Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Program post universitar de securitate a sistemelor informatice, în cadrul UBB

Un program post universitar de securitate a sistemelor informatice este iniţiat de Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), arată un comunicat transmis de Universitate.

Potrivit acestui document, transmis de Biroul de comunicare al UBB, scopul programului este acela de a ajuta la acoperirea vidului de cunoaştere şi conştientizare a problemelor aduse de securitatea cibernetică şi a pericolelor pe care aceasta le presupune.

“Într-o lume tot mai digitalizată, securitatea informatică devine fundamentală într-o ţară, atât în zonele civile, cât şi în cele care ţin de securitatea ţării. Dezvoltarea fără precedent a reţelei Internet şi a modului în care interacţionăm cu această reţea, precum şi nivelul din ce în ce mai ridicat de digitalizare prezent la nivelul societăţii, ridică noi provocări legate de securitatea şi ameninţările cibernetice. La nivelul societăţii există în prezent un vid de cunoaştere şi conştientizare a problemelor aduse de securitatea cibernetică şi a pericolelor pe care aceasta le presupune, numărul de specialişti în domeniu fiind redus şi sub cel necesar”, afirmă, potrivit comunicatului, iniţiatorii programului.

Programul Postuniversitar ‘Securitatea Sistemelor Informatice’ îşi propune să aducă un transfer de valoare spre societate, în special spre organizaţiile mici şi mijlocii (întreprinderi, instituţii din sistemul public) la nivelul cărora pericolul adus de ameninţările cibernetice nu este perceput suficient.

Programul de faţă se adresează tuturor absolvenţilor de programe de licenţă cu cunoştinţe de bază de sisteme de operare şi reţele de calculatoare, în special celor care îşi desfăşoară activitatea în organizaţii precum cele amintite anterior şi care doresc să aprofundeze domeniul securităţii cibernetice şi să se specializeze în proceduri şi instrumente de securitate a sistemelor informatice.
Printre cursurile cuprinse în cadrul programului se numără: Introducere în securitate cibernetică, GDPR, Administrarea şi securitatea sistemelor şi a reţelelor, Penetration testing, Tratarea incidentelor de securitate şi analiza software-ului maliţios, Criptografie aplicată în Internet.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au înfiinţat la finalul anului trecut Centrul Român de Studii Avansate în Securitate Informatică (Centrul RO-CyberSecurity). Acest centrul îşi propune să pregătească societatea românească pentru provocările viitorului şi să ofere expertiză avansată pentru problemele din prezent.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bani europeni pentru transformarea stațiunii Geoagiu Băi

Articolul următor

VIDEO. Ambasadorul Germaniei recită din Eminescu, în română și germană

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share