Mureș Turism Ultimele stiri

Un castel celebru din Mureş transformat de Biserică în hotel

Conducerea Eparhiei Reformate din Ardeal a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş prima versiune a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) care creează cadrul pentru realizarea investiţiei „Hotel cu funcţiuni aferente, amenajare incintă la castelul Bethlen”, scrie, în exclusivitate, zi-de-zi.ro.

Potrivit sursei citate, investiţia va fi realizată pe un amplasament din comuna Bahnea, strada Republicii nr. 55, iar demersul către Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş are ca obiectiv obţinerea avizului de mediu.

Informaţii privind potenţialul impact asupra mediului al planului propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş din Târgu-Mureş, strada Podeni nr. 10, în zilele de luni, între orele 9.00 – 15.00, şi de marţi până vineri, între orele 9.00 – 12.00”, se precizează în comunicat.

Relicvă nepreţuită

Călătorul care şi-ar propune un tur al romanticelor castele răspândite pe toate dealurile, sau tupilate în toate văile judeţului Mureş, cu siguranţă ar include obligatoriu, ca destinaţie de seamă, impunătorul castel Bethlen din Bahnea.

Castelul este menţionat dealtfel şi pe pagina comunei, ca un important obiectiv turistic. Istoria familiei Bethlen se împleteşte cu cea a Transilvaniei, fiind sute de ani una dintre cele mai influente din Transilvania. Construcţia de biserici şi castele, fondarea a nenumărate şcoli s-a legat în mod firesc de numele lor. Iar în Bahnea, vechiul sat săsesc atestat documentar în secolul al XIII-ea, castelul este, pe cât de impunător, pe atât de fermecător integrat în peisaj.

Amintiri despre balurile de-altădată

Dacă vii dinspre Târnăveni, în direcţia Bălăuşeri, castelul este greu de ratat. Instinctiv o să ştii că ai în faţă o relicvă nepreţuită a istoriei. Şi e bine să te bazezi pe instincte, pentru că localnicii nu ştiu ce comoară adăposteşte comuna lor. Ei cunosc clădirea drept „biblioteca comunei Bahnea”, pentru că aşa spune o inscripţie prezentă încă la intrare, asta fiind ultima destinaţie a castelului din perioada comunistă. Asta după ce a fost fie şcoală, mai apoi CAP, dar şi Primărie, sediu CEC sau sediu al poştei. Au fost ani în care frescele şi stucaturile au dispărut rând pe rând. Şi deşi camerele luxoase, în care se plimbau odinioară contese purtând falduri ultima modă la Viena au dispărut, clădirea a fost totuşi întreţinută. Doar aşa s-a putut păstra în starea remarcabilă în care se află astăzi. O alee largă, unde parcă răsună copitele cailor nobili prinşi la caleştile elegante de odinioară, te introduce într-un parc generos ca suprafaţă. Nu este chiar parc, recunosc, dar este multă verdeaţă, iar socul parfumează aerul. De parcul frumos doar cei doi lei trişti de piatră şi o fântână plină de sticle de plastic mai amintesc.

Piatra de temelie, în 1545

Şi iată, castelul. Pare greu de crezut că piatra de temelie a acestuia a fost pusă în îndepărtatul an 1545 de către nobilul Bethlen Farkas. Construit în stil renascentist, acestuia îi sunt adăugate de-a lungul timpului, atât aripa estică şi cea vestică, cât şi bastionul în opt laturi, asfel încât astăzi edificiul se prezintă ca o combinaţie fascinantă de stiluri arhitectonice, renascentist, gotic, romantic şi baroc. Castelul este construit pe trei nivele, pivniţă, parter, etaj, şi cuprinde 42 de încăperi. Planul castelului este în formă dreptunghiulară alungită.

În cei 450 de ani cât timp proprietatea a fost a familiei Bethlen castelul a fost reconstruit de mai multe ori. Frumuseţea castelului nu este cu nimic ştirbită nici astăzi, deşi geamurile clădirii sunt camuflate, iar uşile sunt închise. Cel puţin persoanele neautorizate nu pot intra în castel. Din păcate, şi turiştii vor trebui să se mulţumească să-l admire doar din afară. Se întâmplă însă şi lucruri bune. Deşi interioarele, se spune, poartă amprenta nefericită a anilor comunismului, acoperişul castelului a fost refăcut în 2010, oprindu-l din degradare. Moştenitoarea familiei, Bethlen Fruzsina, care locuieşte în Anglia, a redobândit clădirea şi a trecut-o pe numele Eparhiei Reformate din Transilvania. Poate, într-o bună zi, vom regăsi castelul în circuitele turistice, unde îşi are locul.

Alex TOTH & Edith VEREŞ

Related posts

Fujikura va produce viziere anticoronavirus la Cluj

Nora Dumitrescu

Continental – cu șapte unități de producție și patru centre de cercetare și de dezvoltare în România – vrea o parte din serviciul de navigație HERE, fosta divizie Nokia

Stefana Muresan

Ajutoare de stat de peste 22 de milioane de lei pentru cinci aeroporturi regionale: două sunt din Transilvania

Ion Surdu

Rebranding la Recea Cristur. Bio Farm își schimbă denumirea

Nora Dumitrescu

Metode noi de investigație la Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

Stefana Muresan

Cîțu: Românii pot cere amânarea ratelor. Pentru cheltuielile anunțate fondurile au fost suplimentate cu 7 miliarde de lei

Ion Surdu

Șapte start-up-uri tech primesc o finanțare inițială de 350.000 de euro

Ligia Voro

Compania Jidvei, în topul Superbrands România

Stefana Muresan

Cinci oferte pentru lucrările de restaurare a corpului principal al Palatului Principilor din Alba Iulia

Stefana Muresan

Top cele mai vândute mărci în primele două luni din 2019

Stefana Muresan

Adrian Grecu (APMGR): ”România este singura țară din UE care penalizează medicamentele generice”

Stefana Muresan

18 microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii din Regiunea Vest au semnat contracte de finanțare în cadrul Regio-POR 2014-2020

Stefana Muresan

Nicolae Căpușan, creatorul SunGarden Sport & Spa Resort

Ligia Voro

Cinci huburi digitale din Transilvania-Banat, aproape de rețeaua europeană

Nora Dumitrescu

Programul Smart Start USA: companiile românești au la dispoziție 500 mil. dolari

redactia

Endava dublează numărul proiectelor din centrul de dezvoltare de la Cluj-Napoca

Stefana Muresan

Peste 140 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor din Timis, prin PNDL

Stefana Muresan

Autostrada Sebeș-Turda: Lot deschis în 2019

redactia

Drumul Nordului – Maramureș, reabilitat cu fonduri europene; proiect în valoare de peste 51 mil. de euro

Stefana Muresan

Ajutor de stat pentru companiile aeriene care operează de pe Aeroportul Oradea

Traian Dan

Clujul își modernizează șoselele din zonele montană și metropolitană

Nora Dumitrescu

Bas de Groot, primul somelier de lapte din lume: fermierii au nevoie de povești pentru a-și valorifica mai bine produsul

redactia

Arheoparcul din Palatul Princiar al Cetății Oradea, aproape finalizat

Ligia Voro

Ministerul Apărării Naționale anunță realizarea în timp record a „izoletei” românești

Ion Surdu

Leave a Comment