Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Alianța Vestului devine oficială. Parteneriat regional unic pentru infrastructură și interconectare cu bani europeni

Cei patru primari inițiatori ai proiectului “Patrulaterala Vestului”, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, vor semna sâmbătă documentul de temelie al alianței regionale, un parteneriat regional unic pentru dezvoltarea infrastructurii și interconectării cu sprijinul fondurilor europene, informează un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ”numele asocierii se va schimba din Patrulaterala Vestului în Alianța Vestului (AVE) pentru a se evidenția caracterul ei deschis”, inițiatorii menționând că au astfel în vedere interesul mare pentru proiect, arătat de alte administrații publice locale din această parte de țară.

”Prin această inițiativă, prin excelență în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dorim să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg”, mai arată sursa citată.

Această colaborare între cele patru orașe a fost anunțată în luna octombrie și urmărește să faciliteze cooperarea dintre administrațiile locale în rândul marilor proiecte care vor avea impact asupra întregii zone de vest a României.

Semnarea acestei alianțe, denumită a avut loc în cadrul evenimentului Hub Urban Talks, al cărui scop este de a găsi soluții comune, soluții care implică administrația locală, mediul de afaceri și cetățenii pentru a avea un oraș care să crească inteligent și sustenabil, având comunități locale active și colaborative.

“Noi, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, am decis înființarea Patrulateralei Vestului, for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză și în plan cultural.

Ne propunem ca această structură să fie cadru pentru schimburi de idei și de experiență între noi, dar și de inițiere împreună de proiecte infrastructurale majore, mai ales pe linia îmbunătățirii conectivității între cele patru orașe – cale ferată de mare viteză, autostradă, drum expres, rapid – și de cooperare în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate. Vrem să dăm și un exemplu național de cooperare pentru abordarea de proiecte mari, inaccesibile fiecăruia în parte” .

Foto: Facebook Nicolae Robu

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Autoliv vrea să atragă zeci de ingineri de dezvoltare și testare software pentru noua divizie de electronice de la Brașov

Articolul următor

Guvernul majorează suma alocată subvenţiei acordate pentru motorina folosită în agricultură

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share