului Someș), Arh. Ligia Subțirică, Arh. Vlad Gaivoronski, Arh. Peisagist Vera Dobrescu, Arh. Cristi Borcan. Membrii supleanți fiind: Arh. Anca Cioarec, Arh. Peisagist Alexandru Ciobota.
În urma jurizării au fost desemnați următorii câștigători:
Premiul I – Proiect nr. 50 – SG2028 – ASIZA BIROU DE ARHITECTURA S.R.L.
Autori principali: arh. Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Anamaria Olănescu, arh. Anda Gheorghe
Premiul II – Proiect nr. 63 – AM2018 – S.C. ATELIER MASS S.R.L.
Autori principali: Atelier Mass, Metapolis, Ana Horhat
Premiul III – Proiect nr. 58 – DP1212 – BIA Șerban Daniel Lucian / Daniel Șerban
Autori principali: Andrei Bacoșcă, Ruxandra Grigoraș, Lázár Csaba, Mădălina Perju, Daniel Șerban
Câștigătorul concursului a obținut premiul cel mare reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare în valoare de 555.450 RON, fără TVA.
Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 35.000 RON, iar pentru cel de-al treilea, de 20.000 RON.
Competiția se alătură unei serii de concursuri de arhitectură organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în colaborare Ordinul Arhitecților din România în calitate de promotor, serie care a debutat în noiembrie 2016 cu concursul Turnul Celor Trei Vârste – pentru reabilitarea Turnului Pompierilor, urmat apoi de concursul Rethinking Someș, dedicat malurilor râului.
Sursa foto: facebook/Emil Boc
Citește și:
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Liderii de business ai Transilvaniei se întâlnesc la Cluj
Conferința regională Romanian Business Leaders (RBL) Cluj, cu tema: “De la viziune la acțiune. Puterea de a modela…
15 martie 2025
Vinieta albastră scindează Bistrița. Șoferii din afara orașului, suprataxați
Municipalitatea bistrițeană propune din aprilie un nou sistem de parcare, care face deosebiri între rezidenți și nonrezidenți. Intenția…
14 martie 2025
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj intră în consorțiul Ro-HydroHub
Centrul de excelență dedicat cercetării și dezvoltării tehnologiilor pe bază de hidrogen va beneficia de un buget de…
14 martie 2025
10 companii recrutează la Finance Recruitment Day
Pe 15 martie are loc ediția cu numărul 14 Finance Recruitment Day eveniment de carieră dedicat celor care…
14 martie 2025
Sălajul pune deoparte 53 de milioane de euro pentru dezvoltare
Consilierii județeni au aprobat bugetul propriu al județului și al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, pentru 2025. Bugetul…
14 martie 2025
Investiții
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Premieră județeană în chirurgia oncologică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
În data de 28 februarie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUBH), a avut loc, în…
14 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Infrastructură
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Dimex 2000 modernizează rețeaua de apă-canal din Baia Mare
Municipalitatea băimăreană a consemnat începerea lucrărilor la proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată…
13 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Bugetul anual al Clujului: 1 miliard €. “Ne trebuie de trei ori pe-atât”
4,9 miliarde de lei este propunerea de buget a municipalității clujene în 2025, dintre care 3,1 miliarde pentru…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Turism
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Cloud-ul regional al Ardealului va costa 45 milioane €
Proiectul pe fonduri europene va fi pus în mișcare începând din această vară, beneficiare fiind șase județe din…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei
Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
10 martie 2025
“Vrem zborul Cluj – Nisa înapoi!”. Apel din patru țări
Dispariția cursei aeriene dintre cele două orașe reduce afacerile regionale și turismul, dar și traficul generat de studenți,…
10 martie 2025
Răzvan Pîrjol pleacă de la conducerea SC Turism Felix SA, începând cu 1 aprilie 2025
După mai puțin de un an de când a preluat această funcție (1 mai 2024), directorul general al…
9 martie 2025
Educație
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Echipa Thermo Vault de la Universitatea Transilvania din Brașov a câștigat competiția E.ON Energy Challenge, ediția 2025
Cele șase echipe calificate în finala competiției studențești E.ON Energy Challenge, alături de mentorii lor, au avut parte…
14 martie 2025
Ministrul Educației, Daniel David, vine la Oradea STEAM Conference
Oradea STEAM Conference este un eveniment unde se dorește dezbatarea și găsirea de soluții pentru încurajarea inovației și…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Gala Elitelor Arădene, ediția a IV-a, în 15 martie la Palatul Cultural din Arad
Având ca parteneri Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad precum și reprezentanți…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Ford a livrat 34 de microbuze electrice școlare la Cluj
Microbuzele au fost achiziționate în cadrul unui proiect finanțat cu 7 milioane de euro prin Planul Național de…
11 martie 2025
Brandul Helen Doron aniversează 40 de ani de excelență în educație
Grupul educațional Helen Doron, un reper global în domeniul predării limbii engleze ca limbă străină, celebrează 40 de…
11 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
