Managerul cu rezultate dezvoltă rețele puternice – atât în interiorul companiei sale, cât și în cadrul domeniului în care activează; este conștient că de unul singur nu poate fi performant, învață din greșeli și își încurajează echipa să aibă inițiativă. Așa se conturează portretul liderului de succes, dezvoltat în cadrul conferinței „Putere prin oameni”, organizată în 4 octombrie la Cluj-Napoca de Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM).
„Printre calitățile liderilor din prezent se regăsesc mirarea, ca formă de a înțelege că lumea există în afara noastră, conectarea cu cei care au potențial, capacitatea de a simți viitorul și de a participa în mod activ la construirea acestuia”, a declarat Florin Ioan Petean, directorul executiv al CDM.
Potrivit lui François Bloch, CEO BRD Société Générale, ne îndreptăm spre un nou tip de lider – liderul autentic. „Un lider trebuie nu numai să își pună în evidență punctele forte, ci să aibă puterea să își arate și slăbiciunile. Dacă vei crea un mediu de încredere în interiorul echipei, aceasta o să-ți acorde sprijinul”, a mai spus Bloch.
La rândul său, Florin Talpeș, CEO Bitdefender, consideră că greșeala este inerentă în procesul managerial. „Ca să ajungem la decizii bune, trebuie să trecem și prin decizii mai puțin bune. Avem dreptul de a greși, dar și dreptul de a învăța repede”, a explicat acesta.
„Managerii trebuie să se schimbe: mai puțin control, mai puține întâlniri și mai puține decizii, dar mai multă comunicare și mai multă gândire împreună cu oamenii”, a declarat Konrad Kaschek, directorul general al fabricii Bosch Cluj. Potrivit acestuia, un lider bun are menirea de a dezvolta de la zero lideri locali pe care să îi conecteze cu întreaga rețea a companiei.
Nu în ultimul rând, Balazs Hopka, directorul general Emerson Cluj, a discutat despre importanța critică a dezvoltării unei echipe eficiente, care performează pe baza unui sistem de valori comun: integritate, colaborare, preocupare față de oameni și siguranța la locul de muncă.
Consultantul Steve Tarpey, specialist în dezvoltare organizațională, a vorbit pe tema încrederii. „Mediul de business este în continuă schimbare, dar ceea ce îl face uman este constant. (….) Încrederea joacă în continuare un rol esențial în dezvoltarea liderilor, iar componentele acesteia (credibilitate, siguranță, confort) funcționează atât la nivel personal, cât și profesional”, a spus Tarpey.
În partea a doua a conferinței, au venit cu exemple practice de dezvoltare a rețelelor și eficientizarea echipelor de lucru Andreea Van den Bosch, managing director la Bombardier, Andreea Voinea, director executiv de Resurse Umane la BCR – Erste Group, și Dana Oprișan, director executiv de Resurse Umane, Groupe Renault Romania.
Conferința „Putere prin oameni”, ajunsă în acest an la ediția cu numărul XIII, este organizată de Fundația Centrul de Dezvoltare Managerială, organizație românească cu sediul în Cluj-Napoca și care, din 1994, oferă sprijin în dezvoltarea oamenilor și a organizaţiilor prin programe de training, coaching și consultanță livrate în România, precum și în alte țări din Europa și Asia.