Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aeroportul Internațional Timișoara, investiții de 10 milioane de euro în domeniul securității, din fonduri europene

Pentru dezvoltarea securității Aeroportului Internațional Timișoara va demara în curând o licitație în valoare de aproximativ zece milioane de euro. Parțial finanțată din bani europeni, investiția va duce la fluidizarea prelucrării pasagerilor, dar și la sporirea securității.

Pe lângă demararea lucrărilor la noua aerogară, societatea va începe și procesul de achiziție pentru noi echipamente de securitate aeroportuară. Suma alocată este una importantă, de aproximativ zece milioane de euro, mare parte din bani fiind alocați din fonduri europene.

„Pentru sistemul de echipamente de securitate, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, a fost întocmită documentația, iar cererea de de finanțare este depusă pe portalul autorității de management infrastructură mare. Am primit deja primele solicitări de clarificări, deci cred că undeva în luna martie, mi-aș dori, să semnăm contractul. Acolo sunt 10 milioane de euro, și ceea ce cred că știți este că mai mulți pasageri reclamă că la Timișoara controlul de securitate este mult prea exigent, suntem cu tehnică generația a 3-a de echipamente, ultima generație de echipamente, să vedem cum va funcționa. Vor fi achiziționate tot în prima jumătate a anului, sunt puse în SEAP și unele și altele, astfel încât cererea de finanțare să meargă în paralel cu procedura de achiziție”, a declarat Dan Idolu, directorul AIT, potrivit tion.ro.

Investițiile includ și dotări de protecție în cazuri speciale, mai precis două mașini de stingere a incendiilor și intervenție în astfel de situații.

„Vă mai spun că sunt și două autospeciale PSI – un contract de 2 milioane de euro, mai avem și noul terminal, cel mai important pentru mine dintre aceste obiective, construcția va începe cred că în a doua jumătate a anului, cu termen de finalizare în 30 decembrie 2020. Peste toate astea, desigur avem și alte obiective, care vor începe în 2020-2021, absolut necesare”, a mai subliniat Idolu.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ministerul agriculturii declară război usturoiului chinezesc: Cultivatorii locali ar putea fi sprijiniți cu 1.000 de euro pe hectar, ca să se impună pe piață

Articolul următor

Oana Stănescu, românca de 35 de ani care urmează să schimbe fața New York-ului prin proiectele sale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Innovation Labs Hackathon la Timișoara

Innovation Labs Hackathon 2025 Timișoara: Pregătește-ți startup-ul pentru o investiție de 500.000 € Pe 22-23 martie, Innovation Labs…
Investiții
Citeste mai mult

Innovation Labs Hackathon la Timișoara

Innovation Labs Hackathon 2025 Timișoara: Pregătește-ți startup-ul pentru o investiție de 500.000 € Pe 22-23 martie, Innovation Labs…
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share