Autorităţile sibiene, în colaborare cu industria ospitalieră, pregătesc în premieră, pentru anul 2019, lansarea unei monede locale, cu care gurmanzii să poată plăti consumaţia în restaurante, când zona va avea statutul de Regiune Gastronomică Europeană, potrivit unui comunicat al primăriei Sibiu.
“În 2019 se va lansa şi o monedă locală, ca o metodă alternativă şi inedită de plată în cadrul reţelei SRGE. Consorţiul va demara un concurs de idei pentru denumirea acestei monede locale”, se arată în comunicatul dat publicităţii în urma întâlnirii avută de primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor şi preşedintele Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, cu reprezentanţi ai HORECA.
Un alt proiect discutat în cadrul întâlnirii a fost lansarea unei aplicaţii dedicată Regiunii Gastronomice Europene, prin intermediul căreia se vor putea face rezervări online în restaurante.
Gurmanzii vor avea la dispoziţie, de asemenea, în 2019, un meniu special numit “Cartea Gusturilor”, dedicat Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. “Acesta va conţine 5-10 feluri de mâncare pentru prepararea cărora se vor utiliza ingrediente locale. Felurile de mâncare vor fi însoţite, în Cartea Gusturilor, de o poveste interesantă despre preparatul respectiv, fie că este vorba de o legătură în istoria zonei sau de ingrediente locale deosebite”, precizează sursa citată.
Sibiul este primul judeţ din România care va fi Regiune Gastronomică Europeană, în 2019.
Citește și:
Cum se pregătește următoarea generație de veterinari din Sălaj
Două zile intense au avut elevii care sunt înscriși la specializarea tehnician veterinar. Liceul Tehnologic Ioan Ossian (LTIO)…
5 februarie 2023
Hotel cu cinci etaje, respins la Mărișel
Comisia de urbanism a întors proiectul de unitate turistică pe care patru investitori voiau să îl concretizeze în…
5 februarie 2023
Cea mai mare Polivalentă din România, ridicată de bistrițeni
Utilajele și muncitorii societății MIS Grup au intrat pe șantier la viitorul obiectiv sportiv din județul Brașov. Sala…
5 februarie 2023
2022, an de cotitură pentru construcțiile din Oradea
Anul 2022 a venit cu o scădere semnificativă a numărului de autorizații de construcție emise de către Direcția…
5 februarie 2023
Berarii din România vor orzul Clujului. “Faceți aici o treabă extraordinară”
În condițiile în care culturile de orz de bere s-au înjumătățit în România, cea mai mare fabrică de…
5 februarie 2023
Fab Lab deschide în parteneriat cu Adservio un nou spațiu de coworking în Iași cu tematică educativă
Asociația Fab Lab Iași inaugurează în februarie un nou hub deschis comunității, cu tematică educativă, în parteneriat cu…
5 februarie 2023
Sorin Dumitrașcu, noul Director de Dezvoltare al Nusco Imobiliara
Nusco Imobiliara continuă implementarea planului său de dezvoltare prin creșterea echipei, recrutându-l pe Sorin Dumitrașcu în funcția de…
5 februarie 2023
Meet the WOMAN! cu Dr. ANCA VEREANU, Medic primar stomatologie si owner Clinica Dr. Vereanu
Dr. Anca Vereanu, Medic primar stomatologie generala si owner Clinica Dr. Vereanu, este speakerul evenimentului Meet the WOMAN!,…
5 februarie 2023
Zi de Zi știri economice:
- Taxe noi stabilite de Baroul Mureșon 5 februarie 2023
Consiliul Baroului Mureș, întrunit în […]
- Târgu Mureș, pe harta Cometex, dezvoltator imobiliar de parcuri retail on 5 februarie 2023
Municipiul Târgu Mureș se află pe lista […]
- Calendarul financiar al Mobex SA Târgu Mureșon 5 februarie 2023
Conducerea societății Mobex SA Târgu Mureș a […]
- S-a stins din viață artizanul Business Days Târgu Mureșon 4 februarie 2023
Fondatorul Business Days Târgu Mureș, proiect […]
- Finanțări pentru digitalizarea firmeloron 4 februarie 2023
Secretarul de stat la Ministerul Investiţiilor […]
- Proiect-pilot de dezvoltare a unei ferme moderne de căpșuni în județul Mureșon 3 februarie 2023
Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției […]
- Liniște la Aeroportul ”Transilvania”on 3 februarie 2023
Aleșii județeni au aprobat joi, 2 februarie, […]
- FOTO: Casă a omului de afaceri Iancu Laurean, de vânzare pentru 2 milioane de euroon 3 februarie 2023
O casă ”fără colțuri” din cartierul […]