*Electric Castle declară Zero Toleranță în fața oricărui tip de agresiune și lansează linia telefonică specială la care pot fi sesizate incidentele petrecute în spațiul festivalului. Participanții pot acționa și proactiv împotriva violenței, prin donații către o organizație neguvernamentală ce derulează programe de prevenție.
Agresiunea în orice formă a ei (fizică, psihică, verbală, sexuală etc) este tratată cu toleranță zero de către organizatorii festivalului Electric Castle și va fi sancționată imediat. Începând cu prima zi de festival, 18 iulie, toți participanții vor avea la dispoziție o linie telefonică specială prin care pot sesiza eventuale incidente neplăcute ale căror martori sau victime sunt.
Campania Zero Toleranță își dorește să convingă publicul să devină parte activă în prevenirea agresiunilor, chiar dacă acestea sunt minore. Pe lângă respectul pentru miile de tineri care aleg Electric Castle și respectarea regulilor impuse de organizatori, fiecare dintre participanți poate lua atitudine, sesizând la linia telefonică special creată eventuale comportamente agresive care pot oricând degenera.
„Am trecut prin 5 ediții de festival fără a avea niciun incident major dar ca organizatori suntem conștienți că nu putem ști fiecare situație care, la un moment dat, a creat o stare de disconfort, chiar și de minimă agresivitate. Publicul nostru trebuie să știe că festivalul e un loc în care se poate simți în deplină siguranță și să ne ajute să sancționăm orice încalcă dreptul la integritate, fizică sau psihică”, spune Andi Vanca, Head of Communications Electric Castle.
Organizatorii au realizat un ghid de bază (detalii aici https://bit.ly/2ctlvGN) pentru a-i ajuta pe participanți să-și seteze propriul comportament astfel încât libertatea de a te distra, de a asculta muzică și de a trăi toate experiențele festivalului să fie egală pentru toți. Regulile sunt simple: respectarea spațiului privat, chiar și atunci când te afli într-o mulțime de oameni este posibilă, dacă acceptăm că toți avem același drept de a dansa sau a fi cât mai aproape de scenă. Orice altceva decât „Da” înseamnă „Nu”, indiferent dacă vorbim de o băutură pe care vrei să o oferi, un dans la care visezi cu o anumită persoană sau începutul unei prietenii. Discriminarea din orice motiv, gen, etnie sau vârstă este tot o formă de agresiune și trebuie și ea sesizată. Important este ca toți să rețină că o agresiune ignorată este una încurajată și poate fi startul unor incidente mult mai grave.
O echipă special pregătită va administra linia telefonică directă cu echipa festivalului și va lua deciziile imediate de soluționare a eventualelor incidente. Numărul de telefon va fi comunicat în prima zi de festival și va fi afișat în toate punctele de trafic maxim din aria evenimentului.
Cei care doresc să își doresc să transforme atitudinea Zero Toleranță într-un gest de sprijin pentru victimele agresiunii pot face donații prin achiziția unei piese de îmbrăcăminte din colecția creată de NALU. Acestea se vor găsi la standul de merchandise, iar toate încasările obținute vor fi donate unui ONG național care oferă asistență specializată femeilor victime ale unor acte de abuz și violență.
Citește și:
Pompierii Aeroportului Cluj, campioni județeni
Echipa de pompieri din cadrul Serviciului de Urgență Privat al Aeroportului Internațional Cluj (AIAIC) a câștigat locul I…
6 iunie 2025
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
