Italienii de la Tirrena Scavi se menţin pe primul loc în clasamentul constructorilor după progresele de pe şantierele de autostrăzi din ultima lună.
Italienii de la Astaldi au urcat pe locul al doilea iar austriecii de la Strabag au intrat în top 3.
Constructorul italian Tirrena Scavi a ajuns luna aceasta la un grad de execuţie de 74% la nodul Gilău, ce va lega autostrăzile din jurul Clujului. Progresul este de 21,5 puncte procentuale faţă de luna iulie, când lucrările erau realizate în proporţie de 52,50%, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), scrie economica.net.
Nemţii de la Geiger au coborât pe a patra poziţie, cu un progres de 6,2 puncte procentuale. În clasament urmează grecii de la Aktor, care au progresat pe șantierul de la intrarea în Capitală a autostrăzii București – Ploiești.
Din spate vine puternic şi constructorul român Dorin Umbrărescu, cu un avans de 4,94 puncte procentuale pe şantierul lotului 4 din Autostrada Lugoj – Deva, notează sursa citată.
Citește și:
Ministrul Economiei a luat pulsul industriei aeronautice la Dumbrăvița
Fabrica de componente de avioane din Maramureș reprezintă una dintre investiţiile extrem de importante realizate în județ. Florin…
1 aprilie 2023
Șeful aeroporturilor din Europa, la sfat cu directorii aerogărilor autohtone
Mai mulți manageri ai aeroporturilor din România au avut o întrevedere cu președintele asociației de profil de pe…
1 aprilie 2023
Apare un nou partener al IKEA la Cluj. WIP Industries, gata de producție
Fabrica suedeză de componente de mobilier din municipiul Câmpia Turzii a marcat recepția lucrării. “WIP Industries, cea mai…
1 aprilie 2023
Fermierii români, afectați de importurile de cereale din Ucraina
Aceștia propun forurilor europene și reprezentanților României la Bruxelles un plan de acțiuni imediate și pe termen mediu…
1 aprilie 2023
“Femeile digitale” au ajuns la Cluj. “Dacă nu ne adaptăm, ieșim de pe piață”
Mai multe organizații de antreprenoare, naționale și locale, vor să faciliteze accesul companiilor locale la tehnologie. Proiectul național…
1 aprilie 2023
Studenții orădeni, remarcați în meseriile viitorului la Innovation Labs Timișoara
Nu mai puțin de opt echipe orădene, coordonate de dr. ing. Ovidiu Novac, cadrul al Facultății de…
1 aprilie 2023
Pădurea Craiului, nominalizată la Destinația Anului, categoria „Comori Naturale”
Munții Pădurea Craiului din județul Bihor sunt destinația ideală pentru ecoturism și turism de aventură, deoarece aici ai…
1 aprilie 2023
Comuna Căbești Bihor – Smart Village
Comuna Căbești a primit distincția „Best Smart Village Project” pentru proiectul „Căbești Smart School”. Premiul „Best Smart…
1 aprilie 2023
Zi de Zi știri economice:
