Fonduri Europene Timiș Ultimele stiri

GAL Timişoara a atras fonduri europene de aproape 7 mil. euro, pentru dezvoltarea durabilă a cartierelor

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Timişoara a finalizat procedurile pentru obţinerea de fonduri europene destinate mediului urban, respectiv Timişoara, reuşind să aducă în reşedinţa de judeţ aproape şapte milioane de euro.

Aceşti bani vor fi împărţiţi aproximativ egal între sectorul public şi cel privat, iar în perioada imediat următoare GAL Timişoara va elabora ghidurile şi va face publice procedurile pentru ca sumele să poată fi accesate de reprezentanţii autorităţilor publice, dar şi de oameni de afaceri care doresc să îşi dezvolte afacerile.

“Am reuşit să semnăm contractul cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene şi dispunem de aproximativ şapte milioane de euro, bani care, credem noi, pot ajuta comunitatea, fie că vorbim de sectorul public, fie de cel privat. (…) Ne interesează în mod special să se implementeze proiecte, să aducem dezvoltare durabilă şi condiţii de viaţă europene pentru toate cartierele din Timişoara, iar în cazul de faţă vorbim de mai multe zone ale oraşului care însumează peste 70 de mii de timişoreni”, a declarat preşedintele GAL Timişoara, Cătălin Tiuch.

În ceea ce priveşte sectorul public, este vorba de aproximativ 3,6 milioane de euro destinaţi pentru asfaltare de străzi şi trotuare, construire, reabilitare sau modernizare locuinţe sociale, înfiinţare, modernizare, reabilitare locuri de joacă, reabilitare, modernizare infrastructură socială şi de sănătate. Pentru sectorul privat sunt disponibili aproximativ 3,3 milioane de euro, bani ce pot fi accesaţi pentru diferite domenii, precum cursuri de ucenicie, dezvoltarea firmelor, antreprenoriat.

Related posts

Cesiro din Sighişoara, cu afaceri de 9 mil. euro în S1, țintește piețele din Brazilia, Ar­gen­tina şi Ucraina

Stefana Muresan

TeraPlast primeşte 6,8 milioane euro ajutor de stat

redactia

Automotive Market Forum

Transilvania Business

Leave a Comment