Vineri, 8 februarie 2019, de la ora 9.30, se va desfășura la Oradea, workshop-ul cu tema INDUSTRY 4.0 – Granița între ieri și mâine, ce face parte dintr-o serie de evenimente interactive dedicate managerilor din companiile cu profil industrial din România. Workshopul oferă acestora o ocazie excelentă de a se întâlni cu specialiști ai celei mai mari companii de training industrial din România, Best Smart Consulting, precum și cu reprezentanți ai celor mai mari producători de soluții pentru industrie: Siemens, Digital Twin, Cisco și Koding, anunță infooradea.ro.
Workshopul este realizat în cadrul proiectului INDUSTRIA DE MÂINE, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (contract POCU/227/3/8/117860), în valoare de 3.491.952,03 lei din care 3.195.327,13 lei (95%) obținuți prin finanțare nerambursabilă. Scopul proiectului îl reprezintă susținerea companiilor cu profil industrial care au puncte de lucru în regiunile Nord-Est, Centru și Nord-Vest din România în eforturile de specializare a angajaților pentru Industry 4.0.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate strategii de abordare a proiectelor Industry 4.0 și studii de caz bazate pe integrarea Industry 4.0 și Industrial Internet of Things (IIoT) în activitățile zilnice. De asemenea, vor putea fi descoperite soluții inovative care vor ajuta companiile cu profil industrial să înțeleagă mai bine importanța digitalizării și automatizării proceselor industriale în noul context Industry 4.0. Participarea la acest eveniment, structurat ca un workshop, oferă șansa participanților de a afla direct de la sursă care sunt oportunitățile și provocările noii revoluții industriale și, în plus, oportunitatea ca firma în care lucrează să fie selectată printre cele 16 companii din zona de implementare a proiectului INDUSTRIA DE MÂINE care vor primi consultanță în dezvoltarea strategiilor și proiectelor Industry 4.0 în mod GRATUIT.
Sunt așteptați să participe la workshop reprezentanți ai companiilor cu profil industrial din zonă: manageri și directori de producție, manageri de calitate, manageri de mentenanță, manageri de logistică, manageri de achiziții, specialiști și ingineri din companii de producție, manageri și directori generali, manageri și directori HR și manageri IT. Participanții trebuie să fie angajați în cadrul unor companii care-și desfășoară activitatea într-unul din domeniile de specializare inteligentă identificate conform SNCDI (turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, industrii creative, industria auto și componente, tehnologia informațiilor și telecomunicații, procesarea alimentelor și băuturilor, sănătate și produse farmaceutice, energie și management de mediu, biochimie, biofarmaceutică și biotehnologii).
Participarea este gratuită, iar în cazul în care nu sunteti din Oradea, transportul este decontat în limita a 150 km. Înscrierile se pot face până pe 6 februarie pe pagina următoare: http://workshop.industriademaine.ro/8-februarie-2019-oradea-bihor/