Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Singura femeie din Europa de Est care face transplant de ficat este româncă

Este unul dintre cei patru chirurgi care fac transplant hepatic în România. O femeie într-o lume a bărbaților. De fapt, singura femeie nu doar din România, ci şi din Europa de Est care a ajuns să lucreze în acest domeniu performant. Dr. Doina Hrehoreţ a vorbit despre viaţa ei într-un interviu pentru Kanal D.

 

”Nu ştiu câte ore am investit în această profesie, dar ştiu că ani întregi am intrat în fiecare zi în sala de operație, nu țineam cont de weekenduri, de zile libere, de concedii”, îşi începe povestea chirurgul Doina Hrehoreţ (50 de ani), de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, unul dintre cei patru medici români care realizează transplant hepatic.

S-a pregătit în mai multe ţări (Franţa, Austria, Italia, Coreea de Sud), dar în primul rând, la Fundeni, sub directa îndrumare a prof. dr. Irinel Popescu. ”După 10 ani de instruire, în anul 2007, am realizat primul transplant de ficat. Nu voi uita niciodată acea zi”.

Pentru că în București sunt doar trei medici care fac transplant de ficat, programul gărzilor, dar şi al concediilor, trebuie foarte bine gândit şi este foarte dificil. Asta pentru că nu se știe niciodată când poate să apară un donator, iar echipa trebuie să fie pregătită.

”Întotdeauna unul dintre noi rămâne in Bucureşti, nu plecăm niciodată toţi în concediu sau la congrese. La Fundeni suntem două echipe (Conf. Dr. Vladislav Braşoveanu şi cu mine), coordonate de prof. Irinel Popescu şi suntem de serviciu câte o săptămână fiecare (7 zile din 7, 24 de ore din 24). Când unii pleacă în concediu, ceilalţi suntem pregătiţi de transplant 3-4 săptămâni continuu. S-a întâmplat de multe ori să am musafiri acasă şi să mă sune de la spital. Le urez distracţie plăcută şi plec la spital.

Prietenii mă înţeleg şi mă susţin. Au fost situaţii în care au apărut doi donatori în aceeaşi zi, de Sărbători se întâmplă de regulă. Îmi amintesc de o sâmbătă a Paştelui când am efectuat două transplanturi de dimineaţa până seara”, a povestit chirurgul pentru stirilekanald.ro.

Doina Hrehoreţ a primit mai multe oferte de a pleca în străinătate, mai ales că este singura femeie chirurg din Europa de Est care face transplanturi de ficat, însă a preferat să rămână să lucreze în România. ”În străinătate nu m-am simțit niciodată bine, niciodată ca acasă. Eu am obținut un certificat european care îmi dă dreptul să fac transplant oriunde în Europa, dar aici mă simt cel mai bine”, a dezvăluit chirurgul.

În România, există trei centre de transplant hepatic, toate coordonate de prof. Irinel Popescu: Institutul Clinic Fundeni – Bucureşti (centrul principal), Spitalul Clinic Sfanta Maria – Bucureşti şi Spitalul Sfântul Spiridon – Iaşi.

Intregul articol aici

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Al patrulea oraș din țară în care Astra Vagoane Călători nu are competitor

Articolul următor

Roman Brașov se pregătește să își cheme pensionarii la muncă în cazul câștigării contractului de dotare a armatei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share