Cluj Infrastructura Ultimele stiri

David Ciceo, în urma investiției de 3 mil. euro în Aeroportul Cluj: ”Suntem pregătiți pentru intrarea în Schengen”

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca a investit 3 milioane de euro pentru două noi porţi de îmbarcare. Potrivit conducerii aeroportului, prin această investiţie, practic spaţiul pentru îmbarcări externe s-a dublat.

“Ne bucurăm că putem asigura condiţii civilizate pasagerilor. Permanent ne străduim ca aceste capacităţi să fie cât mai bune. Apreciem şi mulţumim Consiliului Judeţean Cluj care a investit sume enorme şi ne-a sprijinit. Am ajuns la aproape 3 milioane de pasageri, un profit semnificativ. Anul viitor, odată cu finalizarea anului financiar, sperăm să anunţăm aceleaşi rezultate bune şi acelaşi profit. Acest spaţiu are o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, este o dublare a suprafeţei pentru îmbarcări externe. Prin această investiţie, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a reuşit dublarea spaţiilor pentru plecări externe. Dacă anul acesta au trecut 1,2 milioane pasageri, mă refer doar pe extern, acum avem condiţii corespunzătoare. La parter avem 1.000 de metri pătraţi, este vorba de două porţi de îmbarcare cu o surafaţă tot de 1.000 de metri pătraţi, vom avea capacitate suficientă pentru rmătorii ani. Ne bucurăm că putem să contribuim pentru îmbunătăţirea experienţei pasagerilor. Consiliul Judeţean Cluj a făcut un efort deosebit pentru modernizarea acestui aeroport. Ne apropiem de 3 milioane de pasageri şi, de asemenea, şi în anul 2018 avem un profit semnificativ. Prin aeroport, pe lângă pasageri, cu cei care conduc şi cei care aşteaptă, au trecut peste 6 milioane de oameni. Peste 6 milioane vor trece anul viitor”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, citat de monitorulcj.ro.

Potrivit lui David Ciceo, aeroportul este pregătit pentru intrarea României în Schengen.

“În cazul în care România va intra în Schengen şi sperăm să intre cât mai repede, cel puţin în ceea ce priveşte aeroporturile, noi avem deja asigurate condiţiile corespunzătoare şi această zonă va fi în zona Schengen. Toate zborurile interne vor fi în această zonă. În ce priveşte Schengen noi suntem pregătiţi. Aeroportul este pregătit pentru intrarea României în Schengen, noi îndeplinim absolut toate condiţiile. Au fost auditaţi de către Comisia Europeană. Sperăm ca cel puţin în ce priveşte aeroporturile să se întâmple acest lucru cât mai repede. Va fi un mare avantaj şi pentru pasageri, şi pentru noi ca aeroport. În cazul în care vom intra în Schengen, toate zborurile interne vor fi în acest spaţiu. Avem şi multe zboruri non Schengen, dar pe lângă beneficiile pentru pasageri, aşteptăm intrarea în Schengen pentru că vor fi beneficii şi pentru transportul de marfă. Ar fi un impuls nu numai pentru aeroport, ci şi pentru economie”, a mai spus Ciceo.

Investiţia, care s-a ridicat la 3 milioane de euro, a fost făcută din veniturile proprii ale aeroportului.

“Planurile pe anul viitor sunt să începem o cale de rulare totală nouă, să continuăm cu planurile de dezvoltare pentru 7 milioane de pasageri. Avem nevoie de un nou terminal, de noi locuri de parcare pentru aeronave şi, de asemenea, sperăm să continue devierea râului Someş astfel încât să ajungem la o pistă de 3400 de metri. Legătura cu gara rămâne o prioritate şi sperăm să putem începe şi acest proiect. Având în vedere cele două porţi, având în vedere suprafaţa de 1.000 de metri pătraţi, estimăm o capacitate de 75% creştere, cel puţin 900.000 de pasageri în plus. Vor fi condiţii civilizate. Într-adevăr, în această vară a fost puţin înghesuială, dar am pregătit între timp condiţiile necesare pentru pasageri”, a mai spus directorul aeroportului.

Foto: monitorulcj.ro

Related posts

Crișul Repede, curățat de aluviuni cu o draglină de ultimă generație

Traian Dan

Clusterele din Transilvania vor să modifice politicile guvernamentale

Nora Dumitrescu

S-a montat noua turlă a Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea

Traian Dan

Veniturile germanilor de la Schaeffler s-au redus cu 1,65 miliarde de euro în primul semestru

Ion Surdu

Emerging Europe Property Forum – London 2016

Transilvania Business

Salvați Copiii și Digi România lansează 0800.070.009 Family Tel

Ligia Voro

România, mai mare cu 9700 km pătrați. Zece ani de la unica extindere de drepturi suverane ale României de la Marea Unire din 1918

redactia

Afacerile spitalului Polaris din Cluj au crescut cu 30% anul trecut, la 20 mil. lei

redactia

S-a lansat Agenția de știri ”Dor de dor – Vocea Diasporei”,

Traian Dan

Ioan Tecar a renunțat la Pehart Tec ”pentru câteva zeci bune de milioane de euro”

Stefana Muresan

Primul strat de asfalt de pe lotul Râşnov-Cristian ar putea fi aşternut până vine iarna

Papuc Irina

Cât au câștigat românii la Loterie în anul 2019

Papuc Irina

MOL România sprijină financiar cu 560.000 lei tineri sportivi și artiști

Traian Dan

Stabilitatea juridica, un factor decisiv

Ionut Oprea

Soluții inovative pentru industria laptelui și a cărnii prezentate de firmele clujene la Expo-Conferința Meat.Milk

Stefana Muresan

Peste 30 de milioane de lei, sprijinul ROMGAZ pentru comunitate

Ligia Voro

UBB devine parte a consorțiului universitar european condus de Universitatea din Lille – Franța

Stefana Muresan

Primăria Sibiu caută cel mai bun proiect pentru un complex de locuințe sociale și de serviciu. Terenul disponibil – peste 13.000 mp

Papuc Irina

Electrogrup Cluj, proiecte de 50 mil. euro în Germania şi Polonia

Stefana Muresan

[Enjoy Transylvania!] Brașovul, atractiv pentru investiții naționale și internaționale

Transilvania Business

POZITIV TB: Călin Mihoc – „Adevărații antreprenori nu se vor da bătuți, ci vor merge înainte”

Traian Dan

Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor: „Dacă românii nu vor îndrăzni, vor îndrăzni alții”

Traian Dan

Intervenţii în premieră la Spitalul Alba Iulia. Pacienţi cu AVC ischemic acut trataţi prin tromboliză intravenoasă

Stefana Muresan

Stabilus, 1.350 de angajați și afaceri de 81 de milioane de euro în prima jumătate a anului

Stefana Muresan

Leave a Comment