Alba Industrie Mureș Sanatate Ultimele stiri

Directorul general Bosch din Blaj, în vizită la UMFST Tîrgu Mureș

Conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a avut o întrevedere joi, 22 noiembrie 2018, cu directorul general al unităţii de producţie Bosch din Blaj, Dirk Arnold, se arată într-un comunicat de presă al UMFST.

În cadrul întâlnirii, s-a adus în discuție buna colaborare a companiei cu Facultatea de Inginerie din cadrul UMFST Târgu Mureș în privința stagiilor de practică pentru studenți și a evenimentelor organizate cu scopul de a-i ajuta pe studenți să aprofundeze noțiuni tehnice specifice, să acumuleze informaţii şi experienţă despre producţia de serie atât în domeniul tehnologiei industriale, cât şi în industria automotive. În același timp, au fost trasate noi direcții de colaborare.

La finalul întâlnirii, reprezentantul companiei Bosch a vizitat Centrul de Simulare și Abilități Practice și Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice, de care s-a arătat impresionat. Totodată, acesta a luat parte la workshop-ul susținut de către inginerul Baumbach Benedikt, manager de producţie al companiei, pentru studenții Facultății de Inginerie, cu scopul de a le prezenta acestora oportunităţile şi provocările noii revoluţii industriale.

Sursa foto: UMFST

Related posts

Inima.bio, primul brand Bio românesc care reprezintă mai mulţi producători locali

Stefana Muresan

S-a semnat contractul pentru realizarea drumului de legătură Oradea – Oșorhei

Stefana Muresan

Swiss Capital, premiat la deschiderea Anului Bursier 2019

redactia

Leave a Comment