Producătorul de încălţăminte Clujana, brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani, poate să depăşească momentul de cumpănă, a anunţat, vineri, directorul general al CITR, Vasile Godîncă-Herlea, administratorul judiciar al companiei, care vrea să deschidă un nou magazin. Societatea Clujana a primit aprobarea cererii de intrare în insolvenţă în ianuarie 2018, când Tribunalul Specializat Cluj a desemnat CITR drept administrator judiciar provizoriu.
CITR a fost confirmat ca administrator judiciar de 100% dintre creditorii prezenţi în cadrul şedinţei de joi a Adunării Creditorilor Clujana S.A., respectiv 95,59% din creditorii înscrişi în tabelul preliminar de creanţe.
În aceeaşi şedinţă, a fost desemnat Comitetul Creditorilor – DGRFP Cluj-Napoca (preşedinte), Banca Transilvania SA (membru) şi Radiasima Prod SRL (membru).
”Credem că brandul Clujana poate să depăşească acest moment de cumpănă, prin soluţiile pe care le identificăm alături de administratorul special şi de creditori. În acest moment lucrăm împreună pentru a consolida producţia şi a valorifica sub brand propriu, în magazine, dar şi în mediul online. De asemenea, avem discuţii avansate legate de deschiderea unui nou magazin într-o zonă centrală din Cluj-Napoca. Suntem conştienţi de tradiţia de peste 100 de ani a brandului Clujana, la a cărei continuitate ne-am asumat să contribuim, atât procedural, prin calitatea de administrator judiciar confirmat, dar şi ca membri ai comunităţii clujene, prin responsabilitatea de a ajuta compania să depăşească acest moment”, a subliniat Vasile Godîncă-Herlea.
Următoarea etapă în cadrul procedurii, conform legii, este convocarea Comitetului Creditorilor desemnat în şedinţa de ieri, în vederea desemnării unui evaluator a patrimoniului Clujana SA. În acest scop, CITR va publica un anunţ privind depunerea de oferte de către cei interesaţi.
CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, a distribuit creditorilor peste 240 de milioane de euro în ultimii trei ani.
Clujana a intrat în insolvenţă în luna ianuarie, casa de insolvenţă CITR fiind desemnată de către Tribunalul Specializat Cluj drept administrator judiciar al companiei.
Fabrica a fost înfiinţată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de „Fabrica de Piele Fraţii Renner & Co”.
Citește și:
Turneul Transylvania Open, premiat la Gala Sportului Românesc
Agenția Națională pentru Sport (ANS) a oferit distincția pentru turneul de tenis de la Cluj în cadrul unui…
19 martie 2025
Liderii de business vor reformă administrativă. “Regiunile și zonele metropolitane, niște ONG-uri”
300 de participanți au asistat la dezbaterile și atelierele interactive propuse la Conferința Regională a Romanian Business Leaders…
19 martie 2025
Limesul Dacic, la pachet turistic cu Via Transilvanica
Viitorii arhitecți ai Clujului și-au propus să contribuie la identificarea unor strategii turistice responsabile pentru traseele atractive din…
19 martie 2025
Clujul în Parlamentul European. Transilvania IT Cluster, la Romanian Digital Day
Transilvania IT Cluster (TITC și The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT) au fost coorganizatori ai Romanian…
19 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Clădirea reper a fostei platforme Carbochim, va avea destinație mixtă, birouri și servicii, în RIVUS Cluj-Napoca
Una dintre clădirile cu valoare arhitecturală de pe fosta platformă Carbochim este în proces de restaurare și consolidare…
19 martie 2025
Corteva Agriscience susține femeile fermier din România și Republica Moldova prin granturile TalentA
Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, a anunțat câștigătoarele programului de granturi TalentA 2025, recunoscând…
19 martie 2025
Se deschide un nou sezon al târgurilor Produs de Cluj
Consiliul Județean a anunțat deschiderea sezonului 2025 al acestor evenimente, în perioada 20-23 martie, pe esplanada Cluj Arena.…
19 martie 2025
Investiții
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Clădirea reper a fostei platforme Carbochim, va avea destinație mixtă, birouri și servicii, în RIVUS Cluj-Napoca
Una dintre clădirile cu valoare arhitecturală de pe fosta platformă Carbochim este în proces de restaurare și consolidare…
19 martie 2025
Innovation Labs Hackathon la Timișoara
Innovation Labs Hackathon 2025 Timișoara: Pregătește-ți startup-ul pentru o investiție de 500.000 € Pe 22-23 martie, Innovation Labs…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
Supercentru expozițional lângă Aeroportul Cluj. “Va fi mai mare decât Romexpo”
Administrația județeană va ridica un complex de expoziții și congrese de câteva mii de locuri, unul dintre cele…
18 martie 2025
Licitație pentru realizarea traseelor ciclistice între Băile Felix și Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru selectarea constructorului care va amenaja traseele cicloturistice VELO APUSENI,…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Aeroportul Alexeni – viitorul cel mai mare hub cargo din Europa de Est
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și…
18 martie 2025
Infrastructură
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Aeroportul Alexeni – viitorul cel mai mare hub cargo din Europa de Est
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și…
18 martie 2025
450 de milioane lei pentru modernizarea a 12 drumuri județene din județul Arad
Drumurile județene rămân o prioritate și acest lucru se vede în bugetul Consiliului Județean Arad. Potrivit lui Sergiu…
17 martie 2025
Stadiul lucrărilor la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, 70%
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au ajuns la un stadiu de execuție de 70%,…
17 martie 2025
Se profilează primul drum expres din Sălaj. Trei noduri rutiere
Viitoarea arteră de mare viteză dintre județele Maramureș și Bistrița-Năsăud va include aici conexiuni în localitățile Jibou, Cuciulat…
17 martie 2025
Încă un pasaj rutier suprateran din Bihor se face din fonduri europene
Consiliul Județean Bihor, prin Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile, a depus vineri, 14 martie, cererea de finanțare prin…
15 martie 2025
Turism
Limesul Dacic, la pachet turistic cu Via Transilvanica
Viitorii arhitecți ai Clujului și-au propus să contribuie la identificarea unor strategii turistice responsabile pentru traseele atractive din…
19 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Hampton by Hilton Cluj-Napoca, premiat la nivel internațional
Hampton by Hilton Cluj-Napoca este mândru să anunțe câștigarea prestigiosului premiu “Customer Promise & Stay Experience Champion of…
19 martie 2025
Licitație pentru realizarea traseelor ciclistice între Băile Felix și Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru selectarea constructorului care va amenaja traseele cicloturistice VELO APUSENI,…
18 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Cloud-ul regional al Ardealului va costa 45 milioane €
Proiectul pe fonduri europene va fi pus în mișcare începând din această vară, beneficiare fiind șase județe din…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Educație
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Șapte facultăți de la Universitatea Aurel Vlaicu Arad, modernizate cu fonduri UE
Un nou proiect cu finanțare europeană la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, unde vor fi create condiții moderne…
18 martie 2025
Clubul RoboManiacs: oportunități de dezvoltare tehnologică pentru tinerii din Oradea
Clubul RoboManiacs, un proiect inovativ inițiat de Asociația Roboticienilor Oradea, a prins contur datorită donațiilor strânse în cadrul…
18 martie 2025
40 de companii IT&C, interesate de talentele Facultății de Matematică și Informatică
La workshopul de practică organizat la Cluj Innovation Park au participat 400 de studenți interesați de contactul direct…
17 martie 2025
Liderii de HR din Craiova sunt invitați, pe 19 martie 2025, la noua ediție „MAGNETICO”
Liderii de HR din Craiova sunt invitați, pe 19 martie 2025, la noua ediție „MAGNETICO. How to attract…
17 martie 2025
Stadiul lucrărilor la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, 70%
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor au ajuns la un stadiu de execuție de 70%,…
17 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
