Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Programul ”Casa Verde” 2019: Finanțare de la stat cu 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023

Programul „Casa Verde” pentru anul 2019 s-a modificat. În loc de panouri solare, statul va da bani pentru sisteme fotovoltaice. Bugetul proiectului este de 120 de milioane de euro , iar reprezentanții Fondului pentru Mediu estimează că din luna ianuarie, programul va fi pus în aplicare, iar din luna martie proprietarii de case vor putea să aplice pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Noutatea programului constă în faptul că deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizând astfel investiţia.

Ghidul de finanţare a fost deja publicat în Monitorul Oficial şi prevede că orice persoană fizică poate primi până la 20.000 de lei pentru a-şi instala panouri fotovoltaice pentru locuinţa proprie. Ghidul de finanțare încă nu a fost publicat și pe siteul afm.ro, site care la data publicării articolului este nefucțional.

Ministerul finanţează achiziţionarea tuturor elementelor unui sistem fotovoltaic de la panouri până la proiectul de instalare. Programul va avea trei etape.

Prima parte a calendarului prevede înscrierea operatorilor care pot instala astfel de panouri. Preşedintele Fondului de Mediu, Cornel Brezuică, cel care coordonează programul, spune că această etapă va începe în luna ianuarie.

Toate investiţiile astea se vor realiza prin aceşti instalatori, prin aceşti operatori economici care au dreptul de a opera pe reţea, de a face lucrări de electricitate. Condiţia este să aibă autorizaţie de tip B de la ANRE. Vom valida pe toţi cei care au interesul să lucreze în cadrul proiectului. Vor semna un contract cu Fondul de Mediu şi de la momentul respectiv aceşti instalatori pot monta pentru toate persoanele fizice care doresc să acceseze proiectul.

Pasul doi va fi în martie, când încep înscrierile persoanelor fizice interesate să-şi instaleze panouri fotovoltaice. Acestea îşi vor depune dosarul după ce-şi vor alege unul din instalatorii din lista aprobată de Fondul de Mediu.

După validarea dosarelor va urma etapa finală, adică instalarea sistemului. Noutatea acestui program ţine nu doar de finanţarea instalaţiei fotovoltaice, ci şi de faptul că surplusul de energie produs de persoanele fizice va putea fi livrat direct în sistemul naţional de energie. Cu alte cuvinte, ceea ce nu consumi poţi să livrezi în sistemul naţional şi să primeşti bani pentru aceasta.

sursa: RADOR





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ajutoare de stat în valoare de 98 de milioane de lei pentru cinci companii cu proiecte de investiţii de 230 de milioane de lei

Articolul următor

Peste 1 miliard de euro pentru dezvoltarea Deltei Dunării, din fonduri europene

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share