Construcții SA Sibiu, Eldiclau SRL Craiova, UTI Grup, Porr Construct SRL București și asocierea formată din Hidroconstrucția și AGAT Prodex SRL au depus oferte pentru construcția unui nou terminal de sosiri pentru curse externe în cadrul Aeroportului Internațional Timișoara – Traian Vuia, scrie ziuadevest.ro.
Cu o durată de 10 luni, contractul de executare a lucrărilor a fost estimat la 21,8 milioane de lei, fără TVA.
“Ca urmare a creșterii volumului traficului aerian de pasageri derulat în cadrul Aeroportului Internațional Timișoara – Traian Vuia, a fost întocmit un proiectul tehnic nr. 042/2017 (de către PGA Markers SRL Timișoara – n.r.), care conține detalii de execuție și documentația tehnică, care stabilește și detaliază soluțiile tehnice și constructive necesare. Prin realizarea investiției se vor acomoda fluxurile de pasageri și bagaje aferente sosirii curselor externe”, se arată în anunțul licitației.
Noul terminal va fi amplasat comuna Ghiroda, județul Timiș, pe o suprafață de teren de 27.900 metri pătrați. Finanțarea proiectului va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM). Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia al treilea aeroport din România din punct de vedere al traficului de pasageri, deservind o populație de 2,5 milioane de locuitori.
Citește și:
Conferință despre oportunitatea refinanțării creditelor
Informații utile despre oportunitatea refinanțării creditelor, despre gestionarea eficientă a finanțelor și despre soluții financiare avantajoase au avut…
11 mai 2024
Noutățile tehnologice în echipamente și soluții industriale, la IDENTICOM4
A șasea ediţie a Târgului Internațional de Tehnologie şi Industrie IDENTICOM4 are loc anul acesta, în perioada 21-23…
11 mai 2024
Creditarea bancară dă semne de revenire, dar scăderea dobânzilor se lasă așteptată
Creditarea privată este unul dintre indicatorii care arată cât de bine funcționează o economie de piață. Desigur, cu…
11 mai 2024
Cum arată planul de țară al României?
În 2012, deci acum mai bine de un deceniu, în România se vorbea de reindustrializarea țării noastre. Au…
11 mai 2024
Nordic Group investește și la Izvin
Nordic Group, una un jucător important în piața distribuției de produse alimentare premium în rețele Retail, HoReCa și…
10 mai 2024
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
Soluții pentru îmbunătățirea protecției culturilor împotriva dăunătorilor în condiții nefavorabile
Succesul fermierilor depinde de protecția corespunzătoare și eficientă a culturilor în prezența dăunătorilor care pot afecta productivitatea și…
10 mai 2024
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024