Președintele Consiliului Județean Maramureș a semnat caietul de sarcini pentru două mari investiții. Este vorba despre proiectele care vizează reabilitarea și consolidarea a 60 km din drumurile județene DJ186 Valea Izei și DJ187 Valea Ruscovei.
Potrivit oficialilor județeni, la începutul lunii august licitația va fi publicată pe SICAP, iar la începutul anului 2019 pot fi deschise deja șantierele de lucru.
Totodată, la Consiliul Județean a început evaluarea ofertelor pentru Drumul Nordului. Potrivit președintelui Gabriel Zetea, există foarte multe oferte depuse, fapt care face ca evaluarea să dureze cel puțin două luni. Odată desemnat un câștigător se va intra în linie dreaptă pentru semnarea contractului, elaborarea proiectului tehnic, mobilizarea de șantier și demararea lucrărilor în primăvara anului 2019.
Reabilitarea Drumului Nordului în Țara Lăpușului, pe o distanță de 78 de kilometri este posibilă prin obținerea unei finanțări de 50 de milioane de euro pe Programul Operațional Regional, contract de finanțare care a fost semnat la finalul lunii octombrie 2017.
Citește și:
20 de ani pentru o groapă
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv…
18 mai 2024
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024