Un număr de 490.862 femei erau acţionari sau asociaţi în firmele din România, reprezentând o pondere de 37,15%, la finalul lunii mai, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.
Acţionarii bărbaţii erau în număr de 830.392 (pondere de 62,85%) în cele 891.000 firme active din România.
Statistica în funcţie de ponderea acţionarilor de sex feminin în numărul de firme active din judeţe arată că în judeţul Tulcea este cel mai mare procent, respectiv 41,26% (în cele 6.925 firme), în timp ce la polul opus se situează Harghita cu 31,84% (în cele 9.951 firme).
Conform ONRC, un număr de 61.017 înmatriculări de persoane fizice şi juridice a fost înregistrat în primele cinci luni din 2018, cu 3,72% mai mic faţă de cel din perioada similară a anului trecut, când numărul înmatriculărilor s-a ridicat la 63.374.
Cele mai multe înmatriculări au avut loc în municipiul Bucureşti, şi anume 8.383 (minus 4,43% comparativ cu perioada ianuarie-mai 2017) şi în judeţele Cluj – 3.379 (minus 15,10%), Timiş – 2.863 (minus 0,62%) şi Bihor – 2.821 (plus 5,38%).
Numărul cel mai mic de înmatriculări persoane fizice şi juridice a fost înregistrat în judeţele Harghita – 536 (minus 23,21% faţă de primele cinci luni ale anului trecut), Teleorman – 553 (plus 2,03%) şi Ialomiţa-564 (plus 3,11%).
Citește și:
Depoluarea Băii Mari, premiată la World Smart City – Barcelona
Inițiativa din Maramureș vizează utilizarea sustenabilă a terenurilor poluate și reintroducerea lor în circuit printr-o soluție bazată pe…
2 decembrie 2023
Noah Watch a scos un ceas în ediție limitată Gheorghe Zamfir
Producătorul de ceasuri de lemn din comuna clujeană Gilău a fost desemnat să execute o comandă deosebită. “Într-o…
2 decembrie 2023
Wizz Air suspendă trei rute de la Cluj
Mai multe mari orașe din România vor fi afectate de decizia operatorului low-cost din Ungaria. Wizz Air a…
1 decembrie 2023
Weberbau a restaurat Casa Hintz. Cum a fost la inaugurarea Cărturești
Sute de oameni au participat la deschiderea noii librării din clădirea monument istoric, imobil reabilitat de antreprenorul general…
1 decembrie 2023
Târgul de Crăciun din Oradea și-a deschis porțile
Târgul de Crăciun Oradea și-a deschis oficial porțile pentru vizitatori, joi, 30 noiembrie la ora 16:00. Zeci de…
1 decembrie 2023
Primul tren Alstom, din cele 37 cumpărate de ARF, ajunge la Curtici în 2 decembrie
Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin ARF – Autoritatea pentru Reforma…
1 decembrie 2023
Consilierul de stat László Borbély a fost ales președinte al prestigioasei organizații Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă (ESDN)
László Borbély e noul președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN). La Adunarea Generală a Rețelei Europene de…
30 noiembrie 2023
Asociația BookLand a îmbunătățit condițiile de învățământ pentru 15.000 de copii anual
După 4 ani de activitate susținută în renovarea școlilor din mediul rural, Asociația BookLand trage concluziile. 80 de școli…
30 noiembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
