Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Banii europeni vin să salveze comorile de la ansamblul daco-roman Tirighina – Barboși

Ați auzit de situl daco-roman de la Tirighina – Barboși? Dacă nu, cu siguranță veți auzi de ansamblul ce ar putea fi al doilea ca importanță pe teritoriul României, după Sarmizegetusa, spun arheologii. Situl va fi pus în valoare cu fonduri europene, contribuția nerambursabilă ridicându-se la aproape 2 milioane de euro. Din 2014, după o amplă operațiune de ecologizare, municipalitatea organizează aici anual un festival antic, care se bucură de o largă participare. Lucrările finanțate din fonduri europene vor transforma ansamblul într-unul de importanță națională. Ar mai fi de spus că rezervația arheologică se suprapune peste o alta, paleontologică, cu fosile de moluște vechi de acum circa 400.000 de ani, scrie presshub.ro.

 

Mutilat de săpături și de construcții parazitare, îngropat în bălării și gunoaie, ignorat zeci de ani, situl arheologic Tirighina – Barboși, monument istoric de importanță națională, va fi pus în valoare până în anul 2020, grație finanțării europene câștigate de Primăria municipiului Galați. În condițiile în care, în noiembrie 2016, a ratat șansa de a intra în cursa pentru banii europeni pentru că i-a lipsit un aviz, municipalitatea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge Ministerul Culturii că situl de la Galați ascunde comori care merită scoase la lumină.

În urma cercetărilor arheologice preventive, finanțate de la bugetul local, opinia arheologilor a fost că, după Sarmizegetusa, situl Tirighina – Barboși ar fi cel mai important ca descoperiri, relevanță și potențial turistic. Toate acestea i-au permis Primăriei să obțină avizele necesare, iar pe 22 decembrie 2017 a depus cererea de finanțare, în cadrul unui nou apel de proiecte. Pe 18 decembrie 2018 a fost semnat astfel contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a proiectului „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina – Barboși”. Pentru că n-are timp de pierdut, Primăria a scos deja la licitație realizarea proiectului tehnic și așteaptă ofertele până pe 22 ianuarie.

Complexul de fortificații romane de la Barboși este format dintr-o davă dacică suprapusă de un Castellum roman, delimitate de dealul Tirighina. Din antichitate până târziu, în epoca medievală, a fost un nod de comunicație pe drumul care venea din Tyras (Cetatea Albă) și mergea pe valea Siretului și Trotușului spre Brețcu în Dacia.

Prima mențiune a cetății i se datorează cronicarului și umanistului Miron Costin – „Și acei cetăți îi zic Gălățenii Gherghina” – care, în „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă Încoace…” relatează despre folosirea materialului de construcție extras de aici, inclusiv inscripții latine, pentru ridicarea Bisericii Precista din Galați, o inscripție din marmură dedicată Împăratului Traian ajungând la Iași, în timpul domniei lui Duca Voievod.

Dimitrie Cantemir identifică ruinele cu anticul „Caput Bovis” – „Capul Boului”, capitala Moldovei, al cărei simbol heraldic era capul de zimbru.

Prima referință istorică străină imprimată privind ruinele de la Tirighina – Barboși, consemnată în 1804, se datorează francezului F.D. Aynes, într-un dicționar universal de geografie antică și modernă.

Prin poziția sa geografică, un adevărat „cap de pod al Moesiei Inferioare”, fortificația de la Barboși a stat permanent în atenția cercetătorilor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Alro livrează către Boeing şi Airbus, în urma investițiilor în dezvoltare și cercetare din fonduri europene

Articolul următor

Tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral acut, posibil în 31 de noi spitale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share